Volkswagen Phaeton: noua generație va fi anticipată în martie de un concept electric cu autonomie de 600 de kilometri

de Daniel Popescu
Luni, 18.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Următoarea generație a sedanului cu aspirații premium Volkswagen Phaeton va fi anticipată în martie 2018 de prezentarea unui concept electric cu autonomie de 600 de kilometri.

Volkswagen Phaeton se mai produce în prezent doar pentru piața din China, după ce constructorul german a încetat producția pe toate celelalte piețe încă din luna martie a anului trecut.

La vremea respectivă, nemții au precizat însă că sedanul de segment F va primi la un moment dat un succesor electric, iar Volkswagen este în sfârșit pregătit să ofere câteva detalii interesante în această direcție.

Frank Welsch, directorul de dezvoltare al germanilor, a dezvăluit că viitorul Phaeton va fi anticipat de prezentarea unui concept electric cu autonomie de 600 de kilometri, care va fi dezvăluit în luna martie a anului viitor cu ocazia Salonului Auto de la Geneva. "Nu ne-am dat bătuți în acest segment și ne putem imagina cu flagship electric. Și mai bine, vom avea unul, dar ar trebui să vorbim despre asta anul viitor la Geneva", a precizat el în cadrul unui interviu acordat publicației Motoring.

Volkswagen Phaeton a avut o "carieră" de 14 ani, interval de timp în care s-a produs în 84.235 de unități.

Planurile inițiale vizau lansarea unei noi generații în 2018, însă strategia a fost schimbată ca urmare a scandalului Dieselgate și a popularității de care se bucură Tesla Model S.

Ulterior, germanii au prezentat în China o versiune plug-in hybrid pentru Volkswagen Phideon, considerat pe piața locală un model de lux, însă acesta nu va fi comericalizat și în Europa. "Europenii preferă un stil progresiv, (n.r - pe când Phideon) este o mașină clasică din punct de vedere al designului", este argumentul oficialilor VW.

Chiar dacă noul concept care anticipează viitorul Phaeton va fi prezentat în martie, versiunea de serie nu va fi lansată mai devreme de 2020, anul în care va apărea primul model electric VW din gama ID.

Via Motor1

Comentarii (1)

  • Ce vremuri, regele " la diesel " să apară cu modelul de vârf în variantă electrică. Nici măcar o serie limitată de V10 TDI?
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru