Volkswagen Jetta Hybrid este cel mai rapid hibrid din lume la Bonneville

de Bogdan Mirică
Marti, 09.10.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Actualul Volkswagen Jetta Hybrid a reuşit două recorduri mondiale la Bonneville. Cel mai important dintre ele este recordul de viteză pentru un automobil hibrid: 301 km/h.

Volkswagen caută capital de imagine pentru noul Jetta Hybrid, disponibil deja pe piaţa din Statele Unite. Pentru asta, constructorul german şi-a propus doborârea unor noi recorduri de viteză pe întinderea de la Bonneville Salt Flats.

Cu un exemplar modificat intens, germanii au reuşit să stabilească două noi recorduri, dintre care cel mai important fiind acela al ”celui mai rapid hibrid din lume”. Jetta Hybrid a reuşit să depăşească pragul psihologic de 300 km/h şi să atingă o viteză maximă de 301.184 km/h pe finalul ultimei încercări. O performanţă deosebită, care o depăşeşte pe cea anterioară, stabilită de acelaşi model.

Modelul creat special de Volkswagen a reuşit să bifeze şi un record omologat de organizaţia Southern California Timing Association (SCTA), care a recunoscut că are în faţă cea mai rapidă maşină de producţie propulsată cu un motor mai mic de 1.5 litri. Pentru această distincţie, Jetta Hybrid a înregistrat o medie a vitezei de 299.842 km/h pe parcursul celor două ture.

Jonathan Browning, directorul Volkswagen America, a declarat: ”Suntem foarte mândi că Jetta Hybrid nu numai că a stabilit recordul pentru cel mai rapid hibrid la Bonneville, dar şi pentru că a stabilit un record SCTA.

Aceste performanţe demonstrează că Jetta Hybrid este o maşină distinctă în segmentul său, oferind economie de carburant fără a renunţa la plăcerea de a conduce un Volkswagen”.

via worldcarfans

Comentarii (2)

  • ....pai .......nu era parca cel mai ...la acest capitol infiniti M?in fine...e tare si pretentia cu....,,fără a renunţa la plăcerea de a conduce un Volkswagen”...vorbesc de vw de parca ar vorbi de lamborghini...cam obraznicute afirmatii si pretentii...
    6 8
  • Daca era 1.9TDI care consuma mai putin ca un hibrid, atunci placerea de a conduce era divina.
    Glumesc !
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru