Volkswagen a anunțat joi că va prezenta un nou logo cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din luna septembrie. Producătorul german susține că a simțit nevoia unei noi identități vizuale ca urmare a scandalului Dieselgate, care a determinat compania să schimbe radical strategia prin planificarea a numeroase modele electrice.
Volkswagen nu a oferit încă nicio imagine cu noul logo, însă menționează că acesta este "mai tânăr, mai digital și mai modern".
Practic, Volkswagen va renunța la efectul 3D al celor două litere V și W din componența logo-ului în favoarea unui design bidimensional, cunoscut în lumea digitală drept "flat".
De altfel, logo-urile de tip "flat" și-au făcut apariția pentru prima oară pe sistemul de operare iOS prezent pe telefoanele iPhone dezvoltate de Apple și au fost ulterior adoptate de întreaga industrie digitală, întrucât sunt mai simple și mai ușor de reprezentat în mediile digitale.
Literele V și W vor fi integrate în continuare într-un cerc, însă nu se vor mai atinge.
Pe modelele constructorului, logo-ul va fi alb pe un background negru, în timp ce viitoarele modele de performanță GTI vor avea o versiune roșie a logo-ului."Actualul logo a devenit greu, într-un fel imobil, în special în era digitală de astăzi. Noul logo a fost redus la componentele esențiale. Este plat, deschis, plin de contrast și ușor de perceput", explică Jochen Sengpiehl, directorul de marketing al Volkswagen.
Simultan cu noul logo, Volkswagen va opera o mică schimbare și în culorile oficiale ale constructorului. Pe lângă alb și albastru închis, o nuanță de albastru deschis va deveni de asemenea una dintre culorile oficiale ale mărcii.
Noul logo a primit numele "noul Volkswagen" și a fost dezvoltat de o echipă internă a celor de la Volkswagen pe parcursul ultimelor trei ani. Logo-ul va fi dezvăluit simultan cu prezentarea oficială a hatchback-ului electric ID.3. Cu toate acestea, Volkswagen a anunțat că primul model care va purta noul logo va fi noua generație Golf, care va fi prezentată în luna octombrie și care va fi disponibilă pentru achiziție până la sfârșitul acestui an.
Via Volkswagen
Bănuiesc că una destul de numeroasă și bine plătită.
...Pentru un pârdalnic de logo, mai primitiv deduc decât actualul.
Acum cred că e clar oricui de ce au prețuri... VAG nesimțite mașinile lor.