Volkswagen, prin vocea CEO-ului Herbert Diess, susține că eficiența este una dintre prioritățile pentru viitorul apropiat, astfel încât să obțină fondurile necesare pentru dezvoltarea și producția de masă a mașinilor electrice.
În acest context, un alt pas în direcția eficienței este unificarea operațiunilor informatice ale celor 12 mărci din portofoliul VW, grupul german anunțând o investiție de 7 miliarde de euro.
Noul departament de software va număra circa 10.000 de programatori, potrivit lui Christian Senger, șeful departamentului “Digital Car and Service” al brandului VW.
În luna iunie, Volkswagen a anunțat că toate modelele noi din grup vor folosi același soft până în 2025, după înființarea diviziei “Car.Software”. Sistemul de operare “vw.os” va fi standardul pentru toate brandurile din grupul german, care dorește ca dezvoltarea software să fie făcută in-house în proporție de cel puțin 60% (față de 10% în prezent).
Via Automotive News
Comentarii (1)