Volkswagen Golf va avea un sistem multimedia care va putea fi controlat şi prin gesturi, anunţă englezii de la Auto Express în urma unui interviu cu şeful departamentului de cercetare şi dezvoltare de la Volkswagen. Potrivit lui Dr. Heinz-Jakob Neusser, Volkswagen va aplica un facelift în gama Golf şi va lansa noul model până la finalul lui 2016. Printre dotările noului model se va număra şi un sistem de control al unităţii multimedia folosind gesturile şoferului. Marca germană a prezentat conceptul care prefigurează această tehnologie la ediţia 2015 a CES Las Vegas, primul eveniment important al anului în materie de IT şi tehnologie, abordat de un număr din ce în ce mai mare de producători de automobile pentru prezentarea de noi idei şi produse.
Pe lângă sistemul multimedia comandat prin gesturi, o premieră în segmentul modelelor de volum, viitorul Golf facelift va beneficia de aplicaţii de smartphone integrate şi de un ecran mai generos al acestei unităţi.
Actualul afişaj multimedia folosit de Golf va face loc unui ecran tactil care va avea aproape 13 inch diagonală. Între timp, ceasurile de bord vor fi înlocuite şi ele de un ecran, dar acesta din urmă va avea diagonala de opt inch. În total, viitorul Golf facelift va avea trei ecrane color de înaltă rezoluţie la bord, în încercarea de a elimina, pe cât posibil, butoanele fizice din habitaclul compactei germane.Via AutoExpress
sau asta va ramane la latitudinea soferului?
Is curios cati ani aveti ? nu de alta da puneti niste intrebari fantastice.
Ar trebui sa fiti jurnalisti auto, pe bune.
Aveti creierul spalat cu detergent de rufe, de asta iese fum pe strazi in urma bolizilor vostri, toti se dau cunoscatori si improasca noroi pe VW,dar putini conduc o masina noua VW si se plang de ea!
Inca un link : https://www.youtube.com/watch?v=hQgE8MPC6Eg
@senor Golf are mazda 3 in coste ?? =))
Golful este de mult timp cea mai vanduta masina din Europa, nu simte nimic ... nici la calcai.