Volkswagen Golf rămâne cea mai vândută mașină în Europa: peste 22.000 de unități în luna august. Dacia Sandero este pe locul 6

de Daniel Popescu
Luni, 28.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen Golf a fost cea mai vândută mașină în Europa în luna august, cu peste 22.000 de unități, în timp ce Dacia Sandero a ocupat poziția a șasea cu aproape 14.000 de unități.

Ultima lună de vară nu a adus surprize majore în clasamentul celor mai vândute mașini în Europa, potrivit datelor sintetizate de compania de analiză Jato Dynamics.

Volkswagen Golf și-a păstrat poziția de lider cu 22.386 de unități comercializate, în timp ce Renault Clio a fost pe locul doi la mare distanță în spate, cu 16.399 de unități.

Lupta pentru ultimul loc pe podium a fost una foarte echilibrată și a fost câștigată de o altă subcompactă franceză, Peugeot 208, care a totalizat aproape 15.400 de comenzi. La doar 100 și, respectiv, 200 de unități în spate s-au clasat Opel Corsa și Skoda Octavia.

Dacia Sandero este o prezență obișnuită în top 10 la nivel de modele, iar luna august nu a făcut excepție.

De data aceasta, hatchback-ul de la Mioveni a raportat 13.896 de unități comercializate, cu care ocupă locul șase în clasamentul general în fata SUV-urilor Peugeot 2008 și Renault Captur.

Singurul model premium care a pătruns în top 10 este Mercedes-Benz Clasa A cu 12.872 de unități, urmat de Volkswagen Polo cu 12.377 de unități.

Loc Model Înmatriculări 
august 2020
1 Volkswagen Golf 22.386
2 Renault Clio 16.399
3 Peugeot 208 15.382
4 Opel Corsa 15.261
5 Skoda Octavia 15.122
6 Dacia Sandero 13.896
7 Peugeot 2008 13.452
8 Renault Captur 13.090
9 Mercedes-Benz Clasa A 12.872
10 Volkswagen Polo 12.377

Via Jato Dynamics

Comentarii (32)

  • " S-a dus Golf, lumea se trezeste ". Citat din poporul roman.
    11 6
  • Si inca la mare distanta.
    6 5
  • @dan Pai cine se uita in gura lu' @mascarescu?
    In text zic de 22k de unitati. In tabel zic 28k. Care e de fapt cifra?
    7 2
  • @zarne si altii
    Dragii nostri, voi nu stiti ca germanii au un renume in minciuni si amenzi.
    Domnul Martin Winterhorn abia intra in al doilea proces de pacalirea pietei, iar BMW si-a luat amenda pentru ca a mintit in legatura cu cifrele vanzarilor in US
    https://www.dw.com/en/dieselgate-former-vw-ceo-martin-winterkorn-charged-with-market-manipulation/a-55043902
    https://www.autoevolution.com/news/bmw-caught-disclosing-misleading-us-sales-figures-automaker-fined-18-million-149288.html

    Sincer mi-ar fi si rusine in locul vostru sa deschid gurita :))

    La cate amenzi au astia pentru pacalirea poporului, voi va mai uitati la vanzari???

    Cat de prost sa fii sa iei VW diesel, sa fii chemat la resoftare prin care ti se ia din CP si cuplu si tu sa zici ca ai facut cea mai buna afacere ? :))

    Multi mai sunteti si meritati ce vi se intampla :))
    14 7
  • M-am legat odata de fiabilitatea vw-ului aici la comentarii(glumesc,de multe ori) si a sarit cineva sa imi inchida gura zicandu-mi ca nu e asa,ca nu degeaba e cea mai vanduta masina in Europa si asta spune totul despre fiabilitatea lor. Am ras,pe principiul asta,stiind ca oficial cel mai urmarit post de televiziune de la noi e unul care difuzeaza muzica populara si manele,este clar ca e cel mai bun dintre toate si asta spune totul despre calitatea emisiunilor lui.:))
    8 4
  • *o data
    3 3
  • Mascarescule, sigur ai citit de ce si-a luat Bmw amenda in SUA ? Cine citeste de manipularea cifrelor de vanzari se gandeste automat la mariri din pix, dar surpriza, este fix invers.

    Bmw declara mai putin in lunile bune, ce ramanea le punea intr-o " banca ", apoi le scotea in lunile mai putin bune, este manipulare, da, dar la sfarsitul anului ies aceleasi cifre, saracul te tine te-ai gandit ca Bmw isi dubleaza vanzarile din pix, nu ?
    11 5
  • https://www.motor1.com/news/261709/mazda-cheating-emissions-fuel-economy/

    https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/auto/doua-mari-companii-auto-japoneze-prinse-cu-minciuna-la-testele-de-consum-977362

    Japonezii imaculati, nu ca nemtii.
    7 4
  • unul, altul
    pentru ca exista atat ura impotriva lor inseamna ca au valoare. Valoare incontestabila, dovedita prin cifra de vanzari. Care spre disperarea unora nu vrea sa scada. Vrem nu vrem, in Romania, ca si in Europa de altfel, cea mai buna si ieftina varianta de a avea o masina puternica este de a cumpara o germanca. Punct. Daca e si Diesel, si mai bine.
    6 9
  • Gata,a intrat pe fir si departamentul marketing. Buna si ieftina si nemteasca :))) ieftina...
    9 5
  • andrei
    bine ti-a zis cine ti-a zis ca nu degeaba se vinde bine. chiar e o masina excelenta. da, au cam crescut preturile, dar arata-mi un producator care le scade si iti da una cadou. inflatia creste, tati. sau tu crezi ca la nemti nu e inflatie? ce gluma.

    dar nu pricep in final ce te roade pe tine atata ca se vinde asta bine. nu iti place nu lua, ai alternative garla. de fapt problema e la cei ca tine, nu la masina.
    7 8
  • @andrei.bineinteles ca se vinde bine,se stie,masele intotdeauna au fost inteligente si cumparatirile si le-au facu pragmatic nu manati de marketing si consumerism imbecil.Lasa inflatia,au crescut preturile cu mult si au umblat masiv la calitate dar se bucura toti la un ecran mare unfipt un bord.Iti pot arata producatori care nu s au nesimtit asa la preturi si nici la fiabilitate.
    7 3
  • hitlerwagen
    Golf 4 a fost ultima mașină făcută cu simț de răspundere de marca fondată de Hitler. Cei care au condus mașini făcute înainte și după anul 2005 cunosc diferențele mari de calitate dintre aceste generații.

    Închinătorii la mașinile nemțești să-și cumpere un astfel de automobil nou, să se dea cu el câțiva ani și apoi să vorbească.
    8 6
  • Din pacate nu sunt multi producatori care sa nu fi scumpit masinile, iar putinii care au ramas vor face la fel, vor scumpi, vezi Renault. Asta este tendinta, toti se folosesc de marketing, dar nu toti reusesc, deci cei care reusesc sunt mai de condamnat, ceilalti sunt victime ale publicului cu efect de turma, dar n-ar fi nicio problema daca turma ar veni la ei :).
    8 1
  • andrei
    au crescut vizibil calitatea in partile unde conteaza! aia e vital. g8 e mult mai antifonat, are scaune mult mai bune, vine cu volan piele foarte buna standard. da, au scazut calitatea prin parti pe care oricum nu le atingi sau nu conteaza. nu mai are material in torpedou de exemplu. naspa. dar sincer, chiar era asa vital?
    naspa e ca nu mai are acoperitoarea aia de pahare, aia arata super.

    si e clar ca dieselgate a avut impact, nu neg. dar g8 tot e o masina excelenta.
    confunzi fiabilitatea cu calitatea. nu se face fiabilitatea decat dupa ce e masina pe piata ani buni. de unde stii deja ca au scazut fiabilitatea?
    toti au ecrane mari, nu mai bate campii. e stire ieri aici pe site de un kia sau hyundai cu ecran de 70de inch. ala e ok nu?

    dar repet, nu inteleg ce te roade pe tine la masina asta. nu lua, vanzarile decid. si totusi vanzarile te contrazic big-time.

    si da, masele isi fac cumparaturile si pragmatic. ca nu isi cumpara zeci de milioane telefoane scumpe doar ca e marketingul destept. isi cumpara si pt ca vor calitate mai buna si si-o si permit. ca si la golf. mai scump, dar si ceva mai bun. si gandit cu o filosofie cum trebuie. evident ca se cumpara si dupa cum arata dar culmea nu se pupa deloc cu golful ca asta nici nu arata cine stie ce.
    8 5
  • Cine are posibilitatea sa compare un golf 4(chiar si 5) cu un golf8,un passat b5(un pic si b6) cu b8 sau un audi a4 cu un model cu cativa ani mai vechi,sa deschida usile si sa se uite la balamalele lor si apoi sa imi tina teorii ca n-au scazut calitatea in locurile vizibile. Am multe exemple cu golf8 si din urma dar imi e mult prea sila sa le dau ca fanii oricum nu le inteleg.
    8 6
  • Incearca totusi sa fii mai obiectiv, eu n-am de gand sa-mi cumpar VW vreodata, dar la bani marunti poti lua si modelele concurente si vei gasi si acolo rabat de la calitate, o fi Golf8 mai slab la anumite chestii, dar il critici de parca ar fi cel mai slab din clasa, un produs nu se poate vinde doar cu marketing, doar o perioada scurta, pe termen lung trebuie sa si oferi ceva, n-ai cum sa rezisti doar cu reclame, ori tu cam asta spui despre VW.
    8 3
  • @dan grec. Asa e,pot lua la bani marunti si alte modele iar toate modelele s-au scumpit sinau umblat la calitate. Golf-ul il iau la bani marunti pentru ca nu e cea mai buna masina din clasa ei raportat la fiabilitate,motorizari si mai ales pretul ei si al optiunilor.Doar marketing.
    4 3
  • @dan_grc
    Nici nu stiu cum sa iti explic tie ca sa intelegi, dar prefer sa te las asa, probabil ca engleza ta e depasita.
    Gandeste-te logic totusi: daca nu ar fi facut ceva ilegal, si-ar fi luat amenda??? Clar NU!
    Deci aburelile astea cu vanzari si banci si ce indrugi tu acolo sunt pentru pacalici.
    Ideea e clara si simpla: si-au luat amenda pentru minciuni!!! La fel si VW si la fel isi iau si Mercedes.
    Au mintit poporul cu televizorul, altfel nu ar fi acceptat amenda!!! Clar?
    Si daca asta au facut in SUA unde vand putintel, iti dai seama cat au mintit si mint in Europa?:))
    Ca sa faci o paralela, vezi amenda data de VW in SUA si vezi cat au dat in Europa.

    Sustinatorii coruptilor si mincinosilor sunt niste mincinosi la randul lor si niste corupti !
    7 7
  • Disperatule, am spus c-au manipulat cifrele de vanzari, deci nu este legal, dar le-au manipulat in jos. In SUA nu vand putintel, se bat cu Mercedes si Lexus, este ilegal pentru ca induce in eroare concurenta, apoi scot din " joben " 10.000 de unitati care erau vandute oricum, dar nedeclarate, chestia asta au facut-o si Tesla si FCA, nu ca este o scuza.
    9 3
  • @dan_grc
    Atunci sa isi mai ia amenzi.
    Sa ii felicitam pentru ce fac.
    In jos sau in sus, in orice directie, au mintit intentionat pentru a influenta piata.
    Apropo, cum scot banii pentru amenzi?:))
    5 9
  • Tu dai linkurile astea fara sa citesti, ai vazut titlul cu " amenda Bmw ", gata, dupa ce ca n-ai inteles despre ce este vorba, nici suma amenzii n-ai aflat-o, pai la 18 milioane de dolari, de unde sa scoata banii ? Din cont :). Daca era ceva grav nu dadeau americanii sume asa mici. Oricum stai linistit, Lexus tot pe trei este in SUA, iar in Europa inexistent, ar trebui sa-si modifice in sus cifrele, de multe ori.
    9 3
  • @dan_grc
    Amenzile se dau pentru ilegalitati.
    Daca tu zici ca 18 milioane e putin, e ok :))
    Voi astia care aveti sh-uri diesel vai de ele :)
    3 7
  • @dan_grc
    Uitasem sa mentionam ceva important: la inceputul anului BMW mintea ca motoarele diesel mai rezista 20 de ani si cele pe benzina inca 30.
    https://insideevs.com/news/445750/bmw-group-battery-module-production-leipzig-2021/
    Hai cu dieselul
    1 9
  • Edikkk
    Modelele VAG sunt fiabile în general, ca şi restul pieţei europene chiar şi americane.

    Maşini bune, apoi vin coreeni cu maşini destul de bune şi apoi japonezii cu maşini foarte bune.

    Dar aici vorbim, în aceleaşi clase şi maşini fabricate în Europa, SUA, Koreea şi RESPECTIV Japonia.

    Toyota fabricate în Europa nu prea sunt cu ce se fabrică în Japonia, samd.

    Oricum sunt, nu mai slabe calitativ, dar cum bine zice dl Tatra - sunt mai "subţiri" pentru că sunt făcute să dureze mai puţin !!!

    Cele din epoca de aur ţineau 20 de ani, cele moderne (după ~2005) sunt făcute să ţină 10 ani.

    După care se rablagesc prea tare.

    Dar sunt mai frumoase.

    VAG face maşini destul de frumoase, dpdv european / american şi chiar rusesc şi chinezesc au limbajul cel mai frumos, atrăgător.

    Renault încearcă să îi ajungă, cam mereu în întârziere.

    Peugeot , DS,
    Citroen frumoase dar ciudate, dar frumoase, poate mai bine decât Renault Nissan.

    Dar grupul VAG are stabilitatea modulelor şi... eco sistemul.

    Cam ce găseşti pe toate modelele VW sunt cam la fel aşezate, farurile de exemplu, setările, butoanele - evoluează ca design - dar sunt mereu acolo la fel.

    Te regăseşti imediat într-un VW sau Skoda.

    Nu acelaşi lucru se întâmplă la Renault Nissan sau Peugeot Citroen.

    Au puncte bune VW dar cred că abia la maşinile electrice vor avea punctele decisive.

    Lumea îşi doreşte electrice mult mai mult decât crede... lumea.

    Preţul este singurul impediment.

    În rest... nimeni nu mai vrea probleme infinite cu motor, pompă ulei, bujii, revizii, injectoare, turbine, filtru de particule şi.... etc te doare capul.

    La electrică, ce? Un bec? O clanţă?

    Eu cred că aşa cum Tesla este Apple, aşa VW se înscrie pe traseul de a fi... Samsung.

    Puteau fi Renault Nissan, dar sunt prea proşti... E-power zace în Japonia şi E-tech are preţuri foarte pipărate !

    Renault Captur e-tech plugin la 30.000€ este o tâmpenie !
    Cu eco bonus îţi iei Tesla Model 3.
    5 8
  • Edikkk
    Momentan preţul maşinile electrice este piperat şi cam umflat, dar datorită acoperirii costurilor foarte mari de dezvoltare / cercetare / proiectare.

    În 2023-2024 când Tesla va fructifica toate avantajele prezentate la Tesla Battery Day.... va împinge preţurile în jos atât de puternic încât va forţa pe toţi ceilalţi constructori să facă la fel !

    Şi din 2025 deci vom avea preţuri aşa bune la electrice că cele clasice nu le va mai vrea nimeni.
    Sau o minoritate mică sau sărăcimea.
    2 7
  • @Edikkk ...
    sti de ce mi-e teama ?
    sa nu ajungi sa iei masina electrica la acelasi pret (sau chiar mai mic !) cu ICE dar sa ai preturi de incarcare mai mari sau muuult mai mari decit la ICE !!!

    pe la mine prin sat deocamdata e acceptabil pretul kwh, dar nu stim ce va fi in viitorul nu prea indepartat;
    dar daca se va ajunge la preturi cum erau cele din Europa de Vest, pe la statiile Ionity ... atunci o vor da rau in bara !
    acum nu e bagata in pretul kw-ului nici o suprataxa, acciza, etc ... sa vezi cind le-or transfera de la benzina la curent cum o fi !!!
    de aia am si facut niste calcule la unul din articolele de pe acilea si concluzia pt mine a fost clara ca acum e de luat electrice, nu peste 3-5 ani !

    drumuri bune !
    10 0
  • @mip : ma bag si eu iar pe tema asta ,pai si cum o vezi tu ca nu inteleg , dai acum si un pret mai mare pe electrica si mai si platesti mai tarziu mai mult pe incarcare la electrice asa cum e de asteptat ? Daca tot ne asteptam sa creasca pretul foarte tare la incarcari ( si va fi sigur asa intr-un ritm foarte rapid ) nu e mai normal sa-ti iei electrica cand pretul o sa fie CEL MULT egal cu al celor termice ? Calculul tau este avantajos pt. cei care vor sa beneficieze acum de bonusurile mari dar care si fac cel putin 50 k km pe an , pe aici sunt destul de putini astia ,iar datorita retelei precare de statii de incarcare cei care ar face km astia nici prin cap nu le-ar trece sa treaca acum pe electrice. Pe mine unul de exemplu m-ar interesa banii pe care-i scot acuma din buzunar pe o electrica ,ca ce scot ulterior din buzunar pe combustibil (energie) e prea nesigur ca sa-mi bazez un calcul pe asta. Si oricum e altceva sa scoti un 10-20 euro in plus pe luna din buzunar decat cateva mii bune sau zeci de mii la achizitie, ca aia 10-20 euro ii dai oricum pe altceva daca nu pe combustibil/energie. Asa ca pe mine nu m-ar speria scenariul descris de tine mai sus asa de tare fiindca pretul la energie poate fi totusi reglementat mult mai usor de fiecare tara in parte ( si nu facut de cativa jucatori din lumea asta cum e cu pretul la titei) , ba din contra as prefera sa nu mai vad preturile astea aberante si pt. care, extrem de curios ,se intrec o gramada si pe aici sa le gasesca scuze - cum ca nu-s ce dezvoltari si investitii trebuie sa recupereze ,pai dezvoltari si investiii o sa tot fie vreo 50 ani de acum incolo ,tot mai multe ,in electrice !!! Nimic nu poate justifica aceste preturi in conditiile in care de pe masini dispar o droaie de subansamble costisitoare pana acum.
    Drumuri bune sa ai si tu..
    4 0
  • La subiect : chiar nu pot intelege discutiile astea nesfarsite cand e vorba de Golf si de ce se aprind unii atat de tare . Cel putin pana la aceasta generatie Golful era clar superior competitiei privit in ansamblu, diferenta era destul de evidenta (cel putin dupa mine), o scurta vizita pe la dealeri la fiecare generatie macar din curiozitate si cateva teste am facut si eu si imi era clar de ce se vinde asa bine in Europa ,clasa compacta fiind si cea mai cautata pe meleagurile acestea. Aceasta noua generatie parca sincer nu mai merita banii astia dar si competitorii sunt din ce in ce mai scumpi ,asa ca e tot ce-i posibil sa-l tot vedem pe Golf in topuri si in continuare.
    4 0
  • Edikkk
    Golf nu este de azi de ieri, şi vândut în volume mari - Germania, Austria, Elveţia din start cu nemţii naţionalişti

    sunt superior ca nr faţă de francezi care vând în Franţa doar, pe sentiment naţionalist.

    Serie mare egal costuri mai mici, costuri mai mici acelaşi preţ egal mai multe dotări.

    Este şi motivul pentru care toţi vor să fie prezenţi în China, de exemplu.

    Logic
    1 1
  • @pipo ...
    abia acu am vazut ca ai raspuns ...
    incerc sa te lamuresc oarecum ...

    la o masina ai mai multe cheltuieli ...
    formate din pretul masinii, al finantarii, al asigurarii, al intretinerii, reparatiilor, carburanti/energie ...
    astea acu repede imi vin in minte;

    cum ti-am zis si in celelalte interventii, da, platesti mai mult pt masina la inceput, pe perioada finantarii, dar per total, intr-o plata lunara, pe perioada de 10 ani, cum ti-am calculat iesi la acelasi pret ... ca medie ! sunt perioade mai scumpe cit si mai ieftine, dar ca medie pe 10 ani e cam la fel !

    ai vazut ca incarcarea e de cel putin 4 ori mai ieftina decit benzina ...
    deci daca ai cheltuielile fixe : legate de pret masina, etc., ai variabila legata de carburant/energie ...
    daca ai masina ICE ai cu 40% mai mult de cheltuit cu intretinerea si reparatiile conform Ford ...

    deci 20-30.000$ pe 10 ani in plus in fc de pretul masinii de noua (ca acu sunt si masini uzate la vinzare!) ...
    ar veni 2-3000$/an suplimentar, dar aia ii recuperezi din costul energiei si al intretinerii ; cu alte cuvinte tu tot suma aia o scoti din buzunar lunar ...
    la mine cum ti-am zis, doar pe benzina cheltui vreo 2.500-3.000$/an pt 25.000 km/an ...

    60$ energia + 800$ masina ((cazul in care ai eco-bonus; altfel mai pui 250$)) + 100$ asigurarea +100$ intretinerea = 1060$ pt electrica/luna pt EV

    250$ benzina + 500$ masina ( finantarea nu e mai avantajoasa ! ba din contra) + 100$ asigurarea + 200$ intretinerea = 1050$/luna pt ICE

    acolo in RO gasiti masini mai ieftine decit cazul Kona de care vorbisem ...
    atunci nici cumpararea masinii nu e asa costisitoare ... in fine, depinde mult de optica fiecarui proprietar ...

    ca uite, e ca in discutia cu :
    merita sau nu o masina noua ?
    pai dupa ce am cheltuit eu in ambele cazuri, ori uzata, ori noua, iesi la cam aceleasi cheltuieli in 10 ani ... diferentele sunt mici, daca nu neglijabile ...

    da, in RO sunt putini cei care isi permit o masina noua ICE daramite electrica ... sunt de acord !
    dar sunt destui care isi permit masini de 30-80 miare ...
    ce mai observ la romani, aci si acasa, e ca's saraci da' fuduli si chitibusari, orice sugestie le dai, mai ales cind ti-o cer, tot timpul e ceva care nu e ok !!!
    bunoara, eram la masa la munca cu inca 3 colegi, toti 3 romani, si unul din ei voia sa isi ia o alta masina mai mare ...
    d'apoi sa nu iti zic ca eram 3 contra unuia ! ii dadeam fiecare un exemplu de marca/model si tot nu am reusit s-o scoatem la cap cu el !!!
    tot timpul gasea ceva contra !!!
    era o minune ca de unde si cum scotea motive !!! unele erau hilare de vorba aia nici copil sa fi fost nu te gindeai la asa ceva !!!
    si el era plin de datorii si nu-si permitea din ce dorea decit o suma de max 20% !!!
    pina la urma a ajuns cu nevasta-sa la un compromis ... au luat si acu o au, o tin, o folosesc ...
    dar iti zic, de era sa fimam si sa punem pe net discutia aia cred ca ajungeam celebrii !!!

    ideea mea de baza e : intinde-te cit ti-e plapuma !

    Golful asta nou ?
    Sunt curios cit va ramine pe piata ca acu intra cu ID-urile si atunci au sa-l zboare ...
    unde mai pui ca suv-urile vor creste ca oferta si in curtea vw asa ca ...
    si alea se vor trece pe electric ...
    pina atunci ...
    nemtii vor trage de Golf cit vor putea ca sa-si umple buzunarele !
    ar fi si culmea sa nu o faca !!!
    doar asa fac vinzari, profit ...

    drumuri bune sa ai !
    0 0
  • @pipo ...

    cit despre preturile aberante ...
    te asigur ca si aci e discutia asta !
    ne pomenim de multe ori ca la pompa, de azi pe miine, fara nici un anunt/avertisment, pretul creste cu 10-15-25 centi/litru !!!
    bineinteles ca presa merge sa ii ia la intrebari pe "petrolisti" ...
    pe aia ii doare la baston ! dau declaratii ca in RO ... tromboane !!!
    pe guvern nici atit, ca doar pret mai mare inseamna taxe mai multe !
    ba mai au si nerusinarea sa ne arunce in fata chestia ca statul e cel mai dezavantajat fiindca el e cel mai mare consumator datorita flotei imense pe care o are (politie, pompieri, ambulante, masini de protocol/parlamentari, etc.) de parca ei ar scoate banii aia din propriile buzunare nu din ale cetateanului de rind si ... sa vezi ce "motorase" isi iau domnii parlamentari de aci : V8-uri doar !!! de preferinta SUV-uri cu 8 locuri !!! pe care le lasa sa functioneze in nestire ...
    da' nu vreau sa continui ca ma'nervez degeaba ...

    oricum, fraierii platesc ! exact ca in RO !!!

    buba mai mare aci e ca - spre deosebire de RO- esti mult mai legat de masina pt ca transportul in comun e mult mai slab organizat; distantele sunt mai mari, legaturile intre liniile de autobus mai slabe, etc ...

    asa ca sa iti faci o idee: la inceputuri, nu aveam masina, luam autobusul, adica erau 3 linii pe care trebuia sa le schimb pe o distanta de vreo 17 km ... imi lua 75 minute minim ! pt ca intre autobuze stateam minim 15 minute si se intimpla sa ajung pe cind celalalt pleca !!!
    ei, mi-am luat intrepid-ul si am inceput sa merg "motorizat" pe acelasi traseu ...
    imi lua max.20 minute !!!

    drumuri bune sa ai !
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru