Volkswagen Golf R se lansează în 11 februarie

de Bogdan Mirică
Luni, 28.01.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generaţie a modelului Volkswagen Golf R va fi prezentată sub formă de concept în data de 11 februarie. Debutul versiunii de serie este aşteptat în cursul acestui an.

Cu 100.000 de unităţi Golf deja comandate şi un GTI prezentat sub formă de concept la Salonul de la Paris, familia modelului compact german se pregăteşte să devină şi mai numeroasă. Un nou membru îşi va face apariţia în data de 11 februarie, fiind deja anticipat de o numărătoare inversă şi o imagine de tip teaser.

Este vorba despre noul Golf R, versiunea de performanţă a modelului de segment C, pregătit să fie expus, în premieră mondială, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Deşi va fi prezentat probabil sub formă de concept în cadrul evenimentului elveţian, versiunea de serie va ajunge în faţa publicului larg abia în toamna acestui an, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Până la momentul publicării primelor imagini, fanii nu se pot mulţumi decât cu o imagine de tip teaser, care ascunde în spatele unui cub de gheaţă designul viitorului Golf R.

Esential 300 de cai putere ar putea avea noua generaţie Volkswagen Golf 7.
Despre motor nu există foarte multe informaţii, însă surse neoficiale vorbesc deja depre un TFSI de 2.0 litri şi 300 de cai putere, asistat de o cutie manuală cu şase trepte sau de una automată de tip DSG, cu dublă ambreiere.
Nu va lipsi nici sistemul de tracţiune integrală, de tip Haldex.

Până la debutul noului Golf R, Volkswagen ne pregăteşte versiunea de serie a a noului GTI, gata să ofere ceva mai multă putere decât generaţia trecută.

via Volkswagen

Comentarii (8)

  • asta e culmea designului auto:
    un teaser la o versiune de golf !!!!! versiune din aceeasi generatie !!!!!!
    hmmmm, mi-a stranit curiozitatea ....
    12 12
  • 'cu dublă ambreiere' nu se numea debraiare ....actiunea ambrejului?
    3 6
  • debraiere
    1 4
  • asteptam noul GTI....
    5 3
  • Mfa_MFA
    Noul hoţ patch de la Kia este mult peste acest GOlf .Iar VW nu este în stare să ofere garanţia Coreenilor.
    8 26
  • Mfa_MFA
    HOT HATCH.........scuzaţi.Stimă dragilor.
    8 19
  • 2.0 TFSI 290cp , 0-100 in 5.1sec. Nu va mai avea evacuarea pe mijloc ,va fi exacuare dubla in ambele parti gen S-uri de la Audi.
    9 1
  • @Mfa_MFA - VW nu ofera garantia Koreenilor pentru ca nu au nevoie sa faca asta pentru a vinde masini. Koreeni folosesc aceasta garantie extinsa pentru a face ceea ce a facut Cosmote in Romania in in urma cu cativa ani pentru a ajunge la acelasi nivel cu Vodafone si Orange - au destabilizat piata in favoarea lor.
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru