Astăzi, 29 martie 2024, se împlinesc exact 50 de ani de când Volkswagen a dat startul producției lui Golf la uzina de la Wolfsburg. Nimeni nu și-ar fi imaginat în acel moment că Golf avea să devină un best-seller la nivel mondial și să stabilească noi standarde în industria auto.
Așa cum bine știm cu toții, Volkswagen Golf a fost creat pentru a-l înlocui pe vechiul Beetle. Deși producția lui Golf a început în primăvara lui 1974, abia în luna iulie a aceluiași an au început să fie livrate primele exemplare către dealeri. Față de predecesorul său, Golf aducea o nouă configurație tehnică, având motorul amplasat în față și răcit cu apă. De asemenea, puterea era transmisă către roțile din față, iar caroseria a fost desenată și dezvoltată în colaborare cu celebrul designer italian Giorgetto Giugiaro.
La acea vreme, Volkswagen Golf a fost al patrulea model al mărcii proiectat într-o configurație cu motor în față și cu tracțiune față, după Passat și Scirocco și K70. Începutul anilor '70 a fost o perioadă de tranziție pentru Volkswagen, după o perioadă dominată de modele cu tehnologie relativ rudimentară și cu motoare amplasate în spate, răcite cu aer și cu tracțiune pe roțile din spate.
De la debutul său din 1974 până în prezent, Volkswagen Golf a fost produs în 37 de milioane de exemplare în mai multe uzine din toată lumea. Doar la uzina de la Wolfsburg au fost produse peste 20 de milioane de unități până acum, iar restul de 17 milioane de exemplare au fost produse în țări precum: Africa de Sud, Belgia, Brazilia, China, Malaezia, Mexic, Slovacia, Statele Unite și chiar și în Bosnia, pe vremea când făcea parte din Iugoslavia.
Așadar, cu ocazia aniversării a jumătate de secol de la debutul primului Golf, a venit momentul să vedem, pe scurt, cum a evoluat cel mai vândut și mai apreciat model al mărcii germane.
PRIMA GENERAȚIE (1974-1983)
Odată cu nașterea primei generații Volkswagen Golf, a luat ființă și segmentul compact, așa cum îl știm astăzi, în industria auto. La momentul lansării din 1974, Golf era disponibil doar cu două motorizări pe benzină. Pe de-o parte, exista un motor de 1.1 litri, care dezvolta doar 50 de cai putere modești. A doua motorizare era ceva mai mare și mai puternică. Mai exact, era vorba de o unitate de 1.5 litri care livra 70 de cai putere.
De-a lungul anilor, prima generație Volkswagen Golf a primit mai multe motorizări, dar și versiuni mult mai puternice. La doi ani de la debut, în 1976, a fost lansat Golf GTI, considerat a fi "bunicul" hot-hatch-urilor. În același an și-a făcut apariția și primul Golf cu motor diesel, care avea doar 50 de cai putere.
În 1979 a fost lansată varianta decapotabilă Golf Cabrio. Pentru o vreme, aceasta a fost cea mai bine vândută decapotabilă din lume. Mai târziu, în 1982, a fost lansată și versiunea Golf GTD.
Practic, aceasta era un Golf GTI, dar cu motor diesel. Prima generație a lui Golf a fost produsă în 6.9 milioane de exemplare.A DOUA GENERAȚIE (1983-1991)
La 9 ani de la debut, a fost lansată cea de-a doua generație a lui Golf. De această dată, noul model era desenat de către Herbert Schäfer. În esență, Golf II era o versiune modernizată a primei generații, dar care a păstrat formula de succes a iterației precedente.
A doua generație Golf a fost și prima care a primit tehnologii importante, precum: ABS, catalizator și tracțiune integrală pentru anumite versiuni. În total, au fost produse 6.3 exemplare ale lui Golf II până în 1991.
A TREIA GENERAȚIE (1991-1997)
În august 1991 a apărut cea de-a treia generație Golf, un model care aducea un design complet nou. Caroseria pătrățoasă și cu linii drepte, tipică mașinilor din anii '70 și '80, era acum înlocuită cu una rotunjită și mai aerodinamică. Odată cu această generație, Volkswagen a pus mai mult accent pe siguranță. Așa se face că Golf III aducea, în premieră pentru modelul compact, airbag-uri în față, începând din 1992.
De asemenea, a treia generație Golf a fost și prima care a primit o motorizare cu 6 cilindri pentru versiunea VR6, precum și un cruise control și chiar airbag-uri laterale. Mai mult, Golf III a fost primul model disponibil și într-o variantă de caroserie break. Și, bineînțeles, nu putem să nu menționăm faptul că Golf III a fost primul care a primit cel mai iubit motor din Europa de Est: motorul diesel 1.9 TDI.
În cei 7 ani de producție, Golf III a fost produs în 4.8 milioane de exemplare.
A PATRA GENERAȚIE (1997-2003)
Fără dar și poate, cea de-a patra generație Golf este și cea mai apreciată dintre toate, în special datorită design-ului său simplu, dar elegant, precum și datorită tehnologiilor și motorizărilor disponibile la prețuri accesibile. Această generație a fost una notabilă pentru calitatea superioară a materialelor față de generațiile anterioare. De asemenea, siguranța a fost mărită odată cu introducerea sistemului ESP.
Volkswagen Golf IV a fost o mașină pentru toată lumea, chiar și cei cu pretenții la performanțe mari. Așa se face că, în 2002, a fost lansată versiunea R32, cel mai puternic Golf din istorie la acea vreme. Un an mai târziu, același model de performanță a adus și o altă premieră pentru Golf: cutia automată DSG.
În același an a luat sfârșit producția lui Golf IV, după 4.9 milioane de exemplare construite.
A CINCEA GENERAȚIE (2003-2008)
Generația cu numărul 5 a lui Volkswagen Golf a adus un design complet nou, precum și o sumedenie de tehnologii noi, anterior întâlnite doar la modele din segmentele superioare. Ușor-ușor, Volkswagen Golf începea să aibă aspirații de mașină premium, dar care a rămas cu picioarele pe pământ, datorită prețului său accesibil.
Pentru prima dată, caroseria lui Golf V era sudată cu ajutorul laserelor, ceea ce a dus la o rigiditate mărită cu 35% prin comparație cu generația anterioară, dar și la un nivel de siguranță sporit. De altfel, Golf V a fost primul care a obținut 5 stele la testele EuroNCAP.
De asemenea, Golf V a fost primul model echipat cu 8 airbag-uri în habitaclu. Alte noutăți aduse de Golf V au fost: suspensie spate multi-link, faruri bi-xenon și cutia automată cu 7 trepte.
Volkswagen Golf V a fost produs în 3.4 milioane de exemplare.
A ȘASEA GENERAȚIE (2008-2012)
Odată cu lansarea celei de-a șasea generații Golf, constructorul german a pus și mai mult accent pe tehnologia la bord. Printre noutățile aduse de Golf VI se numără: un asistent avansat pentru faruri, un asistent de parcare, un asistent de pornire în rampă și un șasiu adaptiv.
Toate aceste tehnologii noi au făcut ca cea de-a șasea generație Golf să câștige titlul World Car of the Year în 2009. Succesul modelului s-a reflectat și în numărul de exemplare produse: din 2008 până în 2012 au fost fabricate 3.6 milioane de unități ale lui Golf VI.
A ȘAPTEA GENERAȚIE (2012-2019)
În vara anului 2012 a fost lansată cea de-a șaptea generație a lui Golf. Noul model era cu 100 de kilograme mai ușor decât predecesorul său, iar asta a dus la o reducere a consumului de carburant cu până la 23%. Bineînțeles, în buna tradiție a modelului, au fost aduse și tehnologii noi, precum: sistem de frânare automată după coliziune, cruise control adaptiv, frânare de urgență automată în regim urban și Front Assist.
La doi ani de la momentul lansării acestei generații, Volkswagen a introdus modelul e-Golf, prima versiune electrică a modelului compact. De asemenea, odată cu facelift-ul din 2017 și-a făcut apariția și instrumentarul de bord digital.
Succesul lui Golf VII a fost răsunător. Din 2012 până în 2019 au fost produse nu mai puțin de 6.3 milioane de exemplare.
A OPTA GENERAȚIE (2019-PREZENT)
Și uite așa, am ajuns și în zilele noastre, cu a opta generație Golf. Odată cu noul model și-au făcut apariția motorizările mild-hybrid și hibride PHEV, precum și tehnologia Travel Assist pentru șofatul asistat. Actualul Golf este presărat cu sisteme avansate chiar și în echiparea de bază: Lane Assist, Front Assist, faruri LED și stopuri LED, precum și climă automată. Toate acestea, în standard.
În 2024, Golf VIII a primit un facelift, care aduce un sistem multimedia nou, mai ușor de utilizat, precum și motorizări PHEV noi, cu autonomie mai mare în modul de rulare electric. De asemenea, Golf VIII facelift este și primul model care primește o siglă iluminată în față, precum și un asistent vocal bazat pe ChatGPT.
Până acum, au fost produse peste un milion de exemplare ale actualei generații Golf.
via Volkswagen
Mi-e teamă că din cauza obsesiei pt SUV-uri (pe care tot nu reușesc să o înțeleg), și acest model va dispărea în curând
Bravo Golf, felicitari echipei care de jumatate de secol produce ceea ce eu repet, cred ca e cea mai buna masina din istorie!
Daca ma uit la 7, acolo s-au taiat 100 kg fata de generatia precedenta, cine conduce mult ar trebui sa stie ca alea 100 kg se simt foarte placut. Pe langa asta venea si cu multe dotari si un interior foarte ok pentru clasa lui, mi se pare ca acolo VW a dat tot ce avea mai bun.
Am avut 7 si am condus 8, design-ul nu imi place, nu mai ai setarul unde sa iti pui ochelarii, inclusiv pielea de pe volan e de doua tipuri (cat cost cutting sa faci?), toata masina mi-a dat impresia de ceva facut in graba.