Dieselgate își va pune amprenta asupra gamei de motoare Volkswagen. Germanii pregătesc propulsoare complet noi, diesel și benzină, odată cu lansarea noului Golf 8, la finalul acestui an.
În cadrul Salonului Auto de la Detroit, Herbert Diess, CEO-ul brandului Volkswagen, a dezvăluit că planurile companiei presupun înlocuirea motorului 1.6 TDI cu o unitate complet nouă. Este vorba despre un agregat turbodiesel de 1.5 litri, declinat în mai multe variante de putere. O rețetă similară cu cea pe care Renault o folosește de mai bine de un deceniu.
Dieselul de 1.5 litri nu va fi singura noutate, întrucât Volkswagen vrea să ofere și un motor pe benzină de aceeași capacitate: 1.5 litri. El ar urma să înlocuiască actualul TSI de 1.4 litri, beneficiind, ca și acesta, de sistem start-stop și de sistem de dezactivare a cilindrilor.
Ambele motoare de 1.5 litri nu vor fi create de la zero, fiind derivate ale propulsoarelor actuale de 1.4 TSI și 1.6 TDI. De asemenea, ele nu vor fi oferite pe Golf 8 chiar din momentul lansării, introducerea lor urmând să se facă abia în primăvara lui 2017.Volkswagen recunoaște că odată cu lansarea acestor unități costurile de producție vor crește. Germanii se resemnează însă cu faptul că agregatele de 1.5 litri vor fi mai ușoare, mult mai economice și vor putea fi declinate într-o varietate mare de puteri. De asemenea, cheltuielile vor fi amortizate destul de repede, având în vedere că motoarele se vor răspândi rapid nu doar în gama Volkswagen, ci și pe modelele producătorilor din concern: Audi, Skoda și Seat.
via wcf
Deja incep sa mearga pe cifre impare :)
Totusi aceasta strategie este pentru a taia orice urma de istorie cu privire la scandalul cu 1.6, 2.0tdi cat si 1.4tsi.
Ca sa zica ca e un motor nou si sa poata fi testat de autoritati ca totul sa fie in regula si sa isi spele "pacatele". Dupa cum vedeti motoarele vor fi derivate din 1.4 si 1.6.
deci, n-am inteles unde e revolutia
Dupa cum zicea si Vianu, unde e evolutia? Era evolutie daca le inlocuiau cu un 1.3 turbo daca tot vor impar. Sau vorbim de un 1.5 aspirat sau chiar turbo asociat unui motor electric rezultand un ansamlu hibrid superior celui de pe Auris/Prius si similar celor de pe noile Ioniq si Volt?
Compara designul interior a unui Golf 5 (care nu este invechit deloc) cu cel a unui Golf 7.
Compara motorizarile unui G5 cu G7.
Compara consumurile unui G5 cu G7. (motorizari asemanatoare).
Si apoi o sa vezi diferentele.
Nu e vorba de nicio revolutie, ci de adaptarea ofertei la piata cu cel mai mare potential.
motorizarea de 1.5 de la Mitsubishi care a fost pe mai toate masinile chinezesti (autohtone) si trebuiau sa se bucure de un statut privilegiat; lucru ce nu a scapat competitorilor, dupa cum se pare :)
Am avut 3 masini NOI ( inclusiv Golf7 de care am scapat ) din grupul VAG. toate 3 cu probleme in primii 20.000 km la motor si suspensii + multe alte rahaturi minore ( cum ar spune unii din service )
Mituri.... si degeaba te bazezi pe garantie, timpul pierdut in service e al meu....
Acum am japoneza si nu ma doare capul.
Cu siguranta si norocul are ceva de spus dar statistic la mine cei din VAG au dat cu FAIL.
Doar omul e snob și vrea neapărat ultimul model.
" Volkswagen Golf 8 dă startul revoluției motoarelor: 1.4 TSI și 1.6 TDI vor fi înlocuite de propulsoare de 1.5 litri "
apoi se scrie in articol
" Este vorba despre un agregat turbodiesel de 1.5 litri, declinat în mai multe variante de putere. O rețetă similară cu cea pe care Renault o folosește de mai bine de un deceniu. "
UNDE ESTE REVOLUTIA ???? daca altii foloseau deja acest lucru de ani si ani de zile ??!?!
De ce titluri de CAN CAN ? Oare nu suntem oameni inteligenti ?
Ne-am saturat de titlurile acestea de kkao !
Fiti normali !
Unde este jurnalismul ?!?!?!
1.2-ul diesel nu era deloc un motor utilizabil mai sus de Polo. Si nici nu era vre-un performer in materie de consum.
1.5-ul ar merge de la Polo pana la Passat (si in aceaisi idee la Skoda, Seat, Audi si vehicule comerciale usoare).
Din cate stiu eu doar 1.4-ul benzina avea dezactivarea cilindrilor (pe anumite modele). 1.6-ul diesel nu avea dezactivare. Deci un element de noutate o sa fie pe 1.5-ul diesel chiar daca pleaca de la 1.6-ul actual.
Oricum cred ca lansarea e cel putin la 2 ani distanta.
P.S.
Subscriu la ideea ca "revolutia" din titlu nu prea isi are loc acolo.
- daca vor folosi noua configuratie a cilindrului unic, atunci atat motoarele diesel cat si cele benzina vor fi in 3 cilindri. atunci cum poti spune ca sant derivate din cele de 1.4 tsi si 1.6 tdi care toate sant in 4 cilindri?
- oare cum functioneaza dezactivarea cilindrilor la un deja f economic 3 cilindri?
- la fel cum au spus mai toti ce au postat mai sus, daca noul 1.5 va fi derivat din cele deja existente, unde e revolutia?
Imi place ca se agita :))