Într-un articol publicat recent, citând surse din interiorul grupului, revista Manager Magazin a dezvăluit joi că reprezentanții grupului Volkswagen se așteaptă să producă chiar mai puține mașini în 2022 decât în 2021. Problemele de producție sunt datorate crizei prelungite de aprovizionare cu semiconductori.
Producătorul german și-a ajustat chiar și țintele pentru finalul lui 2021 în consecință, noile estimări luând suma de 9 milioane de vehicule livrate în considerare, în scădere cu 300.000 de unități.
Cele mai sumbre scenarii prevăd un număr de 8 milioane de vehicule livrate anul viitor de către grupul Volkswagen. Chiar și estimările optimiste văd o scădere sub nivelul de 9 milioane de mașini setat pentru finalul acestui an.
La nivel oficial, reprezentanții companiei nu au dorit să comenteze informațiile ajunse în presă. Cu toate acestea, reprezentanții Volkswagen au confirmat că prima parte a anului 2022 va fi deosebit de problematică în acest sens și că se așteaptă ca situația să se îmbunătățească în a doua parte a anului.
Deși la nivel oficial această nouă estimare nu a fost confirmată, unele companii ale grupului deja iau măsuri pentru a atenua impactul lipsei de aprovizionare cu semiconductori.
Audi și Skoda, de exemplu, au decis extinderea vacanței de sărbători pentru angajații lor din causa aprovizionării deficitare. Audi a confirmat că această situație s-ar putea chiar prelungi pentru câteva luni în plus, cel puțin la începutul lui 2022.Via: Manager Magazin
Ocazional conduc un dCi al tatalui meu si scoate niste consumuri car nu trebuiesc spuse ca nu crede nimeni.
Referitor la digitalizarea cockpit-ului, eu unul sunt fan butoane clasice. Am un Astra K care are comenzile de climatizare cu butoane in loc de potentiometre si tot mi se pare greut sa umbli la ele. Am si un Swift din 2006 cu potentiometre clasice....ei bine la Swift fac orice fara sa iau privirea de la drum.
Noile variante de masini cu bordul absolut digitalizat cred ca sunt mai mult pentru cei pana in 30 de ani si aici e problema: masini noi isi cumpara in general, cei peste 40 de ani.
Cred ca daca ai avea optiunea ca la o masina sa alegi un bord digital si altul clasic perioada 2005-2010 un pic retusat, posibil ca producatorii sa aibe surprize
nu stiu unde ati vazut voi ca doar aia peste 40 de ani isi iau masini noi. aia isi iau masini noi SCUMPE!!! asa da, e corect. :)