Cu 9.5 miliarde de euro investite în cercetare şi dezvoltare, Volkswagen Group profită astfel de cumpărarea mărcii Porsche pentru a se aşeza confortabil pe prima poziţie a topului mondial. Compania germană a crescut volumul de investiţii în această zonă cu 32.1% faţă de anul precedent şi reuşeşte să devină prima corporaţie europeană care deţine primul loc în acest top din anul 2004 încoace.
Pe locul al doilea în clasamentul constructorilor auto şi pe cinci la general se află Toyota, cu 7.07 miliarde de euro şi o creştere de 3.5%.
Japonezii sunt urmaţi de Daimler, constructor care a investit 5.64 miliarde de euro, ocupă poziţia a 11-a la acest capitol între companiile lumii indiferent de domeniu şi care lasă în afara podiumului General Motors (5.56 mld euro, locul 12 la General), compania americană care a terminat anul trecut pe locul al doilea într-un alt clasament important, cel al vânzărilor auto la nivel mondial.Poziţiile pe care le ocupă Volkswagen Group şi Daimler în clasamentul absolut al companiilor care investesc în cercetare şi dezvoltare este definitoriu şi pentru zona europeană, acolo unde companiile auto deţin cea mai mare proporţie a bugetelor topire în zona R&D (38 de miliarde de euro, 25% din total). Printre celelalte companii auto sau conexe care au investit sume importante în zona cercetării se numără Bosch (4.92 mld euro, locul 14 la General), Honda (4.9 mld euro, locul 16), Ford (4.16 mld euro, locul 23), BMW (3.95 mld euro, locul 27) şi Fiat (3.29 mld euro, locul 34).
LOC | COMPANIE | INVESTIŢIE ÎN R&D 2012 | TOTAL ANGAJAŢI | |
Miliarde euro | % Evoluţie 11/12 | |||
1 | VW Group | 9.51 | +32.1 | 525.245 |
5 | Toyota | 7.07 | +3.5 | 333.498 |
11 | Daimler | 5.64 | +0.2 | 275.087 |
12 | General Motors | 5.58 | -9.3 | 213.000 |
14 | Bosch | 4.92 | +16.1 | 305.877 |
16 | Honda | 4.90 | +7.8 | 190.338 |
23 | Ford | 4.17 | +3.8 | 171.000 |
25 | Nissan | 4.11 | +9.8 | 160.530 |
27 | BMW Group | 3.95 | +17.2 | 105.876 |
34 | Fiat | 3.29 | +51.5 | 214.836 |
39 | Denso | 2.94 | +12.4 | 132.276 |
48 | PSA Peugeot-Citroen | 2.48 | -5.8 | 204.287 |
58 | Renault | 1.89 | -8.5 | 127.086 |
60 | Continental | 1.83 | +7.9 | 169.639 |
73 | Tata Motors | 1.49 | +77.6 | 62.716 |
91 | Aisin | 1.18 | +11.2 | 83.378 |
108 | Suzuki | 1.04 | +8.6 | 55.948 |
119 | Hyundai | 0.93 | -36.2 | n/a |
120 | Delphi | 0.91 | 0.0 | n/a |
129 | ZF | 0.85 | +12.5 | 73.867 |
143 | Mazda | 0.79 | -1.9 | 37.867 |
152 | Bridgestone | 0.73 | -1.4 | 143.448 |
155 | Valeo | 0.71 | +14.3 | 72.600 |
159 | SAIC | 0.69 | -4.1 | 6.146 |
169 | Michelin | 0.62 | +5.1 | 113.443 |
172 | Yamaha | 0.61 | +7.2 | 53.958 |
173 | Kia Motors | 0.60 | +127.3 | n/a |
226 | Fuji Heavy Industries | 0.43 | +2.6 | 27.509 |
Bine macar ca au adoptat si ei common rail in ultimii ani (cu vreo 10 ani intarziere) poate asa mai justitifica din costuri.
Nici macar cu Audi nu pot justifica asemenea investitii, avand in vedere ca acuma sta cel mai rau din producatorii premium germani din punct de vedere al tehnologiei din gama.
masinile lor sunt ca papusile matrioska....nu am vazut nimic nou de ani buni...fiabilitatea lasa de dorit...tehnologia a cam ramas in urma...iar ce au zis baietii de mai sus e f adevarat
VAG nu a mai inovat cu adevarat de la tsi-uri care au aproape un deceniu!
Felicitari progresului ... e un fel de progrs comunist
Si cand vad romanul ahtiat dupa volkswagen ma infioara ... dar e de inteles ca romanii inca nu stiu ce insemna progres si inovatie ... la noi nu exista nicaieri asa ceva ...
O asemenea crestere brusca a investitiilor poate fi folosita pentru ascunderea unui profit foarte mare care nu este bine sa fie declarat pentru ca e impozitat. Asa cred eu ...
Ah, si din nou, daca v-ati pricepe la masini poate ati intelege de ce mai mereu VW castiga toate testele comparative, fie ca vorba de Up!, fie ca e vorba de Tuareg. Asa ceva NU se poate fara investitii. Dar poate pentru voi investitie inseamna Keyless Go, ca masina sa mearga singura, sa pluteasca sau sa va duca in spatiu. Golf 7 sau Up! sunt niste masini in care s-au bagat foarte multi bani. Iar aceste investitii se vad doar dupa ce le conduci, le compari cu masinile concurente si vezi ca totusi VW e mai ok. Nu cu mult, dar e tot acolo sus si de cele mai multe ori este o referinta.
Dar eu totusi cred ca acest top e o minciuna pusa la cale de acest institut si Automarket. Sunt niste neseriosi care claseaza foarte jos Renault, chiar in spatele PSA desi nu au masini electrice al caror timp este "ACUM". Nu exista asa ceva, pur si simplu e o rautate foarte mare.
Si apropo de Murano echipat cu V6, parca intr-un timp Tuareg avea cel mai puternic diesel din lume, un V10 de peste 300 CP. Iar acel V6... parca si TDI-urile (asa mancatoare de ulei si jafuri cum le cred unii au ajuns uneori nu in top 10, ci chiar pe primul loc). Si da, eu cred ca Murano este inferior lui Tuareg. Murano este mai mult un SUV gandit pentru sosea, de genul lui X5, nicidecum un fel de LC (care se compara la un moment dat cu un tanc de masina numit Nissan Patrol). Si la fel ca si in cazul lui LC, hai sa ne referim la mai multe detalii (asa cum am spus, gama de motoare, niveluri de echipare, preturi) si vezi ce iti da. In plus iti recomand sa cauti niste comparative intre masinile astea si Tuareg si vezi care este mai mereu pe primul loc. De condus nu iti recomand, ca e mai comod sa cauti pe net, asa-i?
Cam pe asta mizeaza de multe ori VW cand iese castigator. Nu este cea mai fiabila marca, asta e clar. Dar este o marca ale carei compromisuri se fac cel mai eficient, astfel ca masina in sine ajunge ca in situatia in care, daca nu se descurca foarte bine, sa se descurce bine.
Cat despre Renault... pai nu demult cineva spunea pe-aici cum ca Renault este un constructor care investeste si inoveaza foarte mult. Pai uite, ca de investit nu investeste chiar atat de mult (comparativ cu concurentii, evident) si degeaba inoveaza daca este vorba de inovatii care nu isi au locul acum. Cu alte cuvinte e ca si cum ar inova pentru ei.
Ah, si apropo de investitii VW, Tuareg se ofera si ca hibrid. Cati concurenti are in configuratia asta?
Despre acest clasament, nu este surprinzator, asta pe 2012, probabil pe acest an sumele au crescut la cei de pe primele locuri si-au scazut la altii, VAG inevitabil creste pe toate planurile direct proportional cu lipsa de fiabilitate, desigur, cu cat sunt mai proaste cu atat investesc mai mult si din nou inevitabil cresc vanzarile pana cand? Pana cand vor fi pe primul loc, dar nu asta este telul final, telul final este sa moara de ciuda Robert, despre asta e vorba aici:)).
@Lau,de accord cu ce i-ai spus celui de sus, Koleos nici nu ar trebui sa existe, la fel cum nici LC200, care este peste el ca si proportii. Insa marele ''pasaj'' gresit este ca un LC are finisaje care tind catre premium, fata de un de un Touareg aparent banal. Si ca o paranteza , se vad influentele de fan VW , dar gresesti putin fara suparare. Fi corect cand comentezi. Nu vreau sa ma laud insa eu sunt foarte serios si corect cand comentez si chiar si atunci cand sunt ''fanul'' unui model sa zicem nu il ''incoronez'' cu vorbe . Acelasi lucru il vreau si de la tine, iar de data asta vreau sa conversam prin corectitudine asta in cazul in care mai ai ceva de precizat. Bun am inchis paranteza() continui.
Prestigiul unei marci poate schimba multe caractere, acelasi lucru se intampla si cand ne gandim la un segment anume. Primul care iti vine in minte va fi constructorul X axat de f multi ani si cu experiente ultra-compatibile in acea clasa de la A -B-C-D -E si chiar la SUV,SAV-uri.
Faptul ca pe LC scrie 60 de ani aniversare, aici vorbim de 60 de ani experienta in masini de teren, iar acest lucru nu are cum sa nu se simta. Din punctul meu de vedere , cel putin din experientele mele, este numarul unu ( la fel cum si in reclama spune ''nu mai e nimic de dovedit ''). Deci nu degeaba s-au dus niste oameni la Polul Nord cu Toyota , nu degeaba cand spui masina de teren sau pick-up, primul care iti vine in minte este constructorul Toyota sau Nissan. Cam asa stau treburile si cu alte segmente. Insa si aici VW nu este chiar primul care a deschis acest segment MINI de oras. Sunt multe de spus, insa ma opresc aici. Va salut respectuos dragilor !
Urati-mi succes !
Si revenind, acest prestigiu pe care il are si LandCruiser de mai bine de 60 de ani este si nu chiar un avantaj neaparat. Sa nu uitam ca sunt marci precum Ford, Renault sau Fiat care fabrica masini de peste 100 de ani. Asta inseamna ca ceilalti care au inceput sa construiasca masini dupa cateva zeci de ani nu sunt capabili sa le faca fata "veteranilor"?
Si inca o data va spun, nu trebuie sa fii fan al unei marci, in speta VW, ca sa iti dai seama de niste lucruri. Si va spun sincer ca daca ar fi sa-mi schimb masina as lua inseama si gama VAG, insa asta nu inseamna ca m-as uita doar la ce au ei sau mi-as lua ceva neaparat din ograda lor. Toate marcile si masinile au si parti pozitive si parti negative. Tot ce faci tu cand iti cumperi o masina e sa incerci sa gasesti cel mai bun compromis pe care il consideri TU. Si depinde de capacitatea fiecaruia de le observa chestia asta.
Pe Hyundai care-I tare pe felie in Asia si America de Nord si pe care unii il ridicau pe culmi sublime vad ca nu-l observi...Dar Volvo? Unde-i Volvo? Ai ce ai cu Renault. Rautate prosteasca, nu alta!