Volkswagen, BMW și Daimler, în colimatorul Comisiei Europene: investigație privind existența unui posibil cartel între producătorii germani

de Paul Cosma
Marti, 18.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Comisia Europeană a început o investigație oficială pentru a stabili dacă Volkswagen, BMW și Daimler au format un cartel pentru evitarea concurenței în dezvoltarea sistemelor de control al emisiilor. Autoritățile au informații referitoare la întâlniri secrete între oficialii constructorilor în care s-a discutat despre tehnologiile menite să limiteze emisiile poluante ale mașinilor.

Comisia Europeană a anunțat marți că a primit informații potrivit cărora reprezentanți ai “cercului celor cinci”, respectiv BMW, Daimler, Volkswagen, Audi și Porsche, s-au întâlnit pentru a vorbi despre tehnologiile necesare limitării emisiilor poluante ale vehiculelor.

Prin urmare, autoritățile au demarat o investigație să vadă dacă producătorii auto au fost de acord să nu concureze unii cu alţii în dezvoltarea şi introducerea tehnologiei de restricţionare a poluării provenite de la autovehiculele cu motoare pe benzină şi diesel.

"Aceste tehnologii au ca obiectiv să facă autovehiculele de pasageri mai puţin dăunătoare pentru mediu. Dacă se va dovedi că a existat o înţelegere secretă, aceasta le-ar fi putut nega consumatorilor oportunitatea de a achiziţiona maşini mai puţin poluante, în pofida tehnologiei de care dispun producătorii auto", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager.

În octombrie 2017, Comisia Europeană a extins investigaţia privind existenţa unui posibil cartel între principalii producători auto din Germania, efectuând inspecţii la sediile BMW, Daimler şi Volkswagen.

În iulie 2017, oficialii europeni din domeniul concurenţei anunţau că investighează o presupusă înţelegere între principalii producători auto germani, după ce revista Der Spiegel anunţa că este posibil ca Volkswagen, BMW, Audi şi Porsche să fi conspirat timp de decenii pentru stabilirea preţurilor sistemelor de tratare a emisiilor diesel şi altor componente ale vehiculelor folosind comitetele din industria auto.

 

 

Comentarii (3)

  • inexorabil
    M-hm! Tocmai datorită faptului admirabil că nu acceptă niciun fel de compromis ȋn afirmarea sacrei dumnealor fidelități deontologice, onorabilii oficiali UE au ales să circule cu automobile de serviciu (desigur, cu șoferi la scară) provenite de la mărci (premium, cum altfel?) de consacrată răspândire internațională: Cadillac, Lincoln, Chrysler, Lexus, Infiniti, Acura, Genesis, Jaguar, Maserati și DS.

    “Dacă”, “Posibil”, “Presupus”…Ce sunt acestea? Mărcile dumnealor preferate de apă plată/răcoritoare?
    2 1
  • Cartelul există de mult timp. Se numește VDA - Verband der Automobilindustrie.
    2 0
  • Pai eu nu mai inteleg. Ce tehnologii care sa reduca emisiile, cand toti sunt suspectati ca incearca sa le fenteze?

    Cand EU are bani si nu mai stie ce sa faca cu ei. Ori cum sa-si justifice salariile din arnata de incompetenti. Pe zi ce trece inteleg tot mai mult de ce Anglia vrea sa-i lase in banii lor. Si-au pierdut directia si simtul realitatii. Intre timp emigrantii ilegali se inmultesc pana cand vor atinge masa critica. Si in clipa aia nu stiu pe unde or sa mai scoata camasa.
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru