Grupul Volkswagen a anunțat în această vară că Turcia reprezintă principala opțiune pentru o nouă uzină auto în estul Europei, iar recent a înființat o subsidiară în această țară.
Pasul următor era reprezentat de confirmarea oficială că Volkswagen va produce mașini în Turcia, însă anunțul final a fost amânat pe termen nedeterminat de situația politică din zona. Cu numai câteva zile în urmă, Turcia a lansat o operațiune militară în statul vecin Siria, ceea ce a generat critici vehemente din partea Statelor Unite și Uniunii Europene.
În acest context, un purtător de cuvânt al Volkswagen a admis că decizia finală în privința uzinei a fost amânată. "Monitorizăm cu atenție actuală situație și suntem îngrijorați de ce se întâmplă", a explicat purtătorul de cuvânt.
Principala problemă pentru Grupul Volkswagen este că noul conflict armat ar putea conduce la impunerea de sancțiuni economice împotriva Turcia. Una dintre principalele metode ar putea fi interzicerea importurilor de produse din Turcia, ceea ce ar însemna că Volkswagen nu ar putea exporta în Europa mașinile produse în Turcia.
O astfel de decizie ar avea însă un impact semnificativ și asupra celorlalți constructori care au deja uzine în Turcia, printre care se numără Toyota, Renault, Ford, Hyundai, Honda și Fiat.
Grupul Volkswagen intenționează să investească un miliard de euro într-o uzină în Turcia care să producă mai multe modele, printre care Volkswagen Passat, Skoda Karoq, Skoda Superb și Seat Ateca.
Uzina ar urma să înceapă producția în 2022, iar producția totală este estimată la circa 300.000 de unități pe an.Varianta de rezervă a celor de la Volkswagen este Bulgaria, care s-a reorientat însă deja spre negocieri cu Hyundai. România a fost de asemenea pe lista scurtă de opțiuni înainte ca germanii să aleagă Turcia.
Via Automotive News
Şi oricum ştiam de-o interdicţie a discuţiilor cu iz (geo)politic pe AM. Concluzie: nu comenta ce face... adică scrie popa. :-P
...Dar stai, că tema-i (şi) economică de fapt, fiind vorba de bani în final pentru VW, riscarea unui miliard nefiind o bagatelă nici măcar
pentru ei.
Subscriu în orice caz la părerea lui @Tatraurs, deşi-s surprins că mai există logică de bun simţ în oceanul de prosteală atent programată (mai ales) prin mass-media.
Cu opinia lui @Calingura sînt la fel de acord. Puţini cunosc totuşi substraturile oculte ale împărţirii sferelor de influenţă.
Altfel ne-ar fi mai clare motivele pentru care nemţii nu prea ne mai mulg direct colonia ca pe vremea vameşilor (Hohenzollern), ci prin emisari ai Reich-ului de Est gen OMV, Raiffeisen ori Schweighofer.
Purtătorii de şorţuleţe din loja "Le Grand Orient" ştiu mai bine de ce...;-)
Iar ambitiile lor - cam bolnavicioase - se rasfrang si asupra vecinilor.
Nu sunt prea clare intentiile lor REALE mai ales ca - peste 2 ani - ar trebui sa serbeze POMPOS 100 de ani de la infiintarea Republicii...Grecia este IN ALERTA MAXIMA privind acest eveniment si problema cipriota.
Dumnezeu stie unde dai si unde crapa....
In Turcia, ca si-n Rusia, aproape orice ziarist sau oponent politic ce critica puterea, este ori la inchisoare, ori mort, astea nu sunt doar povesti, Erdogan chiar este dictator, mai mare ca Putin chiar, ca romanii au nevoie de vize este altceva.
Eu le doresc tuturor celor care nu cred ca in aceste tari trebuie sa ai grija ce vorbesti, sa se mute in Turcia sau Rusia, ca Europa este nasoala.
Celebrul Falcă (primar Arad care, după unele guri rele... fiindcă invidioase probabil, :-) ar fi drenat o parte a mega-șpăgilor din vămile vestice spre Trococeni) a declarat chiar ieri că am mai fi totuși în cărțile VW.
Mai clar, Aradul a oferit VW 1.800 hectare teren cu toate utilitățile ușor instalabile plus autostrăzi disponibile -- alea ungurești, evident. ;-)
P.S. (offtopic ăsta): Cine vede vreo deosebire între milionarii noștri și-ai urșilor (pardon, rușilor :-)) are sigur nevoie de noi dioptrii.
Romania moderna s-a ridicat in perioada unor regi de natie germana...
In zilele noastre francezul si americanul au ridicat niste fabrici pe aici si dau de munca unor oameni. Rusul /turcu ce au facut ? Nu mai vorbesc ca daca nu bateam palma cu americanii ptr. protectie, eram ceva gen Ucraina ori poate mai rau.
insa m-as bucura sa vina VW la arad. insa ma indoiesc ca se realizeaza.
*Istoria va fi blândă cu mine -- știți de ce? Fiindcă eu o scriu !* :-P
Chiar dacă știu că-i vânare de vânt, repet (pt ultima oară înainte să-mi iau câmpii din pustia AM)... perplexitatea observării procentului zdrobitor al hipnotizaților de falsa dihotomie *dreapta-stânga*.
...Exemplu (intenționat simplist, pentru spălații intens pe sinapse) -- că tot veni vorba de Falcă, cum credeți c-o fi el: *de dreapta* (că-i PNL-ist acu) sau *de stânga* (c-a fost PeD-ist, partid sucit brusc stg./ dr. fără vreo explicație... dogmatică) ??!!
...Vă garantez deci că va fi la nevoie și *volzvaghinist* dacă-i iese destul parandărăt. :-)
Mi-amintesc de o fază/frază din "Armaghedon" (titlu de film, totuși, derutant, căci adevăratul Armaghedon va consemna lupta finală dintre Hristos și Antihrist...impropriu zisă luptă, căci nu se vor confrunta David cu Goliat și nici măcar nu va fi vorba despre o confruntare...de idei, ci pur și simplu Infinitul ca ființă îi va arăta neantului autopretins viață ceea ce este el în mod primordial), în care astronautul rus Lev pune punctul pe i într-o dispută despre calitate și onoare cu omologii americani: "Componente americane, componente rusești...De fapt, toate sunt făcute în Taiwan!"...
Așa si cu "deștepții" de noi, prostimea (iremediabil) planetară: "antiteza" Vest-Est s-a mutat samavolnic în (prea) delicatul catehism Bine-rău, iar "spectatorii" (instigatorii) din...tenebre (tocmai de aceea...iluminați :D) se cufuresc pe ei de râs...Vorba simpaticilor de la BUG Mafia: "care prostesc pe proști"...
V-am mai sugerat și altădată: trebuie învățată, în toată splendoarea ei intrinsecă și multilaterală, lecția...Berlinului de Vest, alias singura oază de democrație palpabilă din excesiv de zbuciumata ultima sută de ani telurică și rezultată tocmai din încleștarea ilogică a doctrinelor politice, și anume: mica libertate, înconjurată (și tolerată) de marea ROBIE (tradusă drept: schimonosire a personalității umane prin heirup ideologic --- în Est; respectiv debusolare spirituală, pe fond de întețire a inegalabil de perfidei propagande consumeriste demult marxisto-planificate --- în Vest), s-a...plictisit, în consecință...instinctivă tânjind după experiența "superioară" a "contopirii" cu "frații" de dincolo de Zid/zid, astfel încât individualitatea (atenție, opusă individualismului!), autenticitatea, meritocrația și competiția au lăsat loc, nesupărate, "șansei egale pentru toți" (mmm, senzațională tentație socialisto-liberală). Desigur, pe 9 noiembrie a.c., nemții vor serba, în stil festivist definitoriu, 30 de ani de "reparație istorică", în loc să comemoreze (fiecare în sinea lui) spulberarea limitelor (indiscutabil, susținute de noimă) hotărâte...Sus de către...setea demențială de "semnificant global" cuibărită (prin metode educaționale sau mai degrabă antieducaționale!) în omul modern (ultimul atribut fiind traficat, în egală măsură, atât de "fiara roșie", cât și de "civilizația occidentală", dar na! suferim cu toții de o prea accentuată și... ocultată amnezie).
De fapt, știți ce ne transmite, în substrat, Mister K, referitor la pseudocombatul Dreapta-Stânga? Că trebuie admisă necesitatea existenței de Dreapta și Stânga, dar într-o singură manieră oricum singura posibilă, recte cea încuviințată de...Adevăr (veșnic viu!) : Dreapta și Stânga...Mântuitorului. Da, dragilor, exact cum citiți! Și nu încape nicio îndoială că El va așeza oile (ascultătoare de cuvântul Lui, adică de Cuvântul) de-a Dreapta Lui, iar caprele (toți...ceilalți umanoizi) de-a Stânga Lui. Punctul comun al tuturor "împărțiților" (mai corect: autoîmpărțiților) va fi reprezentat de suveranitatea...veșniciei. Însă deosebirea o va face ceea ce a ales literalmente (conștient sau nu? --- chiar și cei mai odioși scelerați sunt înzestrați nativ, adică de Sus, cu...conștiință, fiind o certitudine...adamică) fiecare dintre noi. Iar dacă ne vom trezi "participanți" la...înfricoșata Judecată, atunci să fim siguri că ceva...nu este (n-a fost --- în timpul acestei vieți vremelnice ) în regulă cu noi! De ce? Fiindcă, în mod axiomatic, "cine crede în Mine și în Cel Care M-a trimis la Judecată nu va veni"...Limpede, nu?
Apropo, domnule Kiro, cum adică...să bateți în retragere?! Vă rog să reconsiderați...Nu este îngăduit de Sus! Dacă încercăm să fugim de încercări, scârbe și suferințe (vă înțeleg omenește, dar nu trebuie să triumfe voia noastră...iremediabil slabă, deseori chiar...abulică) --- și, precum o regulă a lui Murphy, cu cât dorim noi ca ele să se atenueze sau chiar să înceteze, cu atât se vor...intensifica--- atunci ne asemănăm profetului Iona, dar și el a fost readus de Dumnezeu în simțiri firești. Mai ales că tot ce se întâmplă astăzi, pretutindeni în lume, înseamnă doar "începutul durerilor" (Matei 24:8). Păi cum, noi abandonăm meciul încă de la vestiar?!
Pe curând!
- ţară cu mulţi locuitori și deci mulţi clienţi (pe principiu naţionalist - românii cu Dacia, ungurii cu Audi, etc)
- ţară cu PIB foarte mare
- existenţa unei minorităţi turce foarte importante în Germania şi deci o mare afinitate
- guvernul turc ar fi cumpărat anual 50.000 de maşini VW
- ieşirea la Marea Mediterană cu direcţie de export direct către toate ţările sud europene mediteraniene
- plus cu ieşire la toate ţările nord africane şi aproape de canalul Suez şi deci cu restul lumii, gen orientul mijlociu şi Asia
Plus că producţia din Turcia nu este destinată europei unde în viitor se vor accepta doar PHEV şi BEV ! Ci lumii a doua...
Nu cred că vor renunţa la Turcia încă... este un joc...
Iar printre cei (câtă frunză, câtă iarbă) care, fiind paralizați psihosomatic (până la abulie totală) de insidiosul și ocultul sindrom general CCC, nu se opintesc deloc să iasă din pâcla global-împăienjenitoare de ochi ai minții, așternută, cu minuțiozitate/rigurozitate, de "măiestream media" (în loc de "mainstream"), se situează (deloc surprinzător însă, ba chiar jenant) și...Dan Grecu. Și nu te irita, Dane, dar mă văd nevoit să-ți mărturisesc: dacă Mafia este Cațavencu, atunci tu ești...Farfuridi.
Mare păcat...Credeam că, totuși...Doamne, ce neverosimil și ce deprimant: de ce trec anii peste unii chiar...zadarnic (că tot am amintit aici de "venerabilul" Șora) ? De ce nu se poate plasa mereu semnul echivalenței între experiență și înțelepciune? De unde atâta înverșunare de a nu fi detractorii Tăi nici măcar curioși de apropierea de Adevărul Tău?...
Așadar, nu mai ține prosteala...Transumanismul + ecologismul = zero dublu barat! Pe oricare dintre ele ai transfera-o "dincolo", sigur ar căpăta minus față de cealaltă...Sau ar fi cazul să invoc butada "și cu puii în curte, și cu sufletul-n rai" ? La urma urmei, ar fi ca și cum Johnny Mnemonic s-ar prosterna în fața Gaiei.
Cine spune ca daca esti cu Vestul trebuie sa fii eco neaparat ? Lumea occidentala nu inseamna doar industria auto, inseamna niste valori, care asa cum sunt ele acum, mai diluate sau nu, le prefer Estului, adica Rusiei, ca tarile din Est chiar nu sunt prietene cu rusii, nu din cauza manipularii americanilor, ci pentru ca rusii au stiut mereu sa-si faca " prieteni ".
Din ce evanghelie e citatul tau "cine crede în Mine și în Cel Care M-a trimis la Judecată nu va veni" ?
Dane, am mai dezbătut tema occidentalismului...În general, românașii echivalează Vestul cu un El Dorado exclusiv MATERIAL. Între timp, consumerismul s-a extins și a făcut pui și pe meleagurile bravilor voievozi ortodocși, transformându-se într-o realitate Globală (sau, mă rog, cvasi-Globală, așa că mă uimește faptul că încă mai tânjesc unii după "raiul" occidental (dar limitat la spațiul european, deși, precum am mai subliniat, Occidentul propriu-zis coincide cu lanțul Americilor, astfel că, în Țara de Foc, aproape de Antarctica, te afli în Occident, sic!). Și iarăși decretez: nu mai asociați Germania cu Occidentul...Ea va reprezenta întotdeauna Centrul --- vă amintiți de WW1? "Puterile Centrale".
Dar ia zi: rușii ți-au dăunat ție personal cu ceva? Eu de ce nu nutresc niciun sentiment negativ față de națiunea lui Tolstoi, Dostoievski și Gorki? Un frate al bunicii mele dinspre tată nu s-a mai întors niciodată din războiul nazisto-bolșevic. Străbunicul meu dinspre mamă a fost rupt în bătaie de "eliberatorii" bolșevici. @Tatraurs ți-a explicat limpede în ce constă diferența esențială și presupun că nu este istoric de vocație --- iartă-mă că te întreb, dar ești cumva redus mintal??? Pe orice om lucid Rusia îl duce cu gândul în primul rând la marea Biserică Ortodoxă, implicit la iubitorii de Dumnezeu țari...Și de ce generalizezi despre o națiune (oricare ar fi ea) ? Conform "logicii" tale, ar trebui să ne numească Globul niște...dinci (de la Dincă). Aaa, că nu poți fi de acord cu politica externă a Moscovei este altceva. Nici eu nu mă împac cu multe dintre "isprăvile" diplomației de la Washington DC și nici cu atitudinea deseori belicoasă a lui US Army, dar asta nu înseamnă că mă apuc să hulesc poporul american cu ochii închiși, "la grămadă", punându-i în cârcă crimele comise la Hiroshima & Nagasaki, în Vietnam sau pe unde a mai lăsat victime bocancul Unchiului Sam. Și n-o să încetez să ador mașinile americane get-beget doar fiindcă nu înghit Partidul Bolșevic, pardon, Democrat din SUA.
Mai degrabă dă-ți seama cât te-a îndoctrinat, prin nebăgare de seamă, aparatul sofisticat de propagandă al Illuminaților, care nu pot ierta BORu pentru poziția sa constant...antiecumenistă și antiglobalistă. Iată adevăratul motiv al furiei oarbe dezlănțuite de Ocultă, al rusofobiei pe care o cultivă îndârjită pretutindeni unde își pune amprenta...politică. Dar ce să priceapă Dan din regiunea muștarului și a borșului? Sau afinii lui...
Dar ca idee, iti explic ce am cu Rusia, ei nu si-au cerut scuze niciodata pentru nimic, Germania, Japonia, SUA pt bombele nucleare, rusii niciodata, si acum au aceeasi politica de victimizare, cunosti sondajul facut recent in randul a zeci de mii de rusi, in care 40 % au spus ca atrocitatile lui Stalin au fost justificate ? Acolo este Rusia, la nivelul asta, desigur ca sunt si rusi normali, dar in mare da, Rusia imi pute, sunt un ignorant, ortodox nepracticant, dar sa stii ca tu esti mult mai bine indoctrinat religios, decat sunt eu de americani, imi place mult mai mult modelul european de societate, nu american.
1) Dat fiind că prosperitatea actuală a "Occidentului" european se întemeiază pe fostul și vastul său sistem colonial mondial și că răscoalele băștinașilor asupriți/jefuiți erau, de obicei, înăbușite în sânge de ocupanții europeni, tu, când te duci la biserică, aprinzi --- măcar când și când --- o lumânare pentru sufletele celor uciși în modul descris mai sus? Sau consideri că ei sunt "prea departe" (ca spațiu și ca timp) de universul tău existențial, astfel că îți vine mai ușor să-ți verși mânia "etică" asupra "neciopliților", "criminalilor" și "comuniștilor" de ruși? ;
2) Dat fiind că Ucraina reține cu japca teritoriile ROMÂNEȘTI Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia de Sud, de ce Rusia îți stârnește indignarea, în loc de Ucraina (că doar ești român și îi prețuiești pe frații tăi etnici de peste Prut, mai ales că te găsești aproape de ei, nu?) ?
Normal că adori "Europa Unită". Unde o fi bârlogul...Illuminaților? "Visul american" i-o fi interesând pe dânșii? Dar, mai devreme sau mai târziu, va plăti cu vârf si îndesat acel cuib de slugi luciferice. Și vrăjiții/subjugații lor din prostime odată cu ei...Te asigură taica inexo.
Asa e, doar acolo e textul corect /original.
Am facut aceasta remarca ptr. a corecta citatul dat, mai ales ca acele randuri sunt platite cu sange ptr. a le avea noi azi.
O zi buna !
De fapt, stai liniștit... N-ai tu (și nici afinii tăi) nicio vină --- eu am !!! Iată, am atins și borna 2500 de comentarii pe AM, dar nu consider ca ar fi un moment jubiliar; pe limba inimii mele persistă un gust prea amar...Mă consum ca o lumânare într-un vast deșert...uman.
Rămân consecvent pentru restul vieții (oricum mi-ar fi fatal să sar din corabia...Adevărului), dar nu este nevoie să bat apa în piuă repetându-mă la nesfârșit...Cu dragă inimă îi recomand și lui Mister K să pună stavilă eforturilor sale de bună (dreaptă) credință, ceea ce nu înseamnă nicicum că abandonăm lupta creștină! Doar că realizăm că se cuvine purtată pe frontul minților lucide (că acesta nu este de localizat aici...asta e! --- "au doară culeg oamenii struguri din mărăcini?").
Așadar, eu, unul, mă voi concentra pe apologetica...ICE. Pe cea propriu-zisă (spirituală) orice doritor o poate identifica lesne și oricând în arhiva AM (sau poate accesa FB). Risc să mă acopăr de grotesc reluând-o din nou și din nou...Ceea ce în primul rând eu însumi nu pot accepta și nici că-mi place ideea!
Cu coada între picioare (dar, totodată, cu demnitatea intactă), înțelegând esențialmente că viața este o sumă echilibrată de izbânzi și eșecuri, mă întorc la "americanele" mele cele de toate zilele, acroșând etapele WRC (cât timp vor rămâne 100 % ICE-credincioase, desigur) și savurând incursiunile în trecutul tot mai semnificativ...
Daca ti-a zis invatatoarea comunista ca gresesti, ai ramas cu aceasta idee de atunci se pare, pactul Ribbentrop-Molotov
a fost intre Germania si reprezentantul " poporului sovietic ", sau intre Germania si Rusia ? Te pomenesti ca-n URSS se intalneau toate tarile ce faceau parte din acest bloc comunist si supuneau la vot transparent orice decizie, sa fie bine pentru toata lumea :). Nici Iliescu, ce a fost scolit si spalat pe creier la Moscova, n-ar fi convingator daca ar sustine asa ceva.
Și da, "Europa Unită" coincide cu Al Patrulea Reich. Dar n-ai cum să înțelegi, câtă vreme hipnoza exercitată de mass-media "cu epoleți" din subordinea socialismului internaționalist corporatocratic funcționează de minune, adică "anesteziază" conștiințe la foc automat.