Volkswagen Advanced, noul SUV dedicat pieței din China, ar putea ajunge în Europa: germanii se gândesc să exporte noul model

de Daniel Popescu
Marti, 27.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen a dezvăluit că analizează deja oportunitatea de a exporta noul SUV Advanced de segment mediu și în alte țări, deși în faza inițială acesta este dezvoltat exclusiv pentru piața din China.

Cu ocazia lansării noii generații Touareg la Beijing, Volkswagen a dezvăluit și un SUV complet nou dedicat pieței din China.

Noul Volkswagen Advanced este un model de segment D care face parte dintr-un lot de 10 SUV-uri care vor fi dezvoltate exclusiv pentru China până în 2020, însă oficialii mărcii anunță deja o posibilă schimbare de planuri.

Frank Welsch, directorul care se ocupă de dezvoltare tehnică în cadrul Volkswagen, afirmă că se fac deja analize pentru a decide posibilitatea ca SUV-ul Advanced să fie exportat și în alte țări, inclusiv în Europa. "În prezent este exclusiv pentru China, dar sunt perfect de acord că este un SUV puternic, iar în prezent evaluăm șansele de a-l aduce și în alte țări. Designul este grozav și așa este și tehnologia", a declarat el pentru publicația britanică Auto Express.

Volkswagen are deja planuri ambițioase în privința SUV-urilor și pentru celelalte piețe. Astfel, constructorul german intenționează să aibă o gamă de 19 SUV-uri la nivel global până în 2020.

Întrucât 10 sunt dedicate în prima fază doar pieței chineze, înseamnă că celelalte 9 vor fi dezvoltate inclusiv pentru Europa și Statele Unite. Următorul pe listă este Volkswagen T-Cross, despre care se vehiculează că va fi prezentat în toamna acestui an.

Via Auto Express

Comentarii (2)

  • Octavian
    Parca totusi nu mi-as cumpara cu Volkswagen MADE IN CHINA
    1 4
  • @Octavian

    Telefonul tau unde e facut?
    In Albania? :D
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru