Cu numai câteva zile în urmă, Volkswagen a anunțat că pe parcursul anului viitor va lansa nu mai puțin de 34 de modele la nivel glonal, iar printre acestea figurează și 12 SUV-uri.
Pentru moment, constructorul de la Ingolstadt nu a oferit detalii concrete despre niciunul dintre aceste modele, însă publicația VW Vortex a descoperit câteva nume înregistrate recent de Volkswagen la biroul de mărci și patente al statului german.
Primul pe listă este T-Sport, în timp ce al doilea este T-Coupe, nume care sugerează lansarea unui SUV coupe ca variantă la un SUV deja existent în gamă. Nu în ultimul rând, Volkswagen a înregistrat și numele T-Go, care ar putea sugera lansarea unui SUV în gama entry-level ca segment și preț.
În ultimii ani, Volkswagen a schimbat strategia pentru numele utilizate de noile sale SUV-uri, după lansarea unor modele precum T-Cross, T-Roc și T-Roc Cabrio.
Pe de altă parte, folosirea unor nume mai comune nu va fi abandonată, mai ales că germanii au confirmat că vor lansa un SUV subcompact cu numele Nivus (foto), care a primit deja un teaser video. Acesta va fi dezvoltat de reprezentanța din Brazilia și va fi lansat în America de Sud în 2020 înainte de a ajunge și pe continentul european începând din 2021.
Via Motor1
Comentarii (3)