Grupul VW a finalizat ancheta internă privind scandalul emisiilor diesel, care se afla în derulare din 2015, și spune că a găsit vinovații pentru criza prin care a trecut compania.
Firma de avocatură Gleiss Lutz a primit sarcina de a efectua această investigație, ce a presupus verificarea a peste 480 de milioane de documente. Avocații au identificat 1.6 milioane de fișiere relevante și au efectuat 1.550 de interviuri și chestionare.
Concluzia anchetei a scos la iveală doi vinovați: Martin Winterkorn (foto), fostul CEO al grupului, respectiv Rupert Stadler, fostul șef al Audi.
Winterkorn este acuzat că nu și-a respectat obligațiile legale de a proteja interesele companiei. Volkswagen spune că fostul CEO ar fi trebuit să ofere clarificări și informații detaliate privind circumstanțele folosirii softului ilegal pe motoarele diesel TDI de 2.0 litri, care au fost vândute în America de Nord între 2009 și 2015. Totodată, Volkswagen afirmă că Winterkorn a eșuat în a răspunde onest, complet și fără întârzieri la întrebările autorităților americane.
Acuzațiile de nerespectare a obligațiilor legale sunt menționate și în cazul lui Rupert Stadler.
Potrivit anchetei, începând din data de 21 septembrie 2016, Stadler nu a verificat dacă motoarele de 3.0 litri și 4.2 litri - dezvoltate de Audi și instalate pe modele Volkswagen, Audi și Porsche – sunt subiectul anchetei privind utilizarea softurilor ilegale.Ancheta nu a scos la iveală și alte nereguli în dreptul celorlalți angajați din vârful ierarhiei Volkswagen de la acea vreme. Winterkorn și Stadler au negat că sunt răspunzători pentru scandalul Dieselgate, care a provocat pierderi de peste 30 de miliarde de euro pentru grupul Volkswagen.
Via VW
Firmele au platit amenzile, s-au gasit vinovatii, dar eu, care am mirosit putoarea lor atatia ani, ce primesc? Ca eu, ca om de rand sunt afectat.
justitia exista doar pt fraieri, asa ca imi rezerv dreptul de a respecta ce legi vreau si de a nu respecta bogatii/politicienii etc.. we do not forget!
Va zic eu ca am cautat. Zero.
Toata treaba esta e o enorma manipulare.
Mirarea mare e cat de multi subiecti pun botul la asa ceva. Asta fiind dovada ca unii oameni, in ciuda efortului sistemului educational, raman inca cu un IQ foarte redus.
La Mercedes si BMW cine e responsabil?
https://www.theverge.com/2020/8/13/21367768/daimler-diesel-emissions-cheating-scandal-settlement-us-amount
https://uk.motor1.com/news/306801/bmw-diesel-emissions-fine/
Cam slabut cu amenzile. Atat timp cat amenzile sunt mult mai mici decat profitul facut din vanzarea produselor mincinoase, s-a creat deja un precedent periculos. Asta va deveni normalitate si toti producatori vor face la fel, asa cun fac cu normele de poluare deja.
Germanii sunt sustinuti in ilegalitati si asta se vede.
Normal ca nu mor pe loc oamenii. Ai citit tu ca a murit vreunul ca statea cu tigara in gura? :)) stai ca nici fumatul nu e daunator, am uitat.
Manipulare mare e ce au fact germanii, pentru asta sunt judecati: manipularea pietei.
Daca veneau cu ceva nou si bun, erau premiati, nu amendati. Daca nici asta nu e clar si limpede, atunci ce pretentii sa avem sa priceapa unii lucruri mai complicate?
Toti cei care fac cancer la plamani fumeaza la greu. Ai vazut vreo radiografie pulmonara a unui fumator inrait? Te asigur ca nici un sofer n-are asa ceva daca nu fumeaza. O singura tigara baga in tine mai multe substante nocive decat inspiri tu in trafic intr-un an.
Nu s-a sesizat o incidenta a cancerului de plamani la politistii rutieri mai mare decat la alte categorii socio profesionale. Asa ca toata propaganda asta cu cancerul este o mare minciuna.
Intrebarea care se pune e de ce este atacat atat de mult motorul Diesel, care cel putin acum la noile norme de poluare este foarte foarte curat.
1.Diesel
2.Otto
3.MildHibrid
4.PluginHibrid
5.FuelCell
6.BEV
Hibridele sunt de mai multe feluri insa le-am incadrat in cele 2 mari categorii de mai sus. Masinile cu GPL si GNL nu le-am introdus in lista deoarece combustibilul nu e accizat, daca ar fi nu ar mai avea niciun avantaj.
Locurile 5. si 6. se pot schimba intre ele, posibil.
Pentru promovarea BEV-urilor, care dupa cum se vede sunt cele mai costisitoare din punct de vedere economic, pe langa celelalte dezavantaje majore cunoscute deja trebuie loviti si discreditati cei din fata. Iar primul e Diesel care submineaza major noua orientare dictata de capetele luminate ale progresistilor ajunsi in varful piramidei politice actuale.
IN RO, DOAR MODIFICAREA SOFTULUI LA REPREZENTANTA. IAR DESPAGUBIRE CASH ZERO !
"ROMANIA, TE IUBESC ! "