Vise mari la început de an: francezii de la DS vor să concureze cu Bentley și Rolls-Royce

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 22.01.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit unor declarații recente, făcute chiar de șeful de design DS, marca franceză intenționează ca, în 10-20 de ani, să concureze cu mărci de lux ca Bentley și Rolls-Royce.

În urmă cu 11 ani, DS devenea o marcă de sine stătătoare, iar din 2021 este unul dintre cele 14 brand-uri care fac parte din portofoliul grupului Stellantis.

Cifrele de vânzări din 2024, publicate de către Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA), arată că, anul trecut, DS a avut o cotă de piață de numai 0.3% în regiunea UE-EFTA-UK, iar vânzările au scăzut cu 22.4%, la 37.480 de unități.

Mai marii companiei nu par să fie deranjați de acest lucru, în contextul în care susțin că nu urmăresc să vândă volume mari. În plus, DS are obiective mari.

Thierry Metroz, șeful de design al mărcii, a declarat într-un interviu recent că DS vrea să evolueze și să nu mai fie considerată o marcă premium, ci una de lux. Mai mult, un brand care, în 10-20 de ani, să concureze cu nume sonore ca Bentley și Rolls-Royce.

Pentru a atinge acest obiectiv, Metroz spune că "Trebuie să ne concentrăm pe calitatea detaliilor." Mai mult, susține că noul DS No8 s-a inspirat deja de la Bentley, în ceea ce privește interiorul și materialele utilizate.

"Este un interior foarte luxos.

[...] Nu este un interior specific mașinilor germane; este mai degrabă un interior specific Bentley. Nu este Bentley, desigur, dar ne-am inspirat de la mărci ca Bentley și Rolls-Royce, nu de la Audi sau Volkswagen," a mai spus el.

via Autocar

Comentarii (21)

  • Sorin Prelipceanu
    În zece ani nu știu, dar în douăzeci va fi totul autonom, iar dacă automobilul se va rezuma la a sta pe o banchetă fără să faci nimic, cred că atunci nu mai este relevant brandul. Se pare că trenul va sparge primul gheața, pentru că este ușor de controlat de la un dispecerat, se testează deja vapoarele autonome, cu avioanele un pic mai greu, pentru că trebuie să aterizeze și să decoleze. Viitorul, sună bine!
    5 6
  • În materie de cifre vânzări, DS concurează deja cu succes Bentley, deci are o logică, nu văd niciun motiv pentru care n-au reuși, la fel ca Jaguar .
    8 1
  • in 10-20 ani pot concura cu cine vor ei. doar ca se va inchide in 2 ani, la ce vanzari slabe au (era niste stiri acum cateva luni ca Stellantis ia in calcul inchiderea brandului).
    5 1
  • erata: "erau niste stiri"
    2 1
  • vindicomvs
    @sorin
    Asa zicea si musk in 2014, ca in 2020 va fi plin de masini autonome.
    Doar ca oamenii nu sunt interesati de conducerea autonoma. De-aia cei mai multi producatori au abandonat ideea.
    Va fi utila pentru utilitare si taxiuri dar nu si pentru masini personale. Oamenii cauta experienta conducerii unui autovehicul. Brandul va cantari mereu, pentru ca oamenii cat vor fi ei pe pamant vor cauta sa se diferentieze de altii.
    4 1
  • le doresc mult succes. de creativitate si expertiza tehnica nu duc lipsa, dar le trebuie platforme dedicate, care presupun costuri foarte mari.

    pana si bentley si rolls, din cauza costurilor mari isi impart platformele cu marcile din grup: bentley cu audi si porsche, iar rolls cu bmw, insa stellantis nu are in portofoliu masini de calibrul lui A8 sau BMW 7 de unde sa preia platforme.

    asa ca e posibil ca totul sa ramana la stadiul de vise mari.
    5 1
  • doar vise! si nu este vorba, ca nu ar sti, este doar imagine de brand
    3 1
  • Ghiorghi
    Oare in board-ul de conducere nu se gaseste nici unul sanatos la cap? Pe ce se bazeaza ei cand vin cu astfel de doliante?? Ce platforma tehnica vor utiliza? Acum ii salveaza Peugeot/ Citroen cu EMP 2 sau cum so numi, dar pentru ceea ce pretind ei, e nevoie de o platforma tehnica complet noua, cu tractiune spate, care costa si nu putin, iar daca e sa mergi pe electrice, nimeni nu garanteaza ca peste 20 de ani "aspiratoarele" vor avea un cuvant dominant pe piata auto. Sa nu cumva ca peste 20 de ani sa gasim DS decat poate prin ceva muzeu, cum foarte probabil va fi si cu Jaguar
    2 4
  • De curiozitate: nu e o contradicție dacă au nevoie de platforme dedicate dar Bentley și RR nu au platforme dedicate?
    5 1
  • @Ghiorghi

    Nu știu in 20 de ani dar momentan pot folosi STLA.LARGE care e noua și suportă atât propulsie cât și 4X4.

    Aspiratoarele de obicei nu merg cu baterii, decât dacă te referi la cele de aspirat în mașină. Mai schimbă placa, asta s-a zgâriat.
    6 3
  • @Matei, am vrut sa zic dedicate pentru acest segment.

    dar remarca ta in esenta este corecta, pentru ca intr-adevar e o contradictie acolo.

    mai clar, dedicate unui segment, dar totusi impartite intre mai multe modele care fac parte din acel segment.
    2 0
  • STLA.LARGE e pentru segmentele D și E și va fi folosita de Maserati și Alfa.
    Dacă Bentley folosește platforma de pe Audi nu vad de ce ar fi o problema ca un viitor DS de lux sa folosească platforma de pe Maserati.

    Oricum, în zona asta contează mai puțin platforma și mai mult materialele, detaliile și relațiile cu clientul, after sales service. Ca sa nu mai zic de brandul in sine. As putea sa pariez ca nimeni nu cumpără un RR pentru platformă.

    In orice caz, știrea asta e PR. Ca DS sa rivalizeze Bentley sau RR e un pipe dream, cum zic englezii.
    4 1
  • tot Ghiorghi
    @Matei
    Faptul ca am folosit termenul "aspiratoare" nu a fost o referire sarcastica la sunetul pe care unele din ele il produc. Nu am nimic impotriva lor, ba chiar din contra.
    Iar ce tine de utilizarea unei platforme electrice, Bentley au amanat producerea modelului electric, sunt si alte exemple. Unul din motive ar fi nu doar cererea scazuta pentru masini electrice, dar in special interesul si implicit cererea redusa din partea celor cu buzunarul mare, care isi permit sa achite o masina cu ICE, si toate taxele aferente acestora. De aia au aparut si apar tot felul de restomod-uri la pretul exorbitante. Este cerere pentru asa ceva, si una deloc mica. Ce va fi peste 20 nu avem de unde sa stim, dar imi este greu sa cred ca vor reusi sa transpuna in realitate ceea ce si-au propus fara a avea o platforma cu tractiune spate.
    Bentley si RR nu au o platforma dedicata, dar utilizeaza una din cadrul grupului auto din care fac parte, chiar daca si modificate, tocmai datorita faptului ca este mult prea costisitor sa dezvolti o platforma tehnica de la zero, iar costurile nu se vor amorsa la un asa volum mic de vanzari
    3 0
  • tot Ghiorghi
    @Matei
    Normal ca nimeni nu cumpara pt platforma. Eu am scris de "platforma cu tractiune spate". Pt ca nimeni nu o sa cumpere un model de lux cu tractiune fata. Iar cei de la Stellantis pt moment nu au o platforma cu tractiune spate pt astfel de modele. Cea de la Maserati are mai multe limitari tehnologice.
    P.S ultima generatie de Continental utilizeaza șasiul de la Panamera, usor adaptat pentru a corespunde cu identitatea Bentley
    3 0
  • Bine spus… vise!!! Este nevoie nu doar de calitate, lux și pasiune, ci de mulți ani în care să construiești o imagine exclusivistă. Nu în ultimul rând vorbim de o piață foarte limitată și conservatoare. Sunt multiple exemple din partea producătorilor consacrați care au încercat (sub același nume sau divizie separată) să intre în zona de lux. Dacă vor aborda aceeași strategie, deja știm rezultatul.
    3 1
  • Pentru unii conducători de branduri pare foarte simplu, dacă se tot înmulțesc milionarii, iar DS nu reușește de vreo 15 ani mare lucru, hop trecem pe lux și superlux și gata, s-or găsi câteva mii/zeci de mii pe an care sa plătească 250-300k pe un DS ( doar în zona Bentley ), ei bine nu funcționează așa, dar vor avea timp sa vadă cum se va descurca Jaguar cu primul model lansat, când o fi, care se anunta totuși mai ieftin, gen 120-130k lire .
    6 1
  • Viitoarele modele Maserati vor folosi STLA.LARGE care are tracțiune spate sau integrala sau ce vor ei, ca e flexibila.
    In plus, orice model electric în zona asta va avea tracțiune integrala, deci discuția e fără rost.
    2 1
  • rotila ^^
    peste 10 ani,poate vor fabtica tancuri. vom vedea daca pentru putin sau pentru trump
    4 2
  • Trilulilu
    Probabil vor pune 2 turbine pe motorul ăla celebru de 1.2l și 3 cilindri.
    4 2
  • Ma gandesc ca toti cei care au postat contra ideii de masini de lux DS sunt posesori de auto premium/lux, ca doar asa s-ar pricepe atat de bine la astfel de autoturisme. Si sunt convins ca sunt si niste mari vizionari, nu?
    Daca e vreunul care are doar o masina de buget ne poate spune. La fel si daca nu e vizionar autentic.
    Cat despre No 8, este foarte frumoasa si poate accede, in timp, in zona de lux. Step by step.
    Daca nu ar fi electrica maine as da comanda.
    In rest, o zi buna!
    5 2
  • ///COR/// 33'
    Daca vor avea pret la jumatate de RR si Bentley si calitatea asemanatoare poate. Altfel la acelasi pret nimeni nu e nebun sa renunte la RR & Bentley pt. un DS amarat.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru