Viitorul Mazda MX-5 va fi mai uşor decât prima generaţie

De Sebastian Toma
Publicat Joi, 09.06.2011
Mazda va echipa viitorul MX-5 cu un motor supraalimentat de cilindree mică şi va opera numeroase modificări pentru reducerea masei în vederea atingerii caracterului primei generaţii.

Esential

327 de kilograme trebuie să "dispară" de pe MX-5 pentru a stabili ţinta stabilită de directorii Mazda.

Potrivit celor de la Inside Line, inginerii Mazda trebuie să-l facă pe viitorul MX-5 mai uşor, ţinta acestora fiind în jurul valorii de 800 kilograme. În timp ce actuala generaţie cântăreşte 1.125 kilograme, inginerii Mazda trebuie să "taie" minimum 327 de kilograme pentru a îndeplini dorinţele directorilor companiei japoneze. Interiorul va fi minimalist, motorul va fi mai mic şi mai uşor, iar caroseria va fi construită dintr-o serie de oţeluri cu rezistenţă înaltă, care îi va conferi un nivel superior de ridigitate, fără o masă prea mare. În timp ce partea frontală a fost îngustată pentru a îmbunătăţi coeficientul aerodinamic şi pentru a reduce masa, problema principală va fi oferirea unui nivel adecvat de protecţie la impactul lateral. Pentru protecţia pietonilor, cei de la Mazda au apelat la o capotă pirotehnică.

Prima generaţie a lui Mazda MX-5 avea o masă de 907 kilograme, ceea ce înseamnă că japonezii vor să creeze un model extrem de uşor. Majoritatea modelelor de clasă mini oferite pe piaţă au trecut de mult de 900 kilograme, puţini constructori oferind modele atât de uşoare, ca să nu mai vorbim de modele sport cu o asemenea masă.

Cel mai bun exemplu ar fi Lotus, ale căror modele reuşesc să fie mai uşoare de 900 de kilograme, dar au un preţ semnificativ mai mare decât un MX-5. Motorizarea viitorului MX-5 va fi o unitate de 1.4 litri, supraalimentată cu o turbină şi fiind echipată cu sistem de distribuţie variabilă şi injecţie directă. Inginerii lucrează şi la timoneria cutiei de viteze, despre care se spune că va fi la fel de precisă ca în cazul primei generaţii de MX-5. Cu toate acestea, nici actualul MX-5 nu se descurcă rău la acest capitol.

Sursa din cadrul Mazda citată de Inside Line consideră că ţinta de greutate nu va fi atinsă de colegii săi, în ciuda măsurilor pe care le pregătesc pentru acest model. Unul din elementele importante ale lui MX-5 este preţul, iar modelul nu va mai fi la fel de accesibil odată ce va fi echipat cu numeroase aliaje scumpe, în timp ce unii clienţi nu vor dori să renunţe la anumite elemente de confort. Spre exemplu, una dintre măsurile pe care le pregătesc cei de la Mazda va fi renunţarea la torpedou şi la manualul tehnic, acesta din urmă fiind transferat pe USB pentru a renunţa la câteva sute de grame şi pentru a nu folosi hârtie.

Via | InsideLine

Comentarii (2)

  • @all
    Acest model are o istorie foarte bogata, si merge pozitiv inainte. Are doar rezultate bune. Felicitari Mazda.
    3 0
  • danutz
    Stire de bun augur. N-ar fi rau sa revedem un come-back al celebrei Miata. 800 kg pare putin cam nerealist in conditiile normelor de siguranta actuale, insa sub 1000 kg este imperios necesar. Chiar si 200 kg de ar taia ar fi minunat.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru