Lamborghini continuă campania de promovare a viitorului Huracan Sterrato, o versiune care îi permite supercar-ului italian să se aventureze și în afara asfaltului.
Până la momentul debutului, care rămâne încă un mister, constructorul din Sant'Agata Bolognese publică un nou video și o serie de imagini teaser. Cu această ocazie, Huracan Sterrato a primit două suporturi noi pentru plafon, dar și o grafică albastră.
Noua versiune se va diferenția de celelalte prin garda la sol vizibil ridicată, dar și prin elementele de protecție care înconjoară aripile.
Ca motorizare, Huracan Sterrato ar putea păstra unitatea V10 de 5.2 litri, aspirată natural, care dezvoltă 640 de cai putere în cazul lui Huracan Evo AWD, Huracan Tecnica și Huracan STO.
Așa cum spuneam, momentul debutului rămâne necunoscut, dar sunt șanse mari ca Lamborghini să prezinte noul Huracan Sterrato în cadrul Salonului Auto de la Paris.
via Lamborghini
Comentarii (0)