Chiar dacă s-a opus curentului de downsizing cu succes până în prezent, Honda trebuie să facă trecerea către motoarele turbo, cu cilindree mai mică. Primul pas a fost consemnat odată cu lansarea propulsorului de 1.5 litri, supraalimentat.
Honda introduce o nouă familie de motoare VTEC Turbo de un litru, 1.5 şi 2.0 litri
Potrivit Automotive News, această unitate va fi oferită atât pe versiunea entry-level, cât şi pe versiuni ceva mai puternice. Unitatea va fi declinată în mai multe opţiuni de putere şi va fi capabilă să respecte fără probleme normele de poluare.
Deşi puriştii vor duce dorul motoarelor aspirate, vestea a fost oficializată deja de Yoshiharu Yamamoto, şeful departamentului de dezvoltare şi cercetare Honda, care a susţinut că motoarele cu cilindree mică şi tehnologie turbo ”vor asigura baza gamei, chiar şi pentru noua generaţie Civic.”
Aşadar, cea de-a zecea generaţie a modelului compact va beneficia de noul motor turbo de 1.5 litri.
Consumul va fi redus simţitor, iar performanţele vor creşte şi ele graţie utilizării tehnologiei VTEC alături de cea turbo.Pentru a linişti apele şi pentru a oferi clienţilor mai multă încredere în departamentul de inginerie, Yamamoto a declarat că noul motor turbo de 1.5 litri instalat pe Civic, va oferi aceleaşi cifre ca actualele propulsoare de 2.0 litri şi 2.4 litri.
Automarket este locul unde se inventeaza expresii noi.Si limba romana este macelarita.
Vai de capul tau,mafiotule! Cine te plateste,este si ala la fel de bolnav!