Fiat Panda se pregătește să treacă printr-o transformare majoră. Noua generație ar urma să debuteze anul viitor, cel mai probabil în vară, și va fi încadrată în segmentul B. Mai mult, se presupune că ar urma să aibă o lungime de circa 4 metri și un design de crossover.
Totodată, se zvonește că viitorul Panda va avea multe în comun cu noul Citroen C3 (urmează să fie prezentat în toamna acestui an). Va avea motorizări electrificate, dar și o versiune pur electrică.
Dacă cele dintâi ar urma să coste mai puțin de 17.000 de euro, viitorul Panda cu zero emisii va fi, de asemenea, un model accesibil cu un preț care să nu depășească 25.000 de euro.
Fiat trece printr-o perioadă foarte bună, fiind declarat în urmă cu puțin timp cea mai profitabilă marcă din portofoliul Stellantis. Acestea fiind spuse, italienii își doresc ca viitorul Panda electric să ducă acest succes mai departe.
Modelul cu zero emisii va fi comercializat și în afara Europei, iar în America de Sud ar putea fi vândut sub o altă denumire.
via Autoblog.it
Voi sunteti cu capul?
Sub 10.000 euro este la limita a fi denumit accesibil.
Voi luati reper nenorocitii astia care au crescut preturile fara limita constant, ceea ce nu este ok.
Un peugeot 308 sa coste 40.000 euro versiunea de top e o problema grava. Ca un exemplu, dar totul a luat-o razna (vezi toyota prius la peste 50.000 euro, ca alt exemplu)
Si problem,a sunt cei care platesc. Aia ar trebui sa li se taie degetele in secunda in care semneaza plata la asa nivel de pret. Ca prost e ala care da, nu ala care cere, nu-i asa?
Dacă pentru tine 10,000 e accesibil, ce sa zic, ghinion, nu e musai sa ai masina.
La fel și cu locuințele. Același apartament era 20,000, cândva, acum e 80,000. A crescut cererea, au crescut veniturile.
Model 3 e o mașină excelenta tehnic, o generatie peste majoritatea competitiei, dar suferă la ergonomie. Nu mă împac deloc cu televizorul ala lipit pe bord și lipsa instrumentelor, butoanelor (fie ele și capacitive).
Apoi hayonul unui 308 e mai util decât la model 3, dacă ai lucruri mai voluminoase.
Mai degrabă as spune ca un 308 echipat de top se apropie de Ioniq 5. În cazul asta prefer Ioniq.