Viitorul Audi R8 debutează în a doua jumătate a anului 2014
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Audi lucrează la cea de-a doua generaţie a lui R8, model pe care îl vor lansa în al treila sfert al anului 2014. Supercarul din Ingolstadt se va lupta cu omologii săi de la Ferrari, Lamborghini şi Porsche pentru supremaţie, iar nemţii vor să asigure reuşita prin utilizarea celor mai avansate tehnologii aflate la dispoziţia mărcii Audi pentru aerodinamică, electronică şi producţie. Aspectul exterior al modelului va fi inspirat de cel al conceptului E-Tron şi caroseria va fi realizată din aluminiu. Viitorul R8 va avea un habitaclu mai spaţios, un motor central şi tracţiune integrală în standard.
Singurul lucru pe care îl împarte actuala generaţie a lui R8 cu succesorul său este configuraţia sistemului de propulsie, exteriorul şi interiorul urmând să fie realizate de la zero. Noul R8 va fi mai uşor, versiunea de bază urmând să aibă o masă apropiată de 1.500 kilograme. În comparaţie cu actualul R8, vorbim de o diferenţă de numai 60 kilograme, dar modelul câştigă şi prin faptul că motorizările sunt mai eficiente şi sistemele de siguranţă active şi pasive sunt mai multe la număr. Caroseria monococă a modelului va cântări doar 198 de kilograme, cu 24 mai puţin decât structura actuală din aluminiu, graţie elementelor din fibră de carbon.
Platforma noului R8 va fi împărţită cu viitorul Gallardo, cele două modele urmând să aibă mai multe componente vitale în comun.Motoarele noului R8 vor păstra configuraţia aspirată, cilindreea şi numărul de cilindri, dar vor respecta normele Euro 6 şi vor fi mai puternice şi mai eficiente. Cei de la Autocar spun că versiunea V8 a lui R8 va dezvolta în jur de 450 CP, în timp ce modelul V10 va dezvolta circa 550 CP. Propulsoarele vor fi echipate cu un sistem de dezactivare a cilindrilor la sarcini parţiale, ceea ce va reduce semnificativ consumul de careburant. Audi va echipa modelul R8 şi cu un sistem Start/Stop automat, sistem de recuperare a energiei cinetice şi cu o funcţie "sailing", care decuplează motorul de transmisie în perioadele prelungite de rulare fără accelerare pentru a reduce consumul de carburant. Porsche utilizează un sistem similar pentru versiunile echipate cu PDK ale noii generaţii 911.
Via | Autocar
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Audi in Romania
-
Audi A1 Sportback facelift Preţ: 18.392 - 31.532 €
-
Audi A3 e-tron facelift Preţ: 38.249 - 40.598 €
-
Audi A3 facelift Preţ: 25.830 - 44.893 €
-
Audi A3 Sedan facelift Preţ: 24.610 - 56.930 €
-
Audi A3 Sportback facelift Preţ: 23.599 - 46.318 €
-
Audi A4 (2015-prezent) Preţ: n/a - 62.005 €
-
Audi A4 Allroad Preţ: 44.833 - 56.436 €
-
Audi A4 Avant (2015-prezent) Preţ: 33.897 - 85.004 €
-
Audi A5 Cabriolet Preţ: 48.196 - 70.873 €
-
Audi A5 Coupe Preţ: 37.684 - 67.373 €
-
Audi A5 Sportback Preţ: 36.916 - 64.465 €
-
Audi A6 Preţ: n/a - 63.204 €
-
Audi A6 allroad quattro facelift Preţ: 65.029 - 69.193 €
-
Audi A6 Avant Preţ: 56.005 - 66.005 €
-
Audi A7 Sportback Preţ: 70.741 - 73.080 €
-
Audi A8 Preţ: 92.588 - 98.587 €
-
Audi Q2 Preţ: 23.532 - 35.879 €
-
Audi Q5 Preţ: 45.664 - 65.454 €
-
Audi Q7 Preţ: n/a - 94.236 €
-
Audi Q7 e-tron Preţ: 85.829 €
-
Audi Q8 Preţ: 76.541 €
-
Audi TT Coupe Preţ: 37.887 - 56.727 €
-
Audi TT Roadster Preţ: 41.108 - 59.948 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Mercedes-Benz a anunțat oficial că va lansa o nouă generație de modele utilitare cu motoare termice. Noile modele vor fi bazate pe arhitectura dedicată VAN.CA. (21.02)
-
MG a anunțat o nouă motorizare pentru modelele MG3 și ZS. Noul motor pe benzină este pur termic și face ca cele două modele să fie acum și mai accesibile ca preț. (21.02)
-
Francezii de la Alpine au publicat prima imagine oficială sugestivă cu viitorul A390, un viitor crossover electric de performanță. Totodată, a fost confirmată și data lansării. (21.02)
-
Noua Dacia Duster Redust Sport: versiune tunată cu preț de peste 50.000 euro
-
Noul Volvo XC60 facelift: sistem multimedia mai rapid și materiale noi la interior
-
BYD va produce mașini electrice în Europa din octombrie
-
Primele imagini cu noul Mitsubishi Grandis, fratele geamăn al lui Renault Symbioz
-
Aceasta este noua Kia EV4: debutează în 27 februarie, în variantă hatchback și sedan
Comentarii (0)