Viitorul Audi Q7 va fi mai mic şi mai puţin agresiv ca design

De Mircea Meșter
Publicat Joi, 24.06.2010
Audi va renunţa la ambiţia de a construi cel mai mare SUV de pe piaţă, viitorul Q7 urmând să se alinieze la linia clasică a SUV-urilor concurente din punctul de vedere al dimensiunilor.

Esential

2013 este anul în care Audi va scoate pe piaţă viitoarea generaţie a lui Q7.

Conform unor surse din interiorul celor de la Audi, viitoarea generaţie Q7 se va schimba radical faţă de modelul existent acum pe piaţă. Principala diferenţă se va resimţi la măsurile exterioare, care vor fi mai mici. Cel mai mare SUV de segment superior se va schimba şi la nivel estetic, noua "faţă" urmând să fie, spun primele informaţii, mult mai puţin agresivă decât actuala.

Bătălia pe segmentul SUV-urilor mari premium va deveni, în aceste condiţii, una extrem de interesantă. În timp ce Mercedes vrea să crească ampatamentul viitorului GL pentru ca modelul să poată găzdui un al treilea rând de scaune pe care să încapă doi adulţi, Q7 va rămâne cu şapte locuri doar pentru pieţele care cer acest lucru: China, Orientul Mijlociu şi SUA. În Europa, SUV-ul Audi va fi disponibil, cel mai probabil, doar în versiune cu cinci locuri.

În ceea ce priveşte construcţia noii generaţii Q7, Audi are două opţiuni la această oră: fie mizează pe o platformă care pune accent pe oţel de rezistenţă înaltă, fie va utiliza o platformă care va pune accentul pe celebrul spaceframe din aluminiu care a făcut deliciul fanilor Audi pe modelele de şosea ale mărcii.

Dacă prima soluţie este mai abordabilă ca preţ, dar mai puţin eficientă la nivelul consumului şi emisiilor, a doua variantă garantează consumuri şi o masă proprie scăzută, dar preţul va creşte proporţional. Un alt avantaj al acestei ultime potenţiale soluţii ar fi faptul că Audi va putea utiliza pe Q7 unul dintre motoarele de top cu patru cilindri care motorizează restul gamei germanilor.

via | 4wheelsnews

Comentarii (6)

  • kralja
    Rar se intampla ca un construcor european sa reduca din marimea unui model (cu americanii se mai intapla). Vom vedea! Pana atuncea ramane sa admiram pe actualul model de altfel foarte reusit.
    8 7
  • las-o ma,ca merge-asa ne-am obishnuit cu ea...
    LEDURI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ALTCEVA??????????????
    11 10
  • HI HI HI
    pai pana acum a fost agresiv.Are multe leduri pt cocalari
    9 5
  • cand a aparut A5-u cu pozitiile astea toti cocalarii ziceau, mamaaaaa bmw-u nostru asa caruta a ramas, da noi avem mai multe ledurii pe creier...:):):).
    7 9
  • gabi_o
    Kitch cu led-uri
    Led-uri A.M. pe auto = cocalar 100%!
    5 0
  • kumite
    lampi cu leduri
    Oare de ce au inceput sa se foloseasca din ce in ce mai mult lampile cu leduri?Probabil ca au durata de functionare mai lunga,dar un lucru e clar.O lampa din asta(pt cocalari,cum spun unii)costa de cel putin 2 ori mai mult decat o lampa clasica.Iar pt romani,o lampa noua clasica este adracului de scumpa.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru