Actuala generație Skoda Superb a debutat în 2015, iar în urmă cu doi ani a primit un facelift. În 2023 vom face cunoștință cu o nouă iterație Superb și chiar dacă mai sunt doi ani până atunci, în presă au început să apară deja diverse informații în legătura cu aceasta.
Spre exemplu, cei de la Auto Express au aflat că viitorul Superb va crește din nou în dimensiuni, pentru a se diferenția și mai tare de Octavia. Apoi, gama de motorizări va fi formată din unități pe benzină și diesel, îmbunătățite. Vorbim despre ultima familie de motoare termice dezvoltată de Volkswagen.
Nava amiral a producătorului din Mlada Boleslav va fi disponibilă în continuare atât în versiune liftback cât și break. Totodată, clienții vor putea opta și pentru sisteme de propulsie electrificate.
În ceea ce privește interiorul, acesta va fi revizuit complet. Mai mult, o serie de elemente vor fi adaptate de la electricul Enyaq iV, inclusiv display-ul central, de 13 inch, al sistemului multimedia.
În tot acest timp, "habitaclul va rămâne funcțional și ușor de folosit", ne asigură șeful Skoda, Thomas Schafer.Viitoarea generație Skoda Superb nu va mai fi produsă în Cehia, ci la uzina din Bratislava (Slovacia) a Grupului Volkswagen. Tot acolo va fi asamblat și viitorul Passat.
via Auto Express
Dacă ar avea un PHEV ar fi ceva, dar VW trăieşte în trecut.
Parcarea dacă stai la casă sau dacă stai la bloc şi ai locul cumpărat / închiriat - NU este o problemă.
Lumea nu are bani de 10 maşini, de aceea mărimea contează, cât mai mare, poate cât mai bine, în multe cazuri.
Mie mi-a plăcut întotdeauna sa conduc un Superb si faptul ca nu vine cu opțiune electrica nu ma deranjează deocamdată.
Consider ca “înghesuirea” pe aceeași platforma/model a tuturor opțiunilor: combustie benzina/diesel, electric si hibrid înseamnă costuri mai mari de dezvoltare, producție și nu numai…
Sunt deja variante hibride/electrice pe piața (chiar si Skoda are), deci nu văd de ce fiecare model trebuie sa le aibă pe toate.
Pana la urma este nevoie de un anumit volum de vânzări pentru a putea oferi un preț competitiv.
In concluzie ma bucur ca sunt si unii care gândesc strategia de vânzări orientată spre nevoia actuala de pe piața, iar Skoda pentru mine înseamnă un raport bun.
Cred ca este clar ca o sa dureze încă mult pana vom avea 100% mașini electrice, iar cele hibride sunt un compromis fără sens pentru mine, după ce se golește bateria.. s-au dus si performanțele iar consumul creste substanțial la viteze de peste 100/h.
si cum diesel?!! nu mai termina cu tractoarele?
Cat despre superb, deși as avea și bani și loc de parcare totuși am condus Octavia 3 break și mi se a părut suficient de mare pentru orice fel de...utilizare. pentru mașini-garsoniera recomand totuși Renault master ori Ford transit.