Viitoarea generație Mazda6 ar putea fi transformată într-un coupe cu 4 uși

de Tiberiu Safta
Vineri, 29.09.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit unor informații apărute în presă, viitoarea generație Mazda6 ar urma să fie transformată într-un coupe cu 4 uși. Alături de asta, potențialul model va fi disponibil doar în configurație cu tracțiune pe roțile din spate.

Actuala generație Mazda6, a treia la număr, a debutat în 2012. De atunci, modelul de clasă medie al japonezilor a primit o serie de facelifturi și actualizări minore, însă berlina a rămas aceeași, în esență. De mult timp, circulă zvonuri că viitoarea generație Mazda6 ar urma să fie un model complet diferit față de iterațiile de până acum.

Recent, au apărut zvonuri noi care ne oferă câteva dintre detaliile importante ale potențialului viitor model. Potrivit japonezilor de la publicația Best Car, noua generație Mazda6 va fi reinventată sub forma unui coupe cu 4 uși. Viitorul model ar urma să fie bazat pe conceptul Mazda Vision Coupe, prezentat în 2017.

Mai mult, noul model ar urma să primească și un motor cu 6 cilindri în linie. Acest lucru se datorează succesului înregistrat de modelele CX-60 și CX-90, care se folosesc de un astfel de motor. La final, în loc de tracțiune pe puntea din față, motorul viitorului Mazda6 ar urma să antreneze roțile din spate.

Deocamdată, Mazda nu a oferit nicio informație oficială despre viitoarea generație a modelului său de clasă medie.

via Motor1

Comentarii (5)

  • Mi-a dat eroare când am văzut că e coupe, nu SUV coupe. Bravo, Mazda (asta dacă chiar va fi un coupe cu 4 uși)!
    1 0
  • Andrei
    Când toată industria încearcă să ofere cât mai mult spațiu interior, hop și Mazda cu 6 cilindri în linie dispuși longitudinal (propulsie), și coupe pe deasupra. Dar cine știe, poate o sa aibă 5,5m lungime...
    4 3
  • Banditos
    Mazda vizeaza piata americana. Cat timp acea piata e "vaca de muls", japonezii vor oferi ceea ce se cere sau ...ceea ce nu se mai ofera. Dpdv al biznisului puncteaza bine. In momentul de fata politica lor e sa-i lase pe altii sa cheltuie pe R&D urmand ca, la momentul oportun, sa o puna de o alianta (cel mai probabil cu Toyota) din care vor putea castiga cat sa isi asigure un trai linistit. Asa cum fac si acum, dar singuri.
    5 0
  • Mazda face ce trebuie să facă… masini încântătoare ;))
    Ce bine încă arată Mazda 3 hatchback… si un motor excelent 2,5 skyactive-G, 227 CP.
    Mazda are tot ce-i trebuie să producă si electrice. Nu văd de ce-i nevoie de atâta tam-tam… Electricele ar trebui sa fie doar o “alta motorizare” si totul ar fi frumos natural.
    Fără o astfel de flexibilitate este deja clar unde se ajunge… si asta chiar cu subvenții si avantaje plătite la final tot de noi. Tesla fiind singurii cu abordare pur electrică care vând volume (încă…), restul sunt doar abureli si propagandă. Unde-i Rivian, Lucid? in bălării… la chinezării nu ma pronunț că nu ma pricep.
    Dacă am știi câți bani au fost aruncați la gunoi pentru ca se forțează electrificare, câte resurse șamd… am gândi altfel, cred că!!!
    6 2
  • Banditos
    Incantatoare adevarat, dar, in ceea ce ma priveste, au pierdut cursa din lista scurta. Asta e...ma multumesc admirandu-le la ceilalti.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru