VIDEO: Un român a mers 15 kilometri pe contrasens pe o autostradă din Italia

de Bogdan Mirică
Marti, 05.07.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un român inconștient a circulat pe contrasensul unei autostrăzi din Italia. Rularea lui s-a întins pe 15 kilometri, timp în care a folosit chiar și banda a doua.

Dacă prin România se mai tolerează inconștiența unorșoferi pe autostradă, în Italia legea este mult mai strictă și îi sancționează usturător pe cei care se joacă cu regulile unei șosele de viteză.

A simțit-o pe pielea lui un român din Italia, care a circulat 15 kilometri pe sensul opus al unei autostrăzi la nord-este de orașul Roma. Românul conducea un Volkswagen Polo atunci când a intrat pe sensul greșit al autostrăzii. Deși a realizat neregula, acesta și-a continuat deplasarea.

Poliția a sesizat incidentul și a dispus imediat devierea circulației și oprirea mașinii. Două echipaje i-au blocat românului calea în zona Tunelului Stonio. La volan se afla un tânăr de 29 de ani, care nu consumase băuturi alcoolice. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au pus sub sechestru mașina.

via hotnews

Comentarii (9)

  • bolovan
    Cum a fost pus sub sechestru masina? Asta-i proprietate personala...DISCRIMINARE!!! Sa-i dea in judecata...inadmisibil. Si daca-i da in judecata sa le ceara si anularea intregii legislatii rutiere pt romani....dam...toata legislatia italiana sa nu sem ai aplice pt romani (doar la capitolul sanctiuni...evident...beneficiile raman). Ah...stai ca nu suntem in RO...ca aici se putea asta...ce tarani italienii astia...ce tarani.
    20 15
  • Asta se intampla daca nu ati facut autostrazi in Romania!!! Nu stim circula pe autostrazi!!! :)))
    17 0
  • cineva
    Ar trebui sa il bage la puscarie pe dobitoc.
    16 4
  • petrush
    si nu s-a inchis autostrada pana la pronuntare?
    1 3
  • Spuneti tigan roman analfabet si oligofren! Asta este Romania, tara unor astfel de jegosi si vagaboande1
    8 1
  • Da politistii care l-au oprit aveau cascheta pe cap? I-au aratat ordinul de munca? erau incheiati la ultimul nasture? :))
    13 4
  • bolovan
    Bro...lasa lasa asta...pana acolo...au o dovada ca erau de fata si ca erau atestati si omologati metrologic? Da da...la politisti ma refer.

    P.S. Sau putini pricep ironia...sau avem multi dobitoci in tara asta...de postul de sus a primit atatea minusuri...ca deh...era ironic.
    9 2
  • soferul roman (coughcoughtiganda-ldreacucougcough) este trist ca nu a prins o ploaie torentiala, asa cum se intampla tot timpul in ro cand intri pe contrasens
    5 1
  • E roman,nu?Nu ma mira cum santem alintati!
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru