Cât de mult a evoluat lumea auto în ultimii 20 de ani? Foarte mult. Ne-o dovedește și acest comparativ pus la cale de cei de la Fifth Gear, care au scos de la naftalină o mașină extrem de iubită de pasionații Toyota. Iubită chiar și de către cei pasionați de istoria Campionatului Mondial de Raliuri.
Este vorba despre o Toyota Celica GT-Four ST205, construită între 1994 și 1999. versiunea era cea mai puternică disponibilă în acel moment și fusese lansată pentru omologarea necesară participării în WRC. Avea un motor de 2.0 litri și livra 239 de cai putere, atingând 244 de km/h.
Pentru a demonstra progresul tehnologic, Fifth Gear a aliniat la start un Toyota GR Yaris, versiunea de performanță a citadinei, echipată cu un motor de 1.6 litri și 268 de cai putere. Este downsizing-ul o problemă? Vedem în clipul următor.
O sa vedem peste 20 de ani daca Yarisul va mai putea sa concureze cu urmasul sau. Cred ca motorasele suprasolicitate vor fi praf atunci.
In orice caz cred ca Celica este mai grea si accelereaza si franeaza mai incet decat Yarisul. Cam exagerat testul comparativ.
De fapt, soferul este chiar pilot. Jason Plato se cheama si a fost pilot in British Touring Car Championship. Plus ca in timpul turei cronometrate nu a vorbit, introducerea masinii a facut-o in tura de pregatire.