Campionatul Naţional de Raliuri a început la sfârşitul lunii martie cu etapa tradiţională programată la Braşov, iar victoria i-a revenit campionului en-titre Francois Delecour.
Francezul nu a avut însă o misiune uşoară, întrucât Valentin Porcisteanu, principalul său rival de anul trecut, a fost foarte aproape să-şi adjudece victoria.
Cu ocazia acestei etape inaugurale, colegii de la MotorsportNews au început producţia unui noul sezon al emisiunii Speed, iar primul episod de 25 de minute prezintă rezumatul Raliului Brasovului şi interviuri cu principalii protagonişti implicaţi în campionat.
Comentarii (1)