La începutul lunii mai, Ford a publicat prima imagine teaser (foto) cu viitorul Puma ST, versiunea de performanță a SUV-ului produs la Craiova. Conform reprezentanților Ford, viitorul Puma ST va fi prezentat în acest an și va miza atât pe modificări estetice, cât și pe îmbunătățiri în dreptul comportamentului dinamic.
Recent, două dintre prototipurile viitorului Puma ST au fost spionate în timpul testelor care au avut loc pe circuitul de la Nurburgring. Mai mult decât atât, cele două prototipuri nu au fost acoperite cu camuflaj și au fost echipate cu câteva accesorii de caroserie pe care le vom vedea și pe versiunea de serie (jante noi, aripa spate mai mare și sistem de evacuare cu două terminații).
Pentru moment, Ford nu a făcut nicio mențiune legată de specificațiile tehnice ale modelului. Cu toate acestea, surse apropiate companiei spun că SUV-ul va fi echipat cu motorul de 1.5 litri EcoBoost disponibil în prezent pe Fiesta ST. Unitatea cu trei cilindri dezvoltă 200 de cai putere la 6.000 rpm și 290 Nm între 1.400 și 4.000 rpm, iar resursele sunt gestionate de o transmisie manuală cu șase trepte.
În același timp, pentru a asigura un comportament dinamic și mai bun, producătorul american ar urma să propună câteva modificări și la nivelul suspensiilor.
Via | Motor1
Comentarii (1)