BMW aduce la Frankfurt primul său model electric: micul i3. Noi vom face însă cunoştinţă cu el ceva mai devreme, la sfârşitul acestei luni. BMW a publicat un clip oficial care anunţă lansarea lui i3 în data de 29 iulie. Abia atunci vom vedea designul final al electricului, design intuit deja de o serie de schiţe folosite de BMW pentru a înregistra modelul la oficiul de patente.
Imaginile au dezvăluit forma finală a noului i3. Comparativ cu prototipul pe care l-am văzut în urmă cu doi ani la Salonul Auto de la Frankfurt, versiunea de serie nu se îndepărtează foarte mult de filosofia iniţială. Apar însă o serie de schimbări funcţionale. Partea frontală suferă retuşuri timide la nivelul blocurilor optice şi a spoilerului, însă modificările care vor interesa pe toată lumea se referă la portiere.
Acestea nu mai beneficiază de panouri transparente ca în cazul conceptului şi au dimensiuni diferite. Mai exact, portiera spate a devenit mult mai îngustă. Se vorbeşte deja despre o deschidere opusă a uşilor, în stilul celor de pe Mini Clubman, însă pe ambele părţi ale caroseriei. Posteriorul va renunţa la uşa portbagajului din sticlă. Hayonul va opta pentru o soluţie clasică, cu tablă şi apoi lunetă.Despre propulsia electrică se ştie deja că va fi asigurată de un motor cu zero emisii, poziţionat pe axa spate, dispus să ofere 170 de cai putere şi 250 de Nm. Resursele vor fi alimentate de o baterie litiu-ion, capabilă să ofere o autonomie de maxim 160 de kilometri.
Pentru cei care îşi doresc o rulare extinsă, BMW oferă şi o versiune echipată cu un motor auxiliar pe benzină, în doi cilindri, găsit de obicei pe motocicletele BMW. Acesta va avea rol de generator pentru baterie şi nu va acţiona direct roţile. Resursele sale vor permite obţinerea unei autonomii totale de 300 de kilometri.
160km ... autonomiiaaaa
25 kWh ... acumulatoruuuul
6-8ore .... reincarcareaaaaa
1 ora reincarcarea cu nushcecacat de 3000euroooo
asta e mai degraba un Opel Meriva decat BMW
de fapt chiar seamana cu Meriva din lateral pana si deschiderea usilor si forma ciudata a geamurilor......pana si inaltimea
bmw WTF
daca vor proceda asa si cu viitoru i8 cred ca ar rezulta un GT86 mult mai scump
Trebuia sa intre si Bmw in randul electricelor "evoluate" , electrice din mileniul 3 cu o autonomie de acum 100 de ani, acum ca va fi scump, e Bmw, nu asta e problema, dar stii tu, noxele, trebuie sa scada media:).
Super-tehnologie bmw........wow!!
O sa vedem cat si cum vor fi culese.