Am întâlnit și români curajoși. Cam așa s-ar putea numi seria interviurilor pe care le începem astăzi alături de Nissan și o parte din clienții electricului Leaf. De ce curajoși? Pentru că, într-o țară în care infrastructura este abia la început, acești oameni au mizat pe schimbare și pe o soluție de mobilitate care va avea grijă de viitorul planetei. E drept, alegerea lor (achiziția unui Nissan Leaf) a fost validată și de experiența pe care constructorul japonez a acumulat-o în segmentul electricelor, întrucât Leaf a fost lansat încă din 2010 și a fost, până nu demult, cea mai vândută mașină electrică din lume.
CINE ESTE MARIUS IORDAN?
Primul personaj care își petrece rutina alături de un Nissan Leaf este Marius Iordan, administrator al companiei românești Davidson, specializată în realizarea de incinte izoterme pentru vehicule comerciale. Așadar, înainte de a ajunge la Leaf-ul lui Marius, am parcat printre o duzină de vehicule comerciale care urmau să intre în serviciul unor companii farmaceutice sau de mezeluri.
„Eu mi-am dorit dintotdeauna o mașină electrică”, începe abrupt Marius. „Sunt de profesie inginer electronist, deci iubesc tot ceea ce funcționează cu energie electrică. Atât de mult, încât la un moment dat chiar am vrut să-mi construiesc o mașină electrică”.
DE CE NISSAN LEAF?
Pentru că se descrie ca fiind realist și pragmatic, interlocutorul meu recunoaște că Leaf a fost cea mai solidă opțiune din segment, având în vedere experiența Nissan, service-ul și suportul. Actualul Nissan Leaf a ajuns în garajul lui în urmă cu aproape patru ani, adică atunci când piața de electrice din România era la început.
„Când am aflat că Nissan aduce Leaf în România am fost disperat. Am tras niște sfori ca să mă înscriu pe lista clienților, pentru că nu exista o cotă mare pentru România. M-am înscris și am plătit avansul fără să o văd pe viu. Nu știam mărimea ei, spre exemplu. Însă, Leaf-ul era la a doua generație și aveau, așadar, experiență”.
Marius Iordan susține că Leaf a fost o alegere naturală și pentru că nu-și dorea o mașină electrică derivată din una convențională. Își dorea o mașină construită pe o platformă nouă, dedicată. Și își dorea așa de tare Leaf-ul comandat, încât verifica de trei ori pe zi dacă i s-a aprobat aplicația pentru ecobonusul oferit de stat.
Prețul mașinii a fost de 40.000 de euro cu tot cu TVA. Dar, pentru că mașina a fost achiziționată prin compania pe care o conduce și pentru că a beneficiat și de bonusul de la stat, Marius Iordan a reușit să ajungă la o valoare mult mai accesibilă.
VIZITA INGINERILOR NISSAN
Pentru că a fost printre primii oameni care au comandat un Leaf în România, Marius Iordan a primit și vizita unor ingineri Nissan.
Aceștia verificau starea rețelei electrice de la noi din țară, tensiunea și posibilitățile de încărcare. Au venit acasă și la locul de muncă, au făcut măsurători. Și au fost de acord că rețeaua nu pune probleme mașinii.CUM E VIAȚA CU O MAȘINĂ ELECTRICĂ?
„Eu am știut de la bun început că o să-mi placă mașina asta. Eu locuiesc în Ciorogârla, iar sediul firmei la care lucrez este în localitatea 1 Decembrie. Deci eu fac, în fiecare zi, un drum de 35 de kilometri, dus- întors. Plus ce se mai adună dacă mai am lucruri de rezolvat prin București, cum ar fi să-mi iau copiii de la școală”.
Cu un kilometraj care indică puțin peste 32.000 de kilometri, naveta zilnică i-a adus lui Marius Iordan un rulaj de sub 10.000 de kilometri pe an. Asta pentru că în familie mai există și o mașină convențională, pentru drumuri mai lungi, cu familia.
„La început erau foarte mulți oameni care mă opreau prin oraș sau prin parcări ca să mă întrebe cum este. Și acum, ca și atunci. sunt de părere că mașinile electrice sunt dedicate transportului urban. Și consider că este important să mai ai o a doua mașină pentru distanțe lungi și pentru familie. Nu știu dacă este o soluție viabilă să faci un concediu cu o mașină electrică. Spre exemplu, de când am Leaf-ul, cred că l-am încărcat în altă parte decât acasă de maxim 10 ori. Și de multe ori am făcut-o din curiozitate, nu de nevoie”.
UN NISSAN LEAF CU BATERIE DE 40 kWh
Protagonistul interviului nostru deține un Nissan Leaf cu baterie de 40 kWh, pentru că, în momentul achiziției, versiunea de 62 kWh nu era disponibilă. Chiar și așa, autonomia de 270 de kilometri (anunțată de producător) îi este suficientă pentru utilizarea sa zilnică. Pentru că, de fiecare dată când ajunge acasă sau la birou, mașina stă la încărcat.
„Chiar dacă am mers două zile fără să o încarc, n-am avut nici o problemă. Deși, e important ca la finalul zilei să o încarci măcar cu câtă energie ai consumat. Cu un plin, computerul de bord îmi indică 220 de kilometri autonomie. Și, sincer, nu știu dacă aș fi ales bateria mai mare. Pentru că, cu cât bateria este mai mare, cu atât timpul de încărcare este mai mare”.
După 4 ani de zile, Marius se declară în continuare entuziasmat de fiecare dată când se urcă la volan. „Este așa o bucurie să conduci mașina asta în traficul din București! Are câteva avantaje pe care nu le intuiești la început. Unul dintre ele este că aerul condiționat merge la maxim. Nu e nevoie să aștepți să meargă motorul. Fie că vrei rece sau cald. Iar în trafic, pentru că ai funcția e-Pedal, chiar dacă prinzi semaforul de mai multe ori, e confortabil să-l conduci. Mie îmi place funcția e-Pedal, însă, spre exemplu, băiatul meu o dezactivează de fiecare dată. start-stop. Nici nu mai zic de accelerație.”
Nu ai vibrații, nu aiCUM SE COMPORTĂ O MAȘINĂ ELECTRICĂ IARNA?
Știm toți că mașinile electrice nu se simt bine la temperaturi foarte scăzute. Nu mai este un secret. Chiar și producătorii recunosc asta. Însă, nu auzi în fiecare zi impresii oneste de la posesori de mașini electrice. Prin urmare, l-am întrebat pe Marius care e autonomia mașinii sale când termometrul e zgârcit cu gradele.
„Iarna, autonomia scade la jumătate. E o chestie pe care nu ți-o spune nimeni. Atunci când ai -5 grade afară, autonomia cu bateria plină este de 110 kilometri. Pe de altă parte, după 4 ani, autonomia nu s-a schimbat. Semn că bateria este în continuare într-o stare foarte bună. Până la urmă, garanția este de 8 ani.”
Bineînțeles, o mașină electrică reprezintă și economie. O economie de carburant. Potrivit lui Marius Iordan, Leaf îl ajută să economisească aproximativ 3000 de euro pe an, bani care mergeau pe combustibil. Când vine vorba de revizii, lucrurile stau și mai bine, comparativ cu o mașină convențională. „Când am fost la revizia de doi ani am plătit doar 280 de lei. Au schimbat doar filtrul de polen și bateria la telecomandă”.
AMINTIRI CU NISSAN LEAF
Bineînțeles că în 4 ani se adună și amintiri. Iar una dintre ele se leagă de puținele situații în care Marius a forțat limitele bateriei de 40 kWh. „O singură dată am descărcat bateria până aproape de modul critic. Am ajuns cu ea acasă și mai aveam doar 5% energie. Deja autonomia nu mai era indicată, iar mașina semnaliza stațiile de încărcare din vecinătate. Bineînțeles, cel mai apropiat punct era cel de la mine de acasă. Pentru că mașina a memorat locul. Mâine, poimâine, mă trezesc că vine cineva la mine la poartă să-mi ceară curent” (râde).
Inevitabil, l-am întrebat pe Marius care este cea mai lungă distanță parcursă.
„Cred că maxim 150 de kilometri. Dar tot prin oraș. Aș fi putut să merg cu ea până acasă la mama mea, la Câmpina. Dar drumul ar fi însemnat undeva la 240 de kilometri dus-întors. Deci probabil ar fi trebuit să o încarc acolo. Dar aș fi fost condiționat. Și fix asta vreau să evit eu când vine vorba de mașina mea.”
Așadar, concluzia primului interviu din seria „Viața cu Nissan Leaf”, este că mașina electrică, fie că vorbim despre Leaf sau alt model, este excelentă câtă vreme nu îți condiționează viața și nu ți-o schimbă în rău.
SERIA ARTICOLELOR „VIAȚA CU NISSAN LEAF” ESTE SUSȚINUTĂ DE NISSAN ROMÂNIA
Inca o data, pentru toti fanaticii masinutzelor cu baterii, situatia ar trebui sa fie clara. E vorba de un om care a pus banu' jos, nu ca majoritatea celor care dati din clantza toata ziua cum iubiti voi planeta si viitorul copiilor. Aproape toata argumentele pe care scepticii le-au insirat aici si in alte parti au fost repetate de acest domn, care are experienta in folosirea zilnica de 4 ani deja. Cel mai important punct, cred eu, e ca iti trebuie o a doua masina. Ceea ce inseamna ca masina electrica, asa cum e acum, nu e nicio mare smecherie in ce priveste salvarea balenelor, ci doar un moft, un gadget, o jucarica pentru cei care-si permit asa ceva.
Oricum, bravo lui! Felicitari pentru onestitate si spus lucrurilor pe nume! Bravo!
Acum, desigur, or să apară "specialiștii" care știu ei mai bine...
Liber la mânuțe rosii, domnilor.
...Plus aia cu ”110 km autonomie iarna”, monumental de adevărată taman fiindcă-i contrazisă acerb de fanii BEV.
De acord însă cu spusele voastre, @PMC&@ds - implicit cu afirmația proprietarului că EV-urile-s bune pt mobilitatea urbană și basta.
...Dar deducem că și pentru cei cu resurse financiare peste medie -- v. priză proprie la casă-casă nu hogeaco-garsoneală la etajul 7, plus o a doua mașină ”normală”.
Cărora-i (a)normal că statul(palmă-barbă-cot :-)) trebuie să le mai dea și deduceri de TVA, și mizilicuri de e-bonusuri a 9,3K € etc.
Nu mai zic că Leaf-ul îmi pare mult prea obez pt. uz urban, că n-are management termic al bateriei și încă vreo 1001 cârcoteli inutile oricum, că marșul forțat al electrificării NOASTRE - nu doar a mobilității, subliniez din nou - îmi pare de neoprit deja.
Daca insa nu poti detine decat o masina care trebuie sa le faca pe toate, o hibridă ar fi mai potrivita.
In orice caz bun articolul!
Mai clar, aritmetica de clasa a II-a ar trebui să beștelească... cu huiduieli :-P afirmația că se pot economisi 3K € anual cu BEV vs. ICE din combustibil, la doar 8.000 km rulați.
...Adică 80x100 km înseamnă după unii (și ingineri pe deasupra) 2.500 l benzină cumpărată cu 1,2 € litrul??!!
Ar rezulta un consum de +30 l/100 km.
Nu mai zic (dar o zic ca s-o spun :-)) că asta-i socoteala cu zero bani per kWh.
Și-n ipoteza extrem-defavorabilă de calcul pt BEV alimentat iarna la prize Ionitiy cu 2 lei/kWh adică 70-80 lei per 100-110 km rulați, rezultă cifre de coșmar.
...Pentru Edikkk, evident.
Ce pacat ca adevarul nu mai e o valoare pentru aproape nimeni. Ca oamenii care vorbesc purul adevar, lucruri evidente si de bun-simt, nu sunt luati in seama, ba dimpotriva, sunt anulati si trimisi la plimbare. Ce pacat ca se minte peste tot, din sanul familiei pana la canale oficiale "media", pana la figuri de stat si planetare. Ar putea fi totul asa de simplu si fain...
De ce Nissan Leaf? Mai sunt si alte masini (atat electrice, cat si cu motoare termice sau electrificate) in Romania. Unele mult mai populare si / sau mai interesante.
Sau este o rubrica sponsorizata de Nissan si ati "uitat" sa specificati acest lucru?
Altfel, sunt 100% sigur ca toti cei care critica masinile electrice pur si simplu nu isi permit una.
Am masina electrica de peste 3 ani si sunt extrem de multumit. Mai am si o masina pe benzina de 280 de cai pe care ma gandesc sa o vand. In cele 4-5 dati pe an in care ies din oras mai mult de 300 de km pot sa inchiriez masina. Asta ar face orice om normal la cap, cu venituri medii, care locuieste in Bucuresti si merge mult in oras. Pentru ceilalti nu sunt in masura sa ma pronunt.
P.S: @chiuloasa ..- pe bune !?..."90% din posesorii de masini din Bucuresti nu ies din Bucuresti cu masina" -!!?? Eu ies cel putin o data la 2 saptamani ( si vorbesc de plan personal/familial si nu de cel profesional) si nu cunosc pe nimeni din amicii/cunoscutii/rudele mele din Bucuresti care sa aiba masina si sa nu iasa frecvent din oras la sfarsit de saptamana sau in concedii/zile libere ...de unde dracu le scoateti bai nene ..dar ce Bucurestiul e oras de mormoni sau ce !?...juma de tara e impanzita de bucuresteni in weekend si tu vii si spui aberatia asta !!
maşinuţa în cauză este Nissan Leaf cu x mari minusuri
- răcirea bateriei cu aer, cu un amarât de ventilator în portbagaj !!
- nu are pompă de căldură
- invertorul încarcă lent şi sistemul nu este de mare voltaj
Doar i..... ii generalizează.
Testaţi o Tesla, chiar la cercul polar şi apoi mai vorbim.
Ah, ca poate ai nevoie de o a doua masina de drumuri lungi, sigur ca da. Dar daca te plangi de lucrul asta, de fapt ce vrei sa spui esti ca prea sarac sa-ti permiti doua masini. NU e nicio jena, spune asta. Foarte misto masina electrica, mi-as lua si eu una doar pentru oras, dar sunt prea sarac sa-mi permit doua masini. Nu veni cu ... masina electrica e cah ca nu poate fi folosita pe afara.
Pe de alta parte, la modul in care au evoluat masinile electrice in ultimii 4 ani, modelul asta de Leaf e aproape primitiv. In 2021 exista masini mult mai faine decat Leaf, cu care te poti aventura inclusiv la drum lung. Am vazut pe Youtube pe cineva cu un Zoe la bloc in Bucuresti cu care a facut deja 25.000 km in doar un singur an, majoritatea pe afara. Deci deja se poate.
* Vezi că se scrie "vezi-ți". Cu cratimă, bă!
La fel cu fumatul în restaurante, a fost interzis pentru că se ştie clar că omoară şi nefumătorii.
https://m.adevarul.ro/locale/galati/cel-mai-mare-iarmaroc-sudul-moldovei-doar-vaccinati-testati-localnicii-e-strigator-cer-supermarket-nu-cere-asa--1_6113755f5163ec4271051cf2/index.html
E bine cu masinile electrice dar ar fi si mai bine sa nu punem azbest pe penthaus.
La toate electricele ar trebui să le pună în trusa medicală de prim-ajutor pastile antistress în doză triplă.