Marca franceză Venturi a adus la Salonul Auto de la Paris un model nou numit America. Este un crossover cu două locuri sau mai bine zis, un Buggy propulsat de un performant motor electric. Venturi America are un look ciudat, dar original și va fi produs într-o serie limitată de doar 25 de exemplare. Prețul este piperat, un Venturi America costând peste 300.000 euro.
Pentru acest preț, modelul America vine dotat cu un motor electric ce produce 400 CP și 480 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/oră se face în 4.5 secunde, iar până la 200 km/oră sunt necesare 14 secunde. Viteza maximă ce poate fi atinsă buggy-ul electric este de 220 km/oră. Autonomia promisă este impresionantă, Venturi declarând că setul de acumulatori de 53 kWh oferă suficientă energie pentru a putea parcurge 250 km. Timpul de încărcare este de trei ore și jumătate. Deși este prezentat ca și crossover, Venturi America nu oferă tracțiune integrală.
Crossoverul cu două locuri are 4.1 metri lungime, doi metri lățime și 1.4 metri înălțime și o gardă la sol de 280 mm. Greutatea totală este de 1.5 tone și folosește jante de 20 inch impreună cu anvelope Michelin Latitude Sport. Producția de serie va începe anul viitor la uzina Venturi de la Le Mans, Franța.
Via worldcarfans
Comentarii (0)