Vedete F1 la Abu Dhabi

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 07.02.2007
Bernie Ecclestone a anuntat oficial intrarea Grand Prix-ului Abu Dhabi in calendarul F1. La eveniment au fost prezenti si pilotii care vor alerga in 2009 pe circuitul din Emirate.

Asa cum era de asteptat, organizatorii au pus la cale un spectacol reusit sambata, cand Grand Prix-ul Abu Dhabi a fost anuntat oficial. Zeci de mii de persoane au fost prezente la o demonstratie F1 pe strazile Abu-Dhabi-ului alaturi de piloti celebri ca Fernando Alonso, Kimi Raikkonen si Felipe Massa. Demonstratia a fost cea mai mare reuniune de masini F1 in afara unui circuit, singura absenta fiind echipa Williams, care a refuzat sa fie prezenta la eveniment.

Circuitul a fost proiectat de Hermann Tilke, specialistul numarul unu in arhitectura grand-prix-urilor F1 si va fi construit pe insula Yas. Circuitul de 5.6 kilometri va include trei segmente fluide: sectoare de linie dreapta pentru viteza intrerupte de viraje stranse, o sectiune de strada si o alta de-a lungul falezei. Atmosfera circuitului va fi astfel asemanatoare cu cea de la Monaco. La anuntarea cursei de la Abu Dhabi, Bernie Ecclestone nu a exclus posibilitatea organizarii unui eveniment asemanator in Dubai.

Calendarul Formulei 1 continua sa se imbogateasca in timp ce cursele de pe tot cuprinsul globului incep sa se inmulteasca micsorand numarul celor din Europa.

Bernie a declarat ca ar vrea sa mareasca numarul curselor din acest sezon la 25, si nu doar la 20 cum declarase anterior. Intre timp majoritatea echipelor fac fata cu greu si celor 17 curse, transportand masini, echipament si staff tehnic in jurul lumii, la fiecare eveniment care ii ingroasa bugetul lui Ecclestone.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru