Atunci când Sergio Marchionne, preşedintele Grupului Fiat, a fixat o ţintă de vânzări de 50.000 de unităţi pentru Maserati până în 2015, toţi l-au crezut nebun şi au considerat utopică previziunea sa. Cu toate acestea, la numai un an de la obiectivul ambiţios, Maserati dă primele semne de revenire.
Potrivit constructorului italian, primele şapte luni ale acestui an au adus vânzări neaşteptate. Până la finele lunii iulie, Maserati a reuşit să adune 17.000 de comenzi, de trei ori mai multe decât cele înregistrate în decursul lui 2012. Dacă evoluţia ascendentă se păstrează, Maserati speră să intre pe profit cel mai devreme în 2016.
Dacă ne gândim că Maserati a reuşit să îşi redreseze evoluţia cu doar două modele noi lansate, Quattroporte şi Ghibli, atunci premizele pentru viitor sunt bune, având în vedere că italienii au în plan şi un SUV, Levante, dar şi a doua generaţie a lui GranTurismo.Harald Wester, preşedintele executiv Maserati, a anunţat că cel mai popular model anul acesta a fost Quattroporte, deşi a fost lansat la finele lunii ianuarie.
Şi Ghibli se numără printre performeri, el fiind lansat chiar mai târziu, în vara acestui an. Cu toate acestea, mezinul italienilor ar putea depăşi Quattroporte până la finele anului, având în vedere preţul său mai mic.Acelaşi Wester a recunoscut că SUA rămâne în continuare cel mai mare client pentru modelele Maserati, însă a anunţat că gigantul China a preluat conducerea în ceea ce priveşte vânzările lui Quattroporte. Explicaţia este destul de simplă. Chinezii apreciază mai mult sedanurile de lux decât sportivele.
via motorauthority
Totusi, se ''penibilizeaza' usor-usor, datorita faptului ca Ghibli si Quattroporte seamana (cam mult) intre ele...
Dar Audi si BMW nu se mai penibilizeaza ca sunt unele chiar la fel ?