Ford a publicat rezultatele vânzărilor din Europa pentru luna iulie, ce indică un volum total de 74.300 de unități și o creștere ușoară față de anul trecut.
Constructorul american a subliniat faptul că, în acest moment, SUV-urile din gamă asigură mai mult de 20% din totalul vânzărilor europene.
În luna iulie, Ford EcoSport a avut o creștere de 110% cu cele 10.500 de unități vândute pe Bătrânul Continent. Ford Kuga a contribuit cu 12.800 de exemplare livrate către clienți, creșterea fiind de 5% în iulie.
“Vânzările noastre din Europa au crescut în iulie, în special datorită SUV-urilor, dar și cu ajutorul vehiculelor noastre comerciale. Și Fiesta a avut vânzări foarte bune, cu o creștere de 60%,” se arată într-un comunicat oficial Ford.
Pe segmentul SUV, în iulie, Ford a vândut cu 31% mai multe mașini în Europa decât anul trecut. Per total, vânzările Ford au crescut în jumătate din piețele sale tradiționale, cu rezultate notabile în Germania (5.9%), Spania (17.2%) și Franța (11%).
Via Ford
Comentarii (1)