În luna aprilie, românii au înmatriculat 13.276 de mașini noi, potrivit datelor oferite de ACAROM. Asta înseamnă o creștere semnificativă, de 34.58% față de aceeași lună din 2023.
Mai mult, în primele 4 luni ale lui 2024 au fost înmatriculate 46.504 de mașini noi, cu peste 300 de unități mai puține față de intervalul ianuarie – aprilie din 2023.
În clasamentul mărcilor, Dacia conduce detașat, cu 13.549 de mașini vândute de la începutul anului și până în ultima zi din aprilie. Pe locul 2 este Toyota, cu 3996 de unități înmatriculate, iar podiumul este completat de Skoda, cu 3417 exemplare vândute până acum.
Restul clasamentului este completat de: Volkswagen (2787 de mașini), Hyundai (2714 exemplare), Renault (2710 bucăți), Ford (1965 de vehicule), Mercedes-Benz (1872 de mașini), BMW (1727 de exemplare) și Suzuki (1619 de unități).
Cu privire la piața auto second-hand, în luna aprilie au fost înmatriculate 29.892 de astfel de mașini.
Și aici avem, astfel, o creștere de 36.83% față de aprilie 2023.De asemenea, în primele 4 luni au fost înmatriculate 114.027 de mașini second-hand, ceea ce înseamnă o creștere de 15.81% față de aceeași perioadă de anul trecut.
via ACAROM
În plus, cum se menționează în articol, când se vând cu 300 mașini puțin, se adaugă... o scădere. :)))))))
La SH e mai simplu, +15% nu lasă loc de interpretări, din care electrice... zero.
La cele noi nu mai spunem procentul de electricele pentru că facem o manipulare în detrimentul manipulării. :))))
Deci stam bine, curatam de troace strainii in continuare, ne putem mandri cu titlul de groapa de gunoi a Europei.
https://www.statista.com/statistics/1374529/dacia-passenger-cars-number-germany/
Deci la germani nu le pute Dacia, dar le vand la romani BMW-uri DIZAL sh :))
Or fi ei mai fraieri si in loc sa cumpere BMW de la ei din tara prefera Dacia importata de la romani? Oare germanii sunt atat de inapoiati sa nu stie ce inseamna mașini la ei in tara?
Neamțul care are BMW sigur nu cumpără Dacia, vrea doar sa scape de ea cand devine costisitoare la întreținere si asigurare. Neamțul care cumpără Dacia (si nu numai neamțul) are nevoie de o a doua mașina, Dacia fiind o alternativa buna fata de un sh de-al lor bun.
Totuși, dacă cineva își cumpără un SH de la un dealer, cel mai probabil nu vor fi probleme. Orice mașină după maxim 3 ani nu se mai poate considera “nouă”…. dar să sărim direct la troacă doar că-i SH, serios???