Programul Rabla Plus a continuat să influențeze semnificativ apetitul românilor pentru mașini electrice și în luna octombrie, potrivit celui mai recent raport publicat de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Astfel, datele oficiale arată că românii au înmatriculat 1.185 de mașini electrice în primele 10 luni ale anului, în creștere puternică cu 143% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Ca și până acum, Nissan și Renault își dispută supremația în clasamentul mărcilor, iar după luna octombrie constructorul japonez a revenit pe primul loc cu 319 unități Nissan Leaf comercializate. În schimb, constructorul francez ocupă locul doi cu 316 unități ale hatchback-ului Renault Zoe și ale utilitarei Renault Kagoo ZE.
Volkswagen încheie podiumul la mare distanță de cei doi rivali cu 203 unități e-Golf și e-Up! Un duel interesant în acest segment este și cel dintre Jaguar și Audi în privința SUV-urilor electrice. Britanicii sunt în continuare în față cu 32 de unități I-Pace comercializate, în timp ce e-tron a ajuns la 17 unități.
Loc | Marcă | Vânzări BEV ian-oct 2019 |
Vânzări BEV ian-oct 2018 |
Evoluție |
1 | Nissan | 319 | 28 | N/A |
2 | Renault | 316 | 71 | 345% |
3 | Volkswagen | 203 | 124 | 64% |
4 | BMW | 155 | 110 | 41% |
5 | Smart | 127 | 101 | 26% |
6 | Jaguar | 32 | - | - |
7 | Audi | 17 | - | - |
8 | Mercedes-Benz | 3 | 1 | 200% |
9 | Alte mărci | 13 | 9 | 44% |
Total | 1.185 | 487 | 143% |
Mașini plug-in hybrid
Între timp, piața de mașini plug-in hybrid a recuperat integral declinul înregistrat în prima parte a anului.
Dacă inițial vânzările erau cu până la 50% mai mici decât anul trecut, după primele 10 luni ale anului vânzările au crescut cu aproape 20% la 304 de unități, ca urmare a unor rezultate excelente în lunile septembrie și octombrie.Mitsubishi Outlander PHEV are o cotă de piață de circa 40% în segmentul său cu 126 de unități, iar constructorul japonez este urmat în top de Volvo și Land Rover cu 65 și, respectiv, 37 de unități. Mărcile premium BMW și Porsche completează top 5.
Loc | Marcă | Vânzări PHEV ian-oct 2019 |
Vânzări PHEV ian-oct 2018 |
Evoluție |
1 | Mitsubishi | 126 | 26 | 385% |
2 | Volvo | 65 | 35 | 86% |
3 | Land Rover | 37 | 0 | - |
4 | BMW | 36 | 30 | 20% |
5 | Porsche | 26 | 33 | -21% |
6 | Mercedes-Benz | 9 | 30 | -70% |
7 | Mini | 4 | 9 | -56% |
8 | Toyota | 1 | 0 | |
Total | 304 | 254 | 20% |
Mașini hibride
Între timp, piața de modele hibride fără încărcare la priză a înregistrat de asemenea o creștere puternică de 37%, la 3.794 de unități, însă ritmul de creștere a scăzut comparativ cu luna septembrie.
Ca de obicei, Toyota este pe primul loc cu 3.265 de unități, echivalentul unei cote de piață de 86%, și este urmată de brandul său premium Lexus cu 203 unități. Podiumul este completat de Ford cu 83 de unități, în timp ce Honda este pe poziția a patra cu 72 de unități.
Loc | Marcă | Vânzări HEV ian-oct 2019 |
Vânzări HEV ian-oct 2018 |
Evoluție |
1 | Toyota | 3.265 | 2.477 | 32% |
2 | Lexus | 203 | 98 | 107% |
3 | Ford | 83 | 51 | 63% |
4 | Honda | 72 | 0 | - |
5 | Suzuki | 70 | 24 | 192% |
6 | Kia | 54 | 51 | 6% |
7 | Hyundai | 44 | 48 | -8% |
8 | Land Rover | 3 | 1 | 200% |
Total | 3.794 | 2.768 | 37% |
Via APIA
Pacat ca nu sunt disponibile (inca), si in Romania, masinile electrice de volum cu autonomie electrica mare - de circa 450 km WLTP:
- HYUNDAI Kona Electric (portbagaj 332 litri) si
- KIA e-Niro (portbagaj 451 litri).....
Cu siguranta s-ar fi vandut FOARTE BINE mai ales ca acestea ofera si garantii tehnice excelente (5 ani respectiv 7 ani)....