Vânzările Dacia au crescut la nivel global cu 5.1% în 2019: peste 736.000 de unități comercializate

de Daniel Popescu, Foto: Dacia
Vineri, 17.01.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacia a anunțat că a comercializat peste 736.000 de autoturisme și utilitare la nivel global în anul 2019, în creștere cu 5.1% comparativ cu 2018. Rezultatul vine în contextul în care vânzările Renault au scăzut cu 8%.

Dacia reprezintă în această perioadă principalul motor de creștere pentru Grupul Renault, potrivit datelor cu privire la vânzările globale pentru anul 2019.

Astfel, vânzările totale ale mărcii Dacia (vânzări realizate în România plus toate piețele internaționale) au ajuns la 736.570 unități, în creștere cu 5.1% comparativ cu datele din 2018.

Pe continentul european (cele 28 de state ale Uniunii Europene și țările care fac parte din organizația EFTA: Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstien), Dacia a comercializat 581.543 de autoturisme și ocupa locul al 13-lea în clasamentul celor mai vândute mărci.

Renault, scădere de peste 8% la nivel global

În schimb, brandul Renault a avut un an modest la nivel global, în contextul în care vânzările de autoturisme au coborât sub pragul psihologic de două milioane de unități (1.944.934 de unități) și au scăzut cu 8.4% comparativ cu 2018.

Singurele mărci din Grupul Renault care au mai înregistrat creșteri anul trecut au fost brandul de nișă Alpine (4.835 de unități, +131%), Lada (400.256 de unități în Rusia, +3.9%) și Avtovaz (1.354 unități în Rusia, comparativ cu niciuna în 2018).

În total, Grupul Renault a încheiat anul trecut cu 3.129.434 unități vândute, în scădere cu 4.1%.

Reprezentanții Renault anticipează însă o revenire pe creștere în 2020 ca urmare a numeroaselor lansări programate.

"În 2020 vom beneficia de pe urma vânzărilor de pe parcursul întregului an pentru noile generații Clio și Captur, dar și de accelerarea ofensivei noastre electrice și hibride, în special cu noua generație Zoe, Twingo Z.E și tehnologia E-Tech (n.r - pentru Clio și Captur)", a declarat Olivier Murguet, vice-președintele departamentului de vânzări.

Via Renault

Comentarii (2)

  • Daca toate modelele aveau minim 4 stele euroncap si minim 6 airbag-uri in serie, Dacia mai facea o fabrica :( asa, ..........
    2 3
  • Cred ca daca pui la socoteala tot ce înseamnă Logan, Sandero, Lodgy,.... vândute cu sigla Renault, Lada (am văzut un MCV vechi, la Lada, Largus parca se chema) cred ca sunt aproape 50%/50%
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru