Dacia își continuă parcursul pozitiv din acest an, după vânzările record înregistrate în prima jumătate a lui 2018.
Grupul francez Renault a publicat cifrele de vânzări pentru primele 9 luni ale anului, iar rezultatul indică o creștere de aproape 10% pentru Dacia.
Comunicatul oficial arată că Dacia a reușit să vândă, în total, 530.296 de vehicule la nivel global, până la sfârșitul lui septembrie, în creștere cu 9.5% față de aceeași perioadă din 2017.
Constructorul a bifat creșteri atât în cazul autoturismelor, cât și în cazul vehiculelor comerciale ușoare (LCV). Astfel, vânzările de autoturisme Dacia s-au ridicat la 496.857 de unități, cu 10% mai multe față de 2017 (451.569).
În cazul LCV, vânzările Dacia au fost de 33.439 de mașini, în creștere de 2.2% față de anul trecut (32.730 de unități).
La nivelul grupului Renault, vânzările pentru primele 9 luni au crescut cu 8.1%, până la un total de circa 2.97 milioane de unități.
Via Renault Group
- da curent de unde aveti?
- pai de unde putem, de la vecini am tras un cablu de pe stalp ca statea antena degeaba cu 100 de canale pe ea
- dar vad ca aveti bijuterii...casa cat un palat
- astea sunt de la mosii nostrii...si casa am facut-o de la spania...
- si nu lucrati nicaieri?
- nu ca sant bolnav cu ametelile
- si audi-ul din curte?
- ala e unor rude...mai sarace. Eu am, iaca septarul cu nr de bulgaria.
-si wc-ul din curte?
- a da' ala e a nostru, atata avem saracia noastra: palatu' cu douj'de amere si wc-ul ala. In rest nica...ca statul nu are grija de copii mei
- da' sepatrul?
- pai nu ti-am zis? e cu numere de bulgaria