Anul trecut, Grupul Renault a vândut în total 2.051.174 de mașini la nivel mondial. Asta reprezintă o scădere de 5.9% față de nivelul înregistrat în 2021. Cele mai multe mărci din cadrul grupului francez au înregistrat, la rândul lor, scăderi ale vânzărilor în anul precedent.
În schimb, Dacia a fost printre puținele mărci din cadrul Grupului care a înregistrat creșteri la acest capitol. Constructorul de la Mioveni a vândut 573.837 de mașini la nivel mondial, mai multe cu 6.8% față de 2021. Dintre cele peste 573.000 de mașini vândute, 475.511 de vehicule au fost comercializate în Europa.
Mai mult, Dacia a fost și a treia cea mai bine vândută marcă pentru clienții privați la nivel european și deține o cotă de piață de 7.6%.
Cealaltă marcă aflată în creștere a fost Alpine, cu 3546 de mașini vândute, ceea ce înseamnă o creștere de peste 33%.
Între timp, marca Renault a vândut 1.415.646 de mașini la nivel mondial, mai puține cu 9.4% față de 2021.
Grupul francez susține, în schimb, că numărul de comenzi de până acum acoperă producția din 2023 pentru mai bine de 3 luni.În clasamentul piețelor, România a fost a 11-a cea mai mare piață pentru Grupul Renault. La noi în țară au fost vândute 51.851 de mașini și vehicule comerciale ușoare în 2022 și reprezintă 36.1% din piața noastră. Cele mai importante piețe pentru grupul francez sunt cele din Franța, Germania și Italia.
via Economica
Fară să mai punem la socoteală Joger-ul hybrid pe care îl poți comanda de la 23.000 și ceva sau Duster-ul de 1.5 diesel 4x4 la 23.800
Înțeleg că prețurile sunt foarte bune dacă alegi să cumperi o catastrofă cheală.
Intrebare la care sa te gandesti: de ce francezii si germanii ar prefera sa le vanda la romani troace sh si ei isi cumpara masini noi, asa varza cum crezi tu ca sunt? Si asta nu de anul trecut, ci de cativa ani buni. Oare ei nu si-au dat inca seama ca mai bun e un BMW sau VAG sh din Germania, decat o Dacie noua din Romania? A se vedea ca atat Franta cat si din Italia ajungi imediat in Germania ca sa cumperi sh. Nu trebuia sa faci 2000 km ca sa aduci o troaca pana in Romania.
Te referi la compatrioții ”cunoscători” și amatori de vechituri premium, atoateștiutorule?
Asemănători cu alții care se cred deștepți cu glume despre Dacia și-și dau singuri voturi multiple.
Cam atât.
Si el o cumpăra din pragmatism si nu ca este ceva, ce nu s-a mai văzut. Segmentul de adresabilitate al mărcii Dacia este: client privat care are nevoie de a doua mașină si-si dorește garanție. Calculele pun Dacia in avantaj si de aici au peste 450 000 clienți înafara României (toți ne dorim o mașină Premium, problema este ca nu ne permitem)
Se pare că-n țara asta necivilizată s-a împământenit (printre altele) și năravul de a afișa posesiuni mult peste nivelul individului, deci care mai de care se screme să pună mâna pe produse ”premium”, că și le permite ori ba.
Implicit tot ghiorlanul crede că janghina premium îl face domn (posibil și exemplarul de mai sus care scuipă semințe pe Dacia), la fel cum parfumul strident acoperă transpirația pațachinei din dreapta.
Dacia se vinde pentru că e un Renault mai simplu la prețuri decente, și nu doar pentru că e cea mai ieftină alegere, cum consideră mulți cu dispreț superior.
DS, mașina premium pentru prostovani cu bani, citroen cu ștaif, vorbește despre bifuel la Dacia, deși gpl-ul original Dacia este știut drept catastrofă. Deci, țeapă pe față.
Nu văd ce posesiuni peste nivelul individului ar putea să afișeze un cumpărător de mașină de 20 k în detrimentul unui gunoi Dacia de 15 k. Trebuie să nu fie prost pe banii lui și atât.