Mercedes pare de neoprit în cursa pentru păstrarea titlului de cel mai mare constructor premium din lume și în 2017. Constructorul german a raportat pentru luna octombrie vânzări record de aproape 183.000 de unități, în creștere cu 5.6% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Clasa E și-a continuat creșterea accelerată cu aproape 10% la peste 27.000 de unități, însă o altă explicație pentru vânzările bune este recordul de vânzări pentru SUV-uri. Peste 66.000 de SUV-uri cu sigla Mercedes și-au găsit proprietari noi în a 10-a luna a anului, vedeta germanilor fiind Mercedes GLC (foto).
BMW și-a păstrat locul doi și în această lună după ce a raportat vânzări de peste 168.000 de unități, însă în cazul bavarezilor creșterea a fost de numai 1%. Una dintre explicații este scăderea de 5% înregistrată pe piața europeană, compensată de creșterea puternică de 14% înregistrată în China.
Între timp, Audi a raportat vânzări de aproape 159.000 de unități, în creștere cu 5.3%, însă și germanii de la Ingolstadt au scăzut ușor pe piața europeană.
În ansamblul primelor 10 luni ale anului, Mercedes a comercializat peste 1.9 milioane de unități, în creștere cu 11% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce BMW s-a oprit la borna de 1.7 milioane de unități. Ca urmare a debutului modest de an, Audi este în continuare la o distanță apreciabilă pe locul 3, cu numai 1.56 milioane de unități.
Loc | Constructor |
Vânzări octombrie 2017 |
Creștere | Vânzări ian-oct 2017 |
Creștere |
1 | Mercedes | 182.812 | 5.6% | 1.900.112 | 11.1% |
2 | BMW | 168.509 | 1% | 1.706.020 | 3.6% |
3 | Audi | 158.750 | 5.3% | 1.539.500 | 1.3% |
Via Mercedes, BMW, Audi
A fost regele ! Acum sunt pe ultimele locuri la fiabilitate. BMW e peste Benz si Audi cu mult in topul fiabilitatii. Iar ca tehnologie si calitate toate cele 3 marci sunt apropiate.
(divizia de lux, nu prostiile de masini de marfa facute in colaborare cu Renault, sau pickup cu Nissan, sau alte tipuri de masini de marfa cu Fiat)
este regina masinilor din toata lumea !
Asa este.. un SLK, GLK nu mai spun de seria S sau de S Maybach care nu are comparatie in lume, nu are rival la divizia lux, oricat s-ar chinui Jaguar sau Rolls Royce cu wraith...
Pacat ca Mercedes nu vin cu un sistem hibrid puternic, in care un motor termic foarte izolat fonic, termic sa fie doar pe post de generator electricitate si restul trenului de rulare sa fie full-electric !!
cum au incercat Fisker Karma...
Sau este doar clasa premium