Anul 2016 tinde să devină unul din ce în ce mai palpitant pentru cei mai importanţi constructori premium din lume. Dacă la începutul acestui an tendinţa a fost ca Mercedes să devină cel mai mare producător premium în dauna celor de la BMW, iată că luna aprilie a adus o nouă schimbare în peisaj.
De data aceasta, Audi s-a întrecut pe sine şi a reuşit să obţină cele mai mari vânzări în cea de-a patra lună a anului, după ce a comercializat 164.350 de unităţi, în creştere cu 7.5% comparativ cu aprilie 2015. Constructorul de la Ingolstadt a depăşit însă Mercedes cu numai 287 de unităţi, întrucât germanii de la Stuttgart au raportat vânzări de 164.063 de unităţi, în creştere cu 10.5% faţă de perioada similară a anului trecut. BMW a ocupat doar locul 3 în clasamentul lunii aprilie, cu "numai" 150.542 de unităţi şi o creştere anemică de 1.1%.
Progresele Audi se datorează vânzărilor foarte bune înregistrate de modelele Q7 şi A4, iar Europa este responsabilă în mare măsură de aceste performanţe: vânzările au crescut cu 12% în Germania, cu 17.6% în Spania şi cu 15% în Italia. Un alt motor de creştere a fost înregistrat de China (9.4%), după ce anul trecut vânzările din statul asiatic se plafonaseră la nivelul din 2013.Aceste date au propulsat Audi la vânzări de 620.100 unităţi în primele patru luni ale anului, aceasta fiind pentru prima oară în sitorie când Audi depăşeşte 600.000 de maşini vândute în intervalul ianuarie-aprilie. Constructorul rămâne pe locul trei în clasamentul general al primelor patru luni, însă a micşorat semnificativ diferenţa faţă de BMW, care ocupă în continuare locul 2 cu vânzări de 629.325 de unităţi, în creştere cu 4.8% faţă de anul trecut.
Liderul segmentul rămâne însă Mercedes cu cele 647.550 de unităţi vândute în primele patru luni, cu 12.1% mai mult decât anul trecut.
Loc | Constructor |
Vânzări aprilie 2016 |
Creștere | Vânzări ian-apr 2016 |
Creștere |
1 | Mercedes | 164.063 | 10.8% | 647.550 | 12.1% |
2 | BMW | 150.542 | 1.1% | 629.325 | 4.8% |
3 | Audi | 164.350 | 7.5% | 620.100 | 4.9% |
Via Audi, BMW, Mercedes
Stii ce e ciudat ....cu toate astea VAG ul a vandut mai mult ca Toyota.
Acum detin o Toyota Yaris 1.0 si e masina perfecta de oras dar daca ai 3 copii si vrei sa mergi undeva si sa mai faci si o depasire....
Inainte sa iau Q5 ul am testat 11 masini intre care si BMW X3 - X4 si Mercedes ....dupa test drive , dupa ce am mai intrebati de posesori , de mecani am mers pe varianta asta.