Mercedes-Benz traversează o perioadă foarte bună din punct de vedere al vânzărilor la nivel global, iar luna mai nu a făcut excepție de la această regulă. Constructorul din Stuttgart a raportat vânzări de peste 198.000 de unități, în creștere cu 2.3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În primele cinci luni, constructorul german a comercializat 985.063 de mașini la nivel global, înregistrând astfel o creștere cu 5.4%.
În Europa, Mercedes-Benz a comercializat 81.011 unități în luna mai, în scădere cu 4.1% față de perioada similară din 2017. În același timp, nemții au avut performanțe excelente pe piața din China: 56.066 de mașini comercializate în luna mai, o creștere cu 12.1%. SUV-urile reprezintă unul dintre principalele motoare de creștere, iar în luna mai, Mercedes-Benz a comercializat 69.340 de unități, în creștere cu 4.3%. GLC rămâne principala armă în acest segment.
De la începutul anului și până la finalul lunii trecute, Mercedes-Benz a vândut 349.119 SUV-uri la nivel global.
În același timp, BMW a raportat vânzări de circa 174.000 de unități, în scădere cu 1.8% față de perioada similară a anului trecut.
În primele cinci luni, bavarezii au reușit să ajungă la un total de 858.675 de mașini livrate, înregistrând un spor de 1.6%. De la începutul anului și până la finalul lunii mai, gama BMW X reprezintă 35.3% din vânzările înregistrate de constructorul german.Între timp, Audi raportează vânzări de 160.600 de unități pentru luna mai, în creștere cu doar 0.7% comparativ cu același interval din 2017. În primele cinci luni, vânzările totale la nivel global au ajuns la 785.300 de unități, o creștere de 6.4%.
În luna mai, Audi a vândut în Europa 72.150 de mașini, cu 5.2% mai puține față de același interval din 2017, în timp ce în China, vânzările au ajuns la 51.732 de unități (+7.7%). Și Audi mizează pe SUV-uri, iar de la începutul anului și până la finalul lunii trecute, gama Q a înregistrat vânzări de peste 287.000 de unități.
Loc | Constructor |
Vânzări mai 2018 |
Creștere |
Vânzări ian-mai 2018 |
Creștere |
1 | Mercedes | 198.187 | 2.3% | 985.063 | 5.4% |
2 | BMW | 173.940 | -1.8% | 858.675 | 1.6% |
3 | Audi | 160.600 | 0.7% | 785.300 | 6.4% |
Via Mercedes, BMW, Audi
Apropo, la respectiva firmă eroică, totul este minunat. Turbo-minunat. Şi a evoluat de la aero la aqua (doar isteţii ajung la substrat).
Și să nu uităm o altă paradigmă valabilă ȋn prezent: dacă, “pe vremuri”, luxul făcea prețul, astăzi se ȋntâmplă invers…
Asa se ajunge pe primul loc in lume chiar s iin tara care se credea ca e cea mai corecta.
Ce sa zic: corectitudine germana !
La mai mare domnilor ! Cu cati cai raman si ce performante mai au masinile resoftate ? :))
Multi si prosti mai sunt unii.