Mercedes continuă imperturbabil dominația din segmentul premium la nivel global, potrivit datelor publicate în această perioadă de cei trei mari constructori germani. Producătorul cu sediul la Stuttgart a raportat aproape 1.19 milioane de unități, în creștere cu 4.5% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Interesant este însă că Asia reprezintă singurul continent unde Mercedes a înregistrat creștere (+16%), în contextul în care vânzările din Statele Unite și Europa au scăzut ușor cu 1.9% și, respectiv, 1.5%.
Printre cele mai importante modele din portofoliu se numără Clasa E, care a înregistrat vânzări de 182.000 de unități, și Clasa S cu 43.000 de unități, în timp ce gama de SUV-uri a înregistrat peste 422.000 de comenzi.
Așa cum s-a întâmplat în aproape fiecare lună a acestui an, BMW ocupă locul doi în clasament cu aproape 1.06 milioane de unități, în creștere cu numai 2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Modelele care au contribuit la creșterea vânzărilor au fost în special Seria 1, X1 și Seria 5, în timp ce X3 a înregistrat o creștere de 25% în luna iunie.
Producătorul de la Munchen a oferit date statistice detaliate și pentru piața din România: 1269 de unități a vândut BMW în țara noastră în primele 6 luni, cu 10% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
48% dintre unități au fost SUV-uri, 85% dintre unități au fost echipate cu tracțiune integrală xDrive, iar cel mai bine vândut model a fost X5, cu 155 de unități.
81% dintre clienți au optat pentru motoare diesel, însă în același timp vânzările de modele electrificate au crescut de 4 ori datorită startului timpuriu al programului Rabla Plus: 61 de unități i3 și un i8.Între timp, Audi a raportat aproape 950.000 de unități vândute la nivel global, în creștere cu 4.5%, în ciuda faptului că vânzările de pe piața europeană au scăzut cu 4.2%. În schimb, vânzările din China au crescut cu 20%, la peste 300.000 de unități.
Loc | Constructor |
Vânzări iunie 2018 |
Creștere |
Vânzări ian-iun 2018 |
Creștere |
1 | Mercedes | 203.783 | -2.6% | 1.188.832 | 3.9% |
2 | BMW | 200.610 | 4% | 1.059.296 | 2% |
3 | Audi | 164.000 | -3.8% | 949.300 | 4.5% |
Via Mercedes, BMW, Audi
Comentarii (0)