Vânzări premium în aprilie 2017: Mercedes rămâne detașat pe primul loc, scăderea Audi continuă

de Daniel Popescu
Miercuri, 17.05.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes a fost brandul premium cu cele mai mari vânzări la nivel global și în luna aprilie, în timp ce Audi continuă să scadă inclusiv pe piețele din Europa.

Mercedes a continuat să înregistreze creșteri consistente de vânzări și în cea de-a patra lună a anului, însă acestea s-au mai temperat comparativ cu primul trimestru.

Constructorul german a raportat vânzări de peste 180.000 de unități, în creștere cu 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în special pe fondul unei creșteri de peste 35% pe piața chineză. Peste 33.000 de clienți au ales în aprilie să cumpere un Mercedes Clasa C, care este urmat în clasament de Mercedes Clasa E cu peste 28.000 de unități.

Rivalii de la BMW au reușit de asemenea să înregistreze o creștere consistentă de peste 9% la 164.000 de unități, cu care ocupă detașat locul doi în clasament. A fost cea mai bună lună aprilie din istoria BMW, iar piața chineză a jucat de asemenea un rol important. De altfel, BMW a reușit să depășească la "mustață" Mercedes în țara asiatică, cu vânzări de 48.869 de unități, comparativ cu cele 47.627 de unități comercializate de rivalii din Stuttgart. De asemenea, gama de modele ecologice BMW i a raportat o creștere de vânzări de peste 43%.

Între timp, declinul celor de la Audi a continuat și în aprilie.

De data aceasta, producătorul de la Ingolstadt a raportat vânzări de 156.150 de unități, în scădere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Franța, Spania și Statele Unite sunt singurele piețe majore unde Audi a raportat creșteri, în timp ce China a adus o scădere de aproape 7%.

În clasamentul primelor 4 luni ale anului, Mercedes este lider autoritar cu 741.000 de unități, în timp ce BMW a ajuns la borna de 668.000 de unități. Între timp, Audi a ajuns la numai 578.000 de unități, cu o scădere de aproape 7%.

Loc Constructor Vânzări
aprilie 2017
Creștere Vânzări
ian-apr 2017
Creștere
1 Mercedes 180.599 10.1% 741.224 14.5%
2 BMW 164.641 9.4% 668.095 6.2%
3 Audi 156.150 -5.0% 578.750 -6.7%

Via Mercedes, BMW, Audi

Comentarii (14)

  • Pai daca masinile celor de Audi arata ca cele de acum 4-5 generatii, nu e nicio mirare.
    17 4
  • pt a cata oara eu sau altii scriem acelasi lucru: Lexus. Infiniti, Acura, Lincoln, Cadillac, Jaguar, Rolls-Royce, Bentley, Aston Martin, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, Ferrari, Lamborghini etc. nu exista pt voi? sunteti scrupulosi in meserie sau amatori?

    a, aveti dreptate, stirile lungi si tehnice plictisesc... important e sa luati ochii cu ceva pt a avea accesarile necesare incasarii banilor din publicitate
    17 7
  • inexorabil
    @dany, stai liniştit, oricum sesizarea ta va rămâne fără ecou pe Automahala; mai mult ca sigur ştii şi tu acest truism. Dacă nu cumva te vor muştrului nişte “realişti ai cifrelor” dintre cititori, fericiţi că “numai crema contează”.

    Doar Mercedes-Benz şi Cadillac pot susţine cu adevărat lupta sedanurilor de performanţă, care nu se limitează la deplasarea în linie dreaptă.

    În ceea ce priveşte al doilea tău pasaj, evident că aşa stau lucrurile. Dar să fim oneşti cu noi înşine: şi noi am proceda la fel, dacă am deţine o revistă sau un site de asemenea factură. Şi să nu uităm că unei naţiuni care idolatrizează nonstop “teutonele” n-are rost să-i vorbeşti despre “alternative”, care – uh, ce argument salvator! – “nu se vând”. Exact ca în teoria (fantasmagorică) pământului plat: n-ai voie să treci nici măcar cu mintea dincolo de firmamentul care cică “închide” spaţiul şi reduce Universul la “realitatea imediată”.
    4 8
  • Acura nu e premium, Lancia nu mai exista.

    Lexus, Infiniti, Lincoln, Cadillac, Jaguar, Alfa Romeo sunt producatori regionali

    ..iar restul sunt de nisa.

    Deci oricat de trist este, cam astia 3 sunt jucatorii care conteza.

    PS: De Volvo nu iti pasa?
    15 0
  • Asta mă întrebam și eu, dar cică doar cei trei raportează lunar cifrele de vânzări.
    7 0
  • inexorabil
    @D-Boy, din păcate, saltul spre independența tehnică și perseverența de a oferi calitate palpabilă ȋncă nu reușesc să deschidă larg buzunarele oamenilor ȋn privința lui Volvo (ȋn schimb, nu mi se pare digerabilă apetența suedezilor pentru high tech, ba chiar mă irită). Ȋmi place foarte mult S90, ȋn pofida tabloului de comandă conceput ȋn stil spartan.

    Pe vremuri, luxul determina prețul – acum, pare-se că este valabilă regula inversă…

    Și ȋncă o dată ȋntreb, fără menajamente: cum se definește “premium” și cine are abilitatea de a constata armonizarea unei mărci sau a alteia cu cerințele-standard ale noțiunii ȋn cauză? Cât trebuie să aștept un răspuns lămuritor (inclusiv din partea redactorilor) ?
    0 4
  • mda, mea culpa, am uitat de Volvo si Buick... dar cu acel et caetera credeam ca m-am scos :))) dar ca sa intind coarda as zice ca Volvo in categoria premium e deja un ”truism”... oricine stie deja asta a priori (poate o posibila definitie pt Inexorabil?)
    3 1
  • inexorabil
    @dany, eu cred cu tărie că, ȋn termeni auto, luxul (sau, mă rog, cum se preferă astăzi: “premium”) se traduce drept…ceea ce stârnește fiecărui iubitor autentic de mașini acel sentiment real, instantaneu, inefabil, de confort și delectare ȋn grațiile gustului rafinat, fie și numai pentru ochi, ȋn mod virtual, nu musai ȋn mod palpabil, pentru ȋntregul corp, la fața locului! Atât și nimic mai mult; nicio definiție “științifică”, nicio explicație “de specialitate”, nicio ȋnzestrare ostentativă cu materiale scumpe! Orice altceva ȋnseamnă…discuții interminabile. Și infructuoase. Și beligerante…La bună revedere!
    1 5
  • inca si mai iritant este sa vezi oameni care se cred atotstiutori in ale masinilor care inca nu sunt capabili sa faca diferenta intre premium si lux, si le amesteca intre ele de le ia mama naibii. Desi poate ca nu iritant este cuvantul potrivit ci... penibil.
    LUX; Rolls royce, Bentley, Aston martin, Ferrari, Bugati etc, cu singuranta am uitat niste producatori, nu imi taiati capul
    PREMIUM: Mercedes, BMW, Volvo, Audi, Lexus, Jaguar, AlfaRomeo, Cadillac etc
    5 0
  • inexorabil
    TheStupidOne, decât să ȋnșiri inepții, mai bine dă o raită pe maidanul cu scaieți. N-ar fi amuzant, dar poate că, astfel, ți-ai ȋmprospăta organul gândirii. Te-ai uitat, măcar de curiozitate, la clasificarea europeană a automobilelor? Segmentul F se referă la “lux” și “ultra-lux” (Bentley și RR). Eu n-am comis nicio confuzie, ci am vorbit despre “premium” cu substrat ironic (dar, evident, nu ți-ai dat seama), fiindcă acest termen de origine latină este folosit, cu de la sine putere (adică ȋn mod “inovator”), numai de idolatrii Triadei din ȋntreaga lume, deopotrivă ziariști tendentioși și plebei obtuzi, nicidecum de adevărații specialiști! Ideal ar fi să fie eliminat din limbajul obișnuit. La urma urmei, primează viziunea personală asupra luxului, precum am subliniat ȋn postarea mea anterioară.

    Dacă aș fi fost Mafia, sigur aș fi ȋncheiat ȋn maniera lui definitorie – “Și acum, unghia!” – dar eu sunt eu, adică precizez: sportul la modă pe AM este stigmatizarea “cu temei” (mai degrabă cu cinism...) a lui moș inexo și cine ȋl practică ȋși dezvăluie caracterul josnic…Ȋn schimb, oricine se arată demn de polemică, dar musai judicioasă și decentă, este invitatul meu și aș simți o plăcere sinceră să discutăm chiar și de pe poziții iremediabil antagonice!!!

    PS: Dacă este ceva de corectat la mine, mă ocup eu ȋnsumi, cu simț de răspundere (la Judecata de pe urmă); degeaba ȋși arogă alții sarcina mea!
    1 6
  • Arogantul
    @ ala care face stouri ieftine de ferentari cu nickurile altora
    amandoi suntem de mult timp pe AM si cred ca stii deja ca nu sunt fan al triadei, dar ce spui tu sunt numai ineptii, sau poate vrei sa sugerezi ca nu e nici o diferenta intre triada si opel sau marcile de volum ale VW group?, sau intre triada si marcile din franta.....
    5 1
  • uite inexo, un video care o sa te zgarie pe retina si/sau pe cortex, depinde cat de sensibil esti
    https://www.youtube.com/watch?v=RmIq8UhWPzc
    vizionare placuta
    5 0
  • inexorabil
    Și mie mi-a fost pocit nick-ul, ba chiar ȋntr-un mod de nereprodus (a se vedea un topic recent).

    Evident că Opel n-are reprezentant ȋn segmentul F, deci nici nu intră ȋn calcul. Nici măcar ca glumă proastă.

    “The Arrogant” a cules exact ce-a semănat. El a apelat primul la “epitete”.

    Am parcurs clipul indicat de el. Am realizat de ce mi l-a propus. Iar câștigătorul desemnat al acelui “comparativ” ȋnseamnă un gest firesc! Și eu aș fi votat Volvo. De ce? Nu doar fiindcă suedezii ȋnregistrează un salt spectaculos, ci și din cauză că perspectiva americanilor asupra luxului a suferit, după părerea mea, o metamorfoză nefastă…Eu, unul, nu (mai) sesizez ȋn direcția lor vocație, imaginație, originalitate, strădanie! Companiile americane nu mai urmează o ideologie, ȋn primul rând! Pe vremuri, eram ferm convins că yankeii le dau clasă inclusiv celebrelor case italiene de design, fiindcă mă impresionau din cale afară, chiar dacă, uneori, s-au acoperit și de ridicol, nu numai de glorie, precum ȋn cazul “Cadillac” Cimarron. Acum, ei pun accentul pe hiperstandardizare, aidoma Triadei, aidoma asiaticelor “premium”.

    Regret, Arogantule: “premium” rămâne, pentru totdeauna, un cuvânt impropriu ȋn universul auto. Șablonul profund inoculat ȋn conștiința publică, anume că “europenii (cu precădere nemții) sunt cei mai buni, cei mai tari, cei mai șmecheri”, nu poate atrage decât dezavuare (nu din partea fanilor “americanelor” și ai “japelor”, ci a tuturor celor echilibrați).

    Teoretic, Triada nu este frapantă ȋn ȋntregime, ci ȋn principal ȋn segmentul F și apoi la categoria “luxury SUV” a segmentului J. Iar mulți au tendința să uzeze de expresia “materiale premium”, dar este recomandabilă forma “materiale de calitate”. Prin definiție, calitatea se poate interpreta ȋn fel și chip. “Plăcut ochiului” (sau “la atingere”) nu sugerează neapărat calitate, dar și regula inversă este valabilă.

    De fapt, ni se oferă pe piață două categorii opuse ontologic – scumpete și volum – dar cum să reacționezi atunci prima ȋi preia celei de-a doua aspectul, iar a doua se vrea evaluată ca prima?

    Luxul cu adevărat eclatant te lasă ca la dentist, iar “englezoaicele” știu cel mai bine cum să-și ducă mai departe rețeta afirmării. Dar, când mă gândesc (cu oroare imposibil de alungat) că splendorile de peste Canalul Mânecii au ajuns pe mâini…tuciurii (clanul Cârpaci, de exemplu), dar și la unele specimene cu carență flagrantă de creier (de la noi sau de la…arabi), atunci ȋmi dau seama că sunt fericit că mizez pe distincția unui Oldsmobile 98 sau 88 din urmă cu 35-40 de ani…Retrograd, Vianule, retrograd.

    Nu mă ambiționez să am eu ultimul cuvânt, așa cum insinuează A77, dar cred că tărășenia poate fi considerată ȋnchisă. Să recunoaștem adevărul crud: luxul este și va fi perpetuu…inaccesibil celor mai mulți dintre noi (d.p.d.v. financiar; faptul că ai ocazia nesperată să te urci ȋn vreo bijuterie la un salon auto nu ȋnseamnă decât a-ți satisface pofta pe moment sau a-ți face sânge rău pentru multă vreme), astfel că…vorbim discuții. Punct și de la capăt.

    PS: inteligent băiat Di Erogănt Oan. M-a lovit finuț sub centură, ȋn genul “ȋți dau o replică de bun simț și mai ales calmă, ca și cum nici n-aș fi citit ce-ai scris despre mine, și, astfel, te dovedesc moralmente, ȋți arăt că sunt și educat, și superior ție, chiar dacă nu produc atâta maculatură ca tine”. Mda, bine.
    2 0
  • Arogantul
    @inexo
    daca nu ar exista volvo, sau bmw, intre un continental si un audi, eu as fi mers pe mana americanilor, asa stridenti cum au ajuns, macar nu sunt frigizi in design.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru