Hypercar-ul Valkyrie cu peste 1.100 de cai putere, dezvoltat de Aston Martin și Red Bull Racing, este doar primul proiect comun al celor două companii.
Șeful echipei de Formula 1 a dezvăluit că alte câteva proiecte se află pe lista celor de la Aston Martin și Red Bull, cu toate că nici Valkyrie nu a ajuns încă pe drumurile publice.
Christian Horner a vorbit despre proiectul “003”, a treia mașină pregătită de cele două companii după Valkyrie și versiunea sa de circuit AMR Pro (foto).
“Suntem foarte implicați în dezvoltarea proiectului 003, iar mai apoi ne vom uita și la proiectele 4 și 5,” a declarat Horner.
Proiectul 003 ar presupune un nou hypercar cu motor central care să folosească tehnologie provenită din Formula 1. Șeful Aston Martin a spus recent că va fi vorba despre un hibrid cu o putere totală de circa 700 CP, cu posibilitatea folosirii motorului AMG V8 de 4.0 litri.
Via Carscoops
Comentarii (0)