VAG a prezentat valorile exerciţiului financiar din 2010
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Oficialii grupului german Volkswagen au dat publicităţii valorile rezultatului exerciţiului financiar încheiat la finele lui 2010. Conform cifrelor oferite de germani, cel mai mare constructor al Europei a înregistrat o creştere impresionantă în dreptul profitului sau al vânzărilor.
Grupul Volkswagen a obţinut în 2010 un profit net de 7.2 miliarde de euro, cu aproximativ un miliard mai mult comparativ cu anul precedent. Conform oficialilor, profitul net a crescut mulţumită unei prezenţe puternice pe piaţa din China, dar şi pe pieţele emergente. Profitul operaţional s-a cifrat la 7.1 miliarde de euro, de trei ori mai mult comparativ cu 2009, iar veniturile din vânzările au crescut cu 21 de procente.
În 2010, constructorul german a reuşit să livreze la nivel mondial 7.2 milioane de maşini, cu 13.7 procente mai mult faţă de anul precedent. "2010 a fost cel mai bun an din istoria Grupului Volkswagen", a declarat Martin Winterkorn, directorul executiv al nemţilor. Conform oficialilor germani, acest rezultat se datorează şi investiţiilor de pe piaţa din Brazilia.
În SUA, germanii vor să îşi tripleze vânzările până în 2018, motiv pentru care aceştia ridică o nouă fabrica pe porţile căreia va ieşi un model special pentru piaţa de peste Ocean.Via | VAG
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Volkswagen in Romania
-
Volkswagen Amarok facelift Preţ: 36.246 - 53.725 €
-
Volkswagen Arteon Preţ: 34.824 - 45.048 €
-
Volkswagen Beetle Preţ: 16.194 - 26.266 €
-
Volkswagen Beetle Convertible Preţ: 24.378 - 27.793 €
-
Volkswagen Caddy Preţ: 15.260 - 28.927 €
-
Volkswagen e-Golf facelift Preţ: 37.471 €
-
Volkswagen e-Up Preţ: 25.837 €
-
Volkswagen Golf 7 facelift Preţ: 15.844 - 38.873 €
-
Volkswagen Golf 8 Preţ: n/a €
-
Volkswagen Golf Alltrack facelift Preţ: 26.056 - 28.774 €
-
Volkswagen Golf Sportsvan (2014-prezent) Preţ: 16.874 - 26.929 €
-
Volkswagen Golf Variant facelift Preţ: 16.539 - 25.105 €
-
Volkswagen Passat (2014-prezent) Preţ: 21.307 - 40.583 €
-
Volkswagen Passat Alltrack (2014-prezent) Preţ: 34.236 - 42.901 €
-
Volkswagen Passat Variant (2014-prezent) Preţ: 23.361 - 41.838 €
-
Volkswagen Polo Preţ: n/a - 21.109 €
-
Volkswagen T-Roc Preţ: 16.944 - 29.863 €
-
Volkswagen T5 Multivan (2009-2016) Preţ: 30.390 - 55.228 €
-
Volkswagen Tiguan Preţ: 21.205 - 36.873 €
-
Volkswagen Tiguan Allspace Preţ: 26.067 - 40.655 €
-
Volkswagen Touareg Preţ: 49.111 - 60.040 €
-
Volkswagen Touran (2015-prezent) Preţ: 20.440 - 31.404 €
-
Volkswagen Up facelift Preţ: n/a - 12.252 €
Ultimele stiri din Economic
-
Potrivit celor mai recente cifre, înaintate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Dacia a comercializat peste 500.000 de mașini, pe Bătrânul Continent, în primele 11 luni din 2024. (19.12)
-
Constructorul de la Mioveni a înregistrat 10.000 de comenzi pe platforma proprie de e-commerce. Mașina aniversară este un Duster Extreme, de ultimă generație. (16.12)
-
Nissan a recunoscut că unul din motivele pentru care se află în situația dificilă din prezent este lipsa de modele hibride pe anumite piețe importante. Marca japoneză s-a bazat prea mult pe mașini electrice. (06.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
cred ca dupa valoarea profiturilor vag este producatorul numarul 1 modial, uite asa o corporatie este mai puternica dpdv financiar decat multe tari .
CU SIGURANTA.....
ROMANII NOSTRII care este si n-are noroc imediat va musca de fund ca ei nu este in stare sa gandeasca ei stie mai bine ca VW face profit ""inseland pacalind etc"" si ca ~7.200.000 de oameni s-au pacalit cumparandu-le masinile....
lor doar le era drag rau de PIECH si s-au gandit sa ii faca un profit de vreo shepte bulioane euro saracul ca sa poata sa isi modifice masinile si motoarele alea deosebit de proaste de fumgiene si de urate cu care pacaleste clientul.....mai precis vreo 7milioane......
e ca asta ganditi? pardon de unde atata gandire......asta vi s-a inoculat de fapt....
bafta la honda accord si la masinile galbejite care "se vor premium"......
numai bine!!
Isi cumpara masini pseudo-premium gen vw passat sau touareg si au impresia ca dau lectii de fiabilitate sau ca tehnologia lor are 2 randuri de c**ie in fata japonezilor... niste adevarati "cunoscatori"!
Intr-un fel era de asteptat ca VAG sa o duca bine datorita unui marketing foarte bine pus la punct (mai mult sau mai putin in favoarea clientului) si vanzari record pe noi piete cu potential mare.
Off topic: daca VAG va controla MAN si Scania, cred ca o solutie pentru ca Volvo si Mercedes sa faca fata ar fi sa se alieze.
Pentru ca MAN si Scania au poate cele mai performante camioane din lume.
Eu am avut un Passat C3 si a fost extraordinar. Si da... era un TDI cu DSG. Eu nu inteleg ce aveti voi cu marca asta. Ma ducea din A in B, nu scartaia, nu cloncanea, era confortabil si ajunsesem la 100000.
Si pentru ca am fost extrem de multumit imi voi cumpara tot un VW nou.
Si nu cred ca sunt singurul care este multumit de achizitionarea unui VW.
PS. Mi-ar mai placea o KIA, dar nu stiu nimic despre comportamentul CVT. Daca stie cineva (care a condus cu asa ceva), rog o parere. Stiu cum functioneaza... vreau doar impresii la cum se simte (schimbarea treptelor, acceleratie... etc)
VW meu are 33000 de km, tocmai i-a picat una din sondele Lambda (pe care VW o asigura ca functionand in parametri normali aprox. 150 000 de km) si relantiul imi face figuri. Ceva la usa scartaie cand o inchid si de vreo 2 saptmani mi-a aparut un greieasi undeva pe la roata din spate (tare mi-e teama sa nu fie ceva cu un amortizor).
E adevarat ca tinuta de drum e superba, e stabila, confortabila precum intr-un Golf... adica pretul destul de mare e oarecum justificat (fata de Fabia sau Polo de exemplu). Poate vei spune ca sunt carcotasi. E adevarat ca nu sunt chestii grave, dar sunt enervante.
Daca ar fi sa-mi iau a doua oara VW? Nu cred. MINI.
1Wal-Mart Stores 408,214 14,335
2Royal Dutch Shell 285,129 12,518
3Exxon Mobil 284,650 19,280
4BP 246,138 16,578
5Toyota Motor 204,106 9,256
Marele Vag e departe de top 10 , oricum dupa toyota.
Calin pot sa te asigur ca la orice marca mai pica cate ceva, desi e garantat spe' mii de km. Reviziile le faci anual asa cum te sfatuieste vanzatorul? Ca eu asa am facut si la fiecare vizita imi ungeau si toate balamalele de pe la usi. Dar vorba ta... poate sunt eu norocos.
Este adevarat (si nu prea) ca mai pica cate ceva la toate masinile. Si orice ar spune unii, japonezii sunt peste nemti la fiabilitate. Unchiul meu are o Corolla Sedan 1.4 benzina de 6 ani, aprox. 80 000 de km care merge ca in prima zi. Mai am un prieten cu Mazda 3 Sedan 1.6 benzina care deja a depasit 100 000 de km fara nici cea mai mica problema.
Sunt lucruri marunte care ma enerveaza. Asta e, luna viitoare cand trec pe cauciuri de vara o sa schimb sonda, o sa ung si usile si am sa vad care e treaba si cu scartaitul ala. Pentru ca ar fi culmea sa zic ca din cauza unor lucruri marunte masina e proasta.
Chiar si asa imi place masina mea. :)
@ gtrazvan & semtex
Ca detestati crancen VAG-ul se vede din elicopter...Nu inteleg totusi care e motivul...E o chestie trendy?
daca nici asta nu e un exemplu de "orice pentru profit" atunci ce e?
nu neg, vag fac masini bune.asta se vede la revanzare (cred ca peste 50% din masinile sh aduse de afara fac parte din grup)
lancia din cate stiu abia s`au salvat de la faliment...vag inca trage si acu de eternul 1.9 tdi...