Utilizarea radarelor va fi restricționată: mașinile trebuie să fie inscripționate și amplasate în locuri vizibile

de Daniel Popescu
Miercuri, 15.05.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Radarele vor fi instalate doar pe mașini inscripționate și amplasate în locuri vizibile, în timp ce radarele de tip pistol vor putea fi folosite la cel mult 10 metri de mașina de poliție, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament.

Regulamentul cu privire la constatarea încălcării vitezei legale pe drumurile publice a fost modificat în această săptămână în urma votului final acordat de Camera Deputaților din cadrul Parlamentului României.

Noua lege arată că polițiștii nu vor mai avea dreptul să monteze radare pe mașini care nu sunt inscripționate și pe mașini care nu sunt vizibile pentru șoferi. De asemenea, polițiștii sunt obligați să poarte uniformă specifică.

O schimbare majoră apare și în cazul radarelor de tip pistol, care vor putea fi folosite doar la cel mult 10 metri depărtare de mașina de poliție.

Pentru a intra în vigoare, noua lege trebuie aprobată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

O lege foarte asemănătoare a mai fost adoptată și în 2018, însă aceasta nu a intrat în vigoare întrucât a fost contestată la Curtea Constituțională a României și retrimisa în Parlament. Comparativ cu precedentul proiect de anul trecut, din noul proiect lipsește o singură prevedere, și anume cea potrivit căreia utilizarea radarelor ar fi trebuit anunțată de polițiști prin intermediul unor panouri rutiere amplasate cu cel puțin 500 de metri înainte.

Anterior, polițiștii rutieri au criticat dur proiectul de lege care prevedea instalarea de panouri cu cel puțin 500 de metri înainte de locul în care se folosesc radare.

"Dorim [...] să tragem un semnal de alarmă prin care atenţionăm că numărul accidentelor rutiere va creşte alarmant după intrarea în vigoare a acestei legi.

Modificările nu fac decât să pună în pericol viaţa cetăţenilor acestei ţări prin nerespectarea limitelor de viteză în lipsa unui control din partea puterii statului", menționau polițiștii rutieri la vremea respectivă.

Via Avocatnet

Comentarii (10)

  • Octavian
    o prostie...
    trebuie respectata viteza legala. nu trebuie sa stea nimeni cu ochii dupa masini de politie.
    17 9
  • Legea este facuta pentru smecheri.
    9 8
  • Totul e fain si tare, dai blana, nu iti mai este frica, politia rutiera probabil nici nu va mai sta la "panda". Pana cand iti loveste o masina un membru al familiei. Atunci vei spune ca politia e de vina ca nu face nimic.

    De aceea nu se va circula ca in Ungaria, Austria sau Germania. Chiar si in regiunile in care nu sunt autostrazi oamenii stiu de frica de amenda si puncte.
    15 6
  • @Octavian Viteza legala e mult sub ce ar putea fi ramanand in conditii de siguranta. Lejer se pot adauga 20 km/h (si pe autostrada, si pe DN, si in localitate), dar sa se inaspreasca pedepsele pentru depasirea limitei (suspendarea permisului de la +10km/h).
    5 20
  • Mr. Speed
    viteza si puncte multe

    plus 10km/h - amenda 100 lei
    plus 20km/h - amenda 200 lei
    plus 30km/h - amenda 300 lei
    plus 40km/h - amenda 400 lei

    plus 50km/h - amenda 500 lei + permis 1 luna
    plus 60km/h - amenda 600 lei+ permis 2 luna
    plus 70km/h - amenda 700 lei+ permis 3 luna
    3 1
  • Octavian si Liviu, mergeti voi cu viteza legala de la Bucuresti la Bacau si sa-mi spuneti cat faceti, apoi mai vedeti si alta problema ca VITEZA LEGALA este stabilita de autoritatile locale de multe ori fara un studiu amanuntit care sa redea clar care ar fi VITEZA CORECTA LEGALA pe portiunile respective de drum! Sau pe intelesul tuturor niste neica nimeni din primarii stabilesc viteza legala aiurea in multe locuri si de aici apar si pandele politistilor care sunt obligati sa-si faca norma! Aici bate reglementarea asta, Am cutreierat tara mult si pot spune ca am vazut radare ascunse in cele mai dubioase locuri adica acolo unde praduiala e asigurata. Poate cel mai bine ar trebui puse radare fixe semnalate in locurile cu adevrat periculoase si atunci sigur se va reduce viteza dar din pacate ele nu vor produce amenzi la norma!
    6 9
  • @ lulu
    Faci aproximativ la fel ca atunci când mergi ca descreieratul. Doar că nu îți bați joc de tine și de restul de pe drum. Iar radarele, ca să prevină, trebuie ascunse tocmai pentru oameni ca tine care se cred piloți de curse pe circuit atunci când circulă pe drumurile publice. Pentru că important e să se circule în siguranță peste tot, nu doar unde e radar.
    12 6
  • Suedia,, Ianuarie 2014, 67 km/h în zonă de 50. 3200 coroane suedeze amendă ~aprox 330 euro la vremea respectivă. Am mai depășit viteza după aia? Nu tati, 3200 coroane reprezintă cam 20% din salariul minim, deși așa ceva nu exista oficial, și cam 15% din salariul meu.
    Și aici sunt camere fixe și mobile, puse pe o remorcă ce o mută poliția, ce sunt presemnalizate și pistoale radar ce nu sunt presemnalizate.
    Poliția ar trebui sa prevină nu să pedepsească, să facă studii cu locuri periculoase și acolo sa instaleze camere fixe, care să funcționeze. Și să-și facă treaba indiferent de numărul de înmatriculare și e funcția șoferului sau a pasagerului de pe bancheta spate.
    8 0
  • Cred ca e praf in ochi ca sa distraga atentia de la celelalte legi pe care le voteaza PSD cu patura in cap noaptea in parlament ....
    3 1
  • @@lulu
    deci sa-ti explic,
    1 daca merg cu 70 la ora in loc de 50 intr-o localitate adica sat unde casele sunt la 10 m de marginea drumului asta nu inseamna ca merg ca desreieratul!!
    2. daca radarul sta ascuns la 50 m de placuta care indica terminarea localitatii si am 70 in loc de 50 pentru ca deja e camp asta nu inseamna preventie, inseamna japca.
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru