Unde sunt masinile lui Saddam?

De Mircea Meșter
Publicat Joi, 04.01.2007
AutoMarket va prezinta in exclusivitate in Romania povestea masinilor de colectie din garajul pe care Saddam Hussein il detinea la Baghdad.

Cel mai important eveniment pe plan mondial la granita dintre ani a fost, fara indoiala, moartea unuia dintre cei mai dictatori ai ultimelor decade: Saddam Hussein. Intre imaginile crude ale mortii sale si razboiul din Irak, un lucru a ramas nediscutat sau a fost discutat foarte putin. Ce s-a intamplat cu masinile lui Saddam Hussein, unde sunt masinile de colectie pe care – urmand traditia sefilor de stat, seicilor sau sultanilor Orientului Mijlociu – dictatorul irakian le avea? Mai mult decat atat, unde sunt masinile pe care fiul sau, Uday Hussein, un impatimit al obiectelor de colectie pe patru roti, le avea in garaje?

In urma unor anchete desfasurate de presa de peste ocean si de catre autoritati, s-a descoperit ca trupele americane au primit ordin sa distruga 60 din cele 80 de piese de colectie pe care Saddam Hussein le detinea la palatul prezidential in momentul cuceririi acestuia. Imensul palat aflat la vest de raul Tigris dispunea, in momentul atacurilor americane, de doua garaje a cate 40 de masini fiecare. Colectia dictatorului irakian nu era una spectaculoasa, ca in cazul seicilor din Brunei sau Dubai, insa masinile detinute de Hussein nu pot sa lase indiferenti iubitorii de masini rare: un Packard negru datand din era prohibitiei (foto 3), un Cadillac Fleetwood din 1970 (foto 1 si 2), un Rolls-Royce Silver Shadow din 1960 (foto 4), un Zimmer din 1980 (model clasic construit pe un sasiu modern - foto 8), o limuzina Ford (foto 5) si chiar un taxi londonez (foto 6). Colectia era completata de masini de teren care sa faca fata dunelor din desert, celebrele buggies (foto 7).

In momentul in care fortele aliate au atacat Baghdadul, Saddam nu se afla in palat, insa colectia sa era acolo. Iar americanii au descoperit foarte curand ca unii civili irakieni s-au servit fara jena din grupul de masini.

“Au mers direct la garaj. Stiau foarte bine unde erau toate masinile”, declara sergentul Quincy Oree, prezent in acele momente in focul luptei. Acesta crede ca irakienii au apucat sa fure circa 20 de masini pana la restabilirea unei ordinii de suprafata.

Marea problema a fost reprezentata de faptul ca cheile tuturor masinilor erau puse in contact, astfel ca haosul nu a putut fi stavilit foarte usor. Un alt participant la operatiune, sergentul Paul Harris, povesteste: “Veneau barbati in haine murdare spunand ca vor sa isi ridice Mercedesul. Mai mult, ne fluturau cheia de contact prin fata, pentru a inlatura orice dubiu cu privire la proprietarul masinii. Unul dintre irakieni s-a urcat intr-un Rolls si era foarte aproape de iesirea din complex in momentul in care masina a ramas fara benzina. Se pare ca, din motive pe care nu le cunosteam atunci, rezervoarele masinilor fusesera golite. In aceste conditii, omul de la volan a coborat, a invelit botul masinii cu un cearsaf imens si a incercat sa traga pur si simplu masina dupa el. Nici o sansa insa”.

Insa haosul nu s-a oprit aici. In momentul in care rezistenta la palatul proaspat cucerit incepea sa dea semne de slabiciune, trupele americane au primit ordin sa utilizeze masinile din garajele lui Hussein pe post de baricade pentru a opri multimile. Un iubitor al masinilor scumpe, sergentul Raul Carbajal rezuma situatia pentru New York Times: “Imi plac foarte mult masinile. Iar atunci cand un tanc a facut zob un Chevy Bel Air roz din 1955, mi-a fost greu sa urmaresc scena. A fost foarte dureros”.

Fiul lui Saddam Hussein, Uday, a fost un adevarat colectionar si un fin cunoscator al universului auto mondial. Colectia sa era mult mai valoroasa decat cea a tatalui sau. Inainte ca Uday sa fie ucis de trupele aliate, numarul masinilor pe care le detinea dapasea 1300.

Acestea erau impartite in mai multe garaje pe tot cuprinsul tarii. In colectia sa se aflau cel putin cinci exemplare Excalibur, numeroase modele Bugatti, Bentley, Aston Martin dar si un McLaren F1. Unul dintre garajele importante ale lui Uday a fost partial demolat in 1993, cand tatal sau l-a acuzat de lipsa de loialitate si i-a distrus 50 dintre cele mai scumpe piese de colectie.

Uday a ramas insa pana la final cu cea mai scumpa masina din colectia sa, un Mercedes 500K Roadster din 1935 (foto 9, modelul rosu) care dispunea de o caroserie in stil baroc creata de Erdmann & Rossi. In lume existau doar doua astfel de exemplare iar masina a fost cumparata in 1935 de Regele Gazi, cel care a cucerit tronul Irakului la varsta de 21 de ani. Acesta nu a apucat insa sa se bucure prea mult de masina pe care a vazut-o, indragit-o si cumparat-o la un salon auto din Barcelona, din cauza faptului ca a murit in 1939 intr-un accident auto.

Uday a renuntat la un moment dat la acest exemplar intr-un schimb pe care l-a facut cu regele Hussein al Iordaniei, care i-a daruit in schimb un Mercedes 770K Tourwagen, model mult mai slab ca valoare. Acesta a fost insa recuperat de Uday in momentul in care regele Hussein i l-a inapoiat in schimbul petrolului pentru care tanjea intreaga Iordanie.

Se pare ca Mercedesul a fost fotografiat acum doi ani intr-un garaj subteran din Baghdad si arata intact insa foarte prafuit. Nu se stie unde este modelul la ora actuala. In cazul in care va fi scos vreodata la licitatie, acesta ar putea fi achizitionat cu cel putin 8 milioane de dolari.

Comentarii (12)

  • Loluleli
    OLe
    Super subiect, super [poveste.
    0 0
  • Al Kathabi
    Super
    Misto. Povestea asta merita spusa acum pentru ca in maxim doua saptamani nu mai vrea nimeni sa auda de Husein.
    0 0
  • ovidiu
    Husein
    Intresant articolul, merita chiar o mai larga expunere, se vorbeste de zeci sau sute de masini clasice detinute de familia lui Sadam. Pe cand o expunere a masinilor folosite de demnitarii comunisti in Romania?
    0 0
  • gimino
    Masini scumpe
    Super subiect.
    0 0
  • hahahh
    Masini detinute de comunisti?

    Ce ....??

    Aro cu canapele de prost gust? ....din piele??

    LOLLL
    0 0
  • nevadda
    poveste veche de 3 ani
    e bine ca ne readuci aminte....
    da macar spune sursa:
    http://www.caranddriver.com/carnews/8426/saddam-car-guy.html
    0 0
  • Orilei
    Poveste
    Povestea veche de trei ani e perfect valabila oricand in conditiile in care masinile distruse acolo erau piese de colectie a caror valoare creste exponential in fiecare an.

    Iar simplul fapt ca au apartinut lui Sadam sau fiului sau creste valoarea masinilor din colectie.
    0 0
  • Unde sunt masinile lui Saddam
    Si pana la urma aveti idee unde sunt masinile colectionate?
    0 0
  • ionut colonelu
    Nebunie
    o sa vina sfarsitul lumii dak nu aflam unde sunt masinile lu' Saddam!!!!!!! O sa fie sfarsitul civilizatiei....ce sa-ti povestesc!! Da-le dracu de masini!!! Bine ca a murit Handicapatu!!
    0 0
  • un cetatean
    re:nebunie
    Colonele esti cam retardat.O masina din aia valoreaza mai mult decat tine si tot neamul tau.Si precis ca are si mai multa minte.Tu precis esti genul care asculta manele,mananca mici cu bere si se uita la vacanta mare.Aa,si conduce Logan.
    0 0
  • la mine in garaj
    As vrea sa fie la mine in garaj,e un model rar are valoare ,totusi cred ca nu s-a distrus ,probabil e in colectya particulara a unui miliardar in $, ascunsa de ochii lumii, ca multe capodobera ale artei.
    0 0
  • ku_spake
    ku_spake
    liniste, pace.... => gandire limpede...si capabilitatea de a avea si noi asa ceva...restu no comment
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru