Nissan este unul dintre constructorii care mizează pe dezvoltarea unor tehnologii autonome.
Potrivit unor anunţuri anterioare, Nissan Qashqai şi Nissan Leaf vor deveni începând din 2017 primele modele ale producătorului care vor beneficia de sistemul ProPilot, care în stadiul iniţial de dezvoltare va permite maşinii să-şi păstreze singură banda de mers pe autostradă, fără intervenţia şoferului.
Pentru a pregăti aceste lansări, Nissan a anunţat startul unui proiect de teste cu un Leaf echipat cu sisteme autonome care va străbate străzile din Londra. Testele vor începe în luna februarie, iar pasagerii maşinii autonome vor fi inclusiv experţi tehnici şi de siguranţă, dar şi oficiali guvernamentali.
Practic, aceasta va fi prima demonstraţie din Europa a sistemelor autonome dezvoltate de Nissan. "În numai câteva săptămâni, vor exista câteva exemplare de Nissan Leaf care se vor conduce pe străzile din Londra folosind tehnologiile noastre autonome. Se întâmplă chiar acum, în Marea Britanie şi în Europa", spune Paul Willcox, preşedintele Nissan Europa.
Via Nissan
Comentarii (0)